La opt ani de la destrămarea O-zone, ex-membrii trupei fac dezvăluiri, care nu se complac între ele. Într-un documentar despre formația care a cucerit lumea, Dan Bălan face publice detalii, pe care fostul coleg de scenă, Arsenie Todiraș le infirmă într-o declarație.

Dan Bălan mărturisește în filmul documentar „ Între fenomen și realitate” despre O-zone, precum că: „Au venit cei doi colegi la mine şi mi-au zis: noi suntem vagoanele care conduc şi cum vrem noi aşa o să fie. Tu eşti unul singur, cu noi e şi managerul. Vă daţi seama, un proiect pe care îl creşti de la zero, strategii, bani împrumutaţi. Eu am vândut tot ce aveam ca să duc această trupă în România, puţini ştiu că luni de zile mâncam numai pâine cu roşii şi smântână. Şi iată că vine un manager şi ceilalţi doi care au primit totul de-a gata şi spun că ei vor să controleze tot”.

Astăzi, în această ordine de idei, interpretul și compozitorul Arsenie Todiraș a adresat o declarație în conformitate cu dreptul la replică, în care-și exprimă luarea sa de atitudine față de filmul „ Între fenomen și realitate”.

„Am rămas surprins neplăcut, contrariat chiar, de confesiunile fostului nostru coleg din trupa O-Zone , Dan Bălan, pe care acesta le proferă în pretinsul film documentar Între fenomen şi realitate.

Nu doresc în nici un fel să polemizez cu Dan, măcar şi din motivul că insinuările lui nu sunt probate.

Doresc doar să-mi expun poziţia în câteva chestiuni de principiu.

Proiectul O-Zone nu anticipa nici în cele mai optimiste prognoze succesul extraordinar pe care l-a obţinut. Iniţial, problemele drepturilor asupra denumirii, ca şi ponderea unui sau altui membru în această afacere, nici nu se puneau. Eram tineri, neexperimentaţi şi doream să ne afirmăm în spaţiul cultural românesc.

Or, în momentul când se produce ascensiunea fulminantă a formaţiei, Dan Bălan devine extrem de gelos şi conflictual. De altfel, managerul trupei a fost ales de către Dan şi anume el trata cu acesta problemele legate de imagine şi de drepturile de autor. Gloria neaşteptată l-a făcut pe Dan să regrete că este nevoit s-o împartă cu ceilalţi. S-a întâmplat exact ca în cazul devenit proverbial când doi sau mai mulţi amici cumpără un bilet ieftin de loterie, fără a crede în şansa câştigului, iar când cade lozul cel mare apar tot felul de întrebări: cine şi cât a dat, cine a ales biletul, cine l-a păstrat…

Apropo, despre vagoane şi locomotivă. Acest moment este de-a dreptul genant. Personal, recunosc meritul incontestabil al lui Dan, originalitatea lui, valoarea pieselor compuse, însă despre calitatea de locomotivă sau de vagon a unuia sau altuia ar trebui să se pronunţe publicul. Repet, fără intenţia de a-i contesta meritul, că e firesc să fii lăudat şi apreciat de alţii.

Eram tineri, fără experienţă şi succesul ne-a năucit. Am comis, toţi, greşeli, ne-am certat, dar astfel de lucruri se întâmplă şi la case mai mari. Când ne-am despărţit, am propus să lăsăm loc de bună ziua şi fiercare să-şi caute de drumul său.

Cu atât mai mult am fost surprins că, după ani, Dan răbufneşte cu atâta răutate şi nesimţire.

Am crezut sincer că, poate, cândva, O-Zone  va fi reanimat. Acum nu mai cred. Dan nu ne poate ierta statutul de vagoane trase de o locomotivă legendară.

Îmi pare nespus de rău de autorul filmului, jurnalista Victoria Cuşnir, care, cu siguranţă, cunoaşte codul deontologic al profesiei sale. Era normal ca, într-un film adresat publicului larg, să ne fie şi nouă oferit dreptul de a ne exprima punctul de vedere. Sublniez: numitul film este o lucrare executată în cel mai cras stil de propagandă sovietică.

În rest, nu-mi rămâne decât să-i doresc lui Dan Bălan tot binele din lume. Şi să-i ajute Dumnezeu să depăşească frustrările adolescenţei”.

Formația O-zone compusă din Radu Sîrbu, Dan Bălan și Arsenie Todiraș s-a destrămat în 2005, fiecare membru lansîndu-se într-o carieră muzicală solo.