Sunt aproape doi ani de când vestea unei fraude colosale din trei bănci din Moldova a lăsat cu gura căscată o lume întreagă. Ni s-a promis că efectele nefaste ale „furtului secolului” ne vor ocoli, dar e suficient să te uiți în jur ca să-ți dai seama că am fost mințiți.

Care a fost efectul miliardului până în prezent, dar, și mai important, ce facem mai departe, constituie subiectul articolului ce urmează.

„Cetățenii nici nu vor simți”

Încercând să justifice decizia autorităților de a arunca povara fraudei pe umerii contribuabililor, Andrian Candu a zis: „cetățenii nici nu vor simți ceea ce înseamnă această sumă”.¹ O declarație îndrăzneață, care probabil face parte dintr-o strategie de comunicare cu scopul de a minimiza gravitatea situației. Dar acum haideți să vedem cifrele, pentru că ele nu mint.

Inflația și rata de bază

Menținându-se relativ stabil între 4% și 5,5% lunar din decembrie 2012, rata inflației accelerează la începutul lui 2015.

Asta în pofida intervenției Băncii Naționale a Moldovei de a crește rata de bază drept răspuns la unele evoluții macroeconomice, cum ar fi reducerea cu o treime a rezervelor valutare a BNM — peste un miliard de dolari SUA, bani utilizați pentru a acoperi gaura din furtul bancar.

Rata de bază este un instrument al băncilor centrale utilizat pentru a menține stabilitatea monedei naționale. Când BNM majorează rata de bază, costurile de creditare cresc, ducând la scăderea investițiilor și a consumului, astfel limitând deprecierea leului. Totuși, costul utilizării acestui instrument e încetinirea creșterii economice. Nu vrem să zicem că BNM nu trebuia să-l utilizeze — altminteri ar fi fost mult mai rău — dar să nu ne spuneți că „nu vom simți nimic”.

Adevărat, putem vedea din graficul de mai sus că inflația a început să scadă. Dar efectele pe termen mediu și lung rămân: o creștere economică ratată an de an, faptul că acum rezervele valutare ale BNM sunt cu un miliard de dolari SUA mai mici, rata de schimb a leului ce nu mai revine la nivelul de până la fraudă și, desigur, faptul că vom achita acest furt în următorii 25 de ani².

Cursul leului

Un efect pe care l-am simțit aproape imediat a fost prăbușirea leului față de dolarul american și euro. În doar câteva luni, rata de schimb a căzut cu aproximativ 30% față de dolar, afectând veniturile reale ale populației.

Cu alte cuvinte, cei ce până la fraudă aveau salariul în lei echivalent a 200 dolari americani, în câteva luni au rămas cu 140 dolari.

Tarifele la energie

Pentru că țara noastră importă atât electricitatea (în proporție de 80%), cât și gaze naturale, achitările fiind în dolari, tarifele la energie electrică și gaze naturale sunt direct legate de cursul valutar. Urmare a prăbușirii leului, cetățenii au simțit pe pielea lor creșterea facturilor. Asta a fost în special de dureros, dat fiind că a venit în ansamblu cu scăderea veniturilor reale. În iulie 2015 facturile pe care le plăteau oamenii pentru electricitate erau cu 27% – 37% mai înalte decât în luna ianuarie a aceluiași an, asta fiind cea mai bruscă scumpire a tarifelor din 1999 de când există date în rapoartele ANRE.

În criză de știri bune, au fost și reduceri în 2016³, care au demonstrat încă o dată implicarea politicului în activitatea autorităților de reglementare. Aceste reduceri au fost, totuși, sub nivelul creșterilor anterioare (adică plătim în continuare mai mult), fiind motivate politic.

Mai multe despre tarifele la electricitate, citiți într-un articol anterior.

Tarifele la gaze naturale au fost majorate cam în aceeași perioadă (iulie 2015), cu alte 15,4% (pentru a fi coborâte în sezonul rece cu 4,8%). Deci, dacă ignorăm faptul că vreo jumătate de an am plătit cu 15% mai mult, avem o creștere de 10% la gazele naturale.

Scumpirile continuă

Zilnic noi consumăm produse de import ce depind de cursul leului. Alte produse și servicii depind de costul resurselor energetice. De aceea, scumpirile în lanț au continuat. Datele Biroului Național de Statistică⁴ arată scumpiri la produse de primă necesitate, cum ar fi pâinea, legumele, ouăle, medicamentele etc.

