Dorin Damir, condamnat la 3 ani de închisoare
Decizia a fost pronunțată în lipsa inculpatului
Dorin Damir, finul de cununie al oligarhului Vladimir Plahotniuc, a fost condamnat la trei ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată astăzi, în lipsa inculpatului. Instanța l-a recunoscut vinovat pentru două capete de acuzare, în timp ce pentru alte trei a fost achitat. Totodată, judecătorii au dispus confiscarea, în folosul statului, a unui prejudiciu de 170 de mii de lei.
Sentințe similare au fost pronunțate și în cazul celorlalți doi inculpați din dosar. Este vorba despre fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și Valeriu Cojocaru, ex-șef al Direcției nr. 5 din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Ambii au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, tot în lipsă. Dosarele se referă la angajări fictive în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fapte comise în perioada în care Dorin Damir ar fi fost racolat ca agent sub acoperire.