Asta, conform datelor oficiale ale BNS, în opinia noastră, excesiv de optimiste. Aceeași instituție ne comunică faptul că în anul 2015 veniturile disponibile ale populației în termeni reali au crescut cu 0,9% (pe fundalul prăbușirii leului), iar cheltuielile medii lunare în termeni reali, pe fundalul scumpirilor în lanț, au crescut cu doar 2,8%.⁵

Comerțul Exterior

Prăbușirea leului a avut efecte directe și asupra comerțului exterior. Atât exporturile, cât și importurile (exprimate în dolari), au scăzut drastic. Faptul că veniturile reale ale oamenilor au scăzut, i-a determinat să cumpere mai puține lucruri. Dat fiind că la noi consumul este alimentat din importuri, acestea au scăzut.

Deși o scădere a cursului leului este convenabilă exportatorilor (exportatorii au venituri în valută și deci câștigă de la scăderea leului), asta nu a fost suficient pentru a asigura cel puțin o menținere a exporturilor, care s-au prăbușit și ele aproape în aceeași proporție ca și cursul leului.

Credibilitatea țării

Urmare a furtului din sistemul bancar, credibilitatea statului în fața propriilor cetățeni a scăzut accelerat, asta fiind un efect de cel puțin termen mediu spre lung.

La distanța de doar un an, Barometrul de Opinie Publică a arătat o prăbușire a încrederii oamenilor în instituțiile statului. Dacă în noiembrie 2014, 34% din respondenți considerau că în țara noastră lucrurile merg într-o direcție bună (și 61% considerau că direcția este greșită), în 2015 doar 8% împărtășeau această opinie (și 88% considerau că direcția este greșită).

Încrederea cetățenilor față de instituțiile statului contează enorm de mult. Când aceasta e la pământ, oamenilor li se acrește de democrație și ei încep a căuta o mână de fier, care să le ofere stabilitate în detrimentul drepturilor și libertăților. În spațiul ex-sovietic, avem multe exemple când asta de fapt s-a dorit.

Pe plan internațional credibilitatea țării în fața creditorilor a fost, și ea, afectată. Agenția Internațională de Rating Moody’s, care calculează ratingul de creditare, a coborât ratingul Moldovei cu încă o treaptă. De la B3 stabil, la B3 negativ în 31 iulie 2015, în directă legătură cu furtul bancar.

Această retrogradare este prima din ultimii cinci ani, ea fiind cauzată de „nesiguranța referitoare la consecințele crizei din sectorul bancar asupra finanțelor publice”, cât și de anticiparea aprofundării crizei din cauza retragerii asistenței externe.

Asemenea retrogradări au implicări asupra costurilor de creditare a unei țări pe piețele financiare internaționale, dar și asupra imaginii țării în fața donatorilor și investitorilor străini.

Rezervele valutare și Produsul Intern Brut

Un impact direct al furtului bancar îl vedem și asupra Produsului Intern Brut. Odată cu reducerea volumului rezervelor valutare ale BNM, avem un efect negativ vizibil asupra volumului Produsului Intern Brut.

Această fraudă, deci, ne-a costat 1,064 miliarde dolari SUA din rezervele BNM, economia contractându-se cu 1,432 miliarde dolari.

Iar vorbind de cele 1,064 miliarde din rezervele valutare, este important să ținem cont de faptul că o bună parte din acești bani sunt banii finanțatorilor externi. Doar în ultimul său program, FMI a alimentat rezervele valutare ale BNM cu 250 milioane dolari SUA⁷.

Cu alte cuvinte au fost furați și cetățenii americani, dar și cei europeni.

Pentru că avem multe țări în care un asemenea furt nu s-ar fi putut întâmpla și doar câteva unde el este posibil, soluțiile le găsim în practica țărilor unde instituțiile lucrează. Ce au alte țări și nu avem noi?

Pasul zero – transparență maximă

În majoritatea cazurilor, stăpânii de facto ai băncilor comerciale din țara noastră nu sunt cunoscuți, situație ce durează ani de zile. Proprietarii acestor instituții, de care depinde în cel mai direct mod economia țării și banii fiecăruia din noi, se ascund și până acum după companii offshore.

Acest fapt a permis, de-a lungul anilor, transferuri netransparente a acțiunilor de la o persoană la alta. Despre unele mai scandaloase am auzit – cele numite atacuri raider. Nu putem exclude, însă, faptul că au fost efectuate o mulțime de transferuri „pașnice” prin intermediul companiilor offshore, unde un proprietar ascuns a fost schimbat cu alt proprietar ascuns. Despre asta partenerii externi ne-au avertizat de nenumărate ori.⁸

De câțiva ani se vorbește despre un registru unic al acțiunilor băncilor comerciale. Recomandarea era deja formulată în Documentul de Politici cu Banca Mondială din începutul anului 2014⁹, dar nu s-a întreprins nimic în acest sens deși BERD s-au arătat dispuși să și finanțeze această inițiativă¹⁰.

Informația ar putea fi afișată pe pagina BNM, de exemplu, aici.

Guvernanța corporativă în sistemul bancar

Asta ar însemna introducerea, sub ghidarea Băncii Naționale, a noilor standarde de comportament pe piață pentru băncile comerciale. Băncile comerciale trebuie să aibă proceduri și criterii clare de evaluare și gestionare a riscurilor, iar când le încalcă – să fie penalizați dur de BNM. La fel, e necesară eliminarea conflictelor de interese și delimitarea clară a responsabilităților din interiorul băncilor (director vs consiliu de administrare, consiliu de administrare vs adunarea generală, de exemplu). De asemenea, băncile trebuie să-și îmbunătățească raportarea către acționari, către regulatori și către clienți/publicul larg, iar BNM trebuie să impună standarde de integritate mai dure vizavi de membrii consiliilor de administrație și directorii băncilor.

Cadrul legal

Legile într-un sistem sănătos trebuie să fie în permanentă evoluție. La fiecare criză, rolul instituțiilor este să își reevalueze prestația și să se adapteze noilor circumstanțe, pentru a putea face față situației mai bine data viitoare. Anume legislația imperfectă și învechită a și făcut posibilă frauda. Or, scopul central al Băncii Naționale trebuie să fie unul mult mai larg decât „asigurarea stabilității prețurilor”, cum acesta este definit în prezenta redacție a legii cu privire la BNM.

Și iarăși corupția

O altă problemă constă în faptul că nici instrumentele prezente nu au fost aplicate. Atât BNM, cât și CNA au avut în dotare instrumente pe care nu le-au aplicat, cum ar fi sancționarea timpurie a băncilor, introducerea administrării speciale, disciplinarea conducătorilor, blocarea conturilor, etc.

Cooperarea între instituții s-a demonstrat ineficientă nu doar în acest caz. Depolitizarea definitivă a acestora îi va lăsa pe conducători singuri în fața legii și a obiectivului pe care instituția sa trebuie să îl îndeplinească. Abia atunci o cooperare sănătoasă, nemotivată politic, ci bazată pe obiective comune, ar fi posibilă.

Autoritățile regulatorii și de control, deci, trebuie scoase de sub influența politică. Banca Națională, CNA, Procuratura Generală. Dacă fiecare persoană din aceste instituții s-ar fi condus de lege, nu de reguli de alt gen, atunci, chiar și cu legislația imperfectă, această fraudă n-ar fi avut loc. Vorbim de un lanț destul de lung de persoane din interiorul acestor instituții, care erau obligați să acționeze, dar nu au acționat.

Un rol primordial al Băncii Naționale este de a ocroti sistemul bancar de interese obscure. Este important ca în sectorul bancar să fie admiși doar businessmani ce pot demonstra proveniența legală a banilor pe care îi investesc, pentru că banii murdari atrag după sine practici corupte – lucru pe care l-am văzut pe pielea noastră. Poate, dacă unor acționari dubioși nu li se permitea accesul în băncile comerciale, nici nu aveam acest furt? Afară de transparență, un criteriu extrem de important pentru doritorii de a-și cumpăra o bancă (sau trei) în sisteme ce funcționează este proveniența legalității banilor.

Consiliul Concurenței este instituția ce trebuie să protejeze concurența inclusiv din sistemul bancar. Deși existau multe indicii despre activitatea concertată a mai multor instituții bancare, Consiliul nu a acționat ani la rând. Cam din 2007 de când a fost creată această instituție.

Când mai multe bănci nu concurează onest, ci acționează concertat, ele pun întreaga economie în pericol. Acestea pot fixa o rată artificială de creditare, lucru care va afecta antreprenoriatul. La fel, pot să se „joace” cu rata de schimb a monedei naționale, afectând veniturile reale ale întregei populații, pot fixa prețuri la diferite servicii în detrimentul consumatorilor. Sau pot contribui la scoaterea unui miliard de dolari, eliberând credite fictive, conștienți fiind că acestea nu vor fi întoarse și punând economiile oamenilor în pericol.

Centrul Național Anticorupție este instituția care, printre altele, are drept sarcină combaterea spălării banilor. Asta se face simplu – zilnic se monitorizează fluxurile financiare ce intră și ies din țară, dar și companiile beneficiare. Orice flux de bani ce pare suspicios urmează a fi analizat în detaliu. De exemplu, faptul că o companie ce a fost înregistrată două luni în urmă are pe cont câteva milioane de dolari, trebuie să ridice suspiciuni.

Există multe asemenea semne și sisteme de avertizare timpurii ce ar fi trebuit să funcționeze pentru a depista anomaliile și a preîntâmpina ieșirea a 15% din PIB-ul Moldovei într-un interval relativ scurt din țară.

Ele nu au funcționat.

Acest articol este finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile din articol aparțin autorului și nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Articolul este publicat în calitate de „guest post”, nefiind un articol semnat de redacție.

Sursa:sic.md