Elevii revin în bănci: din 2 februarie, lecțiile se desfășoară cu prezență fizică

Imagine postare

Copiii revin la școală în format fizic începând de mâine, 2 februarie. Anunțul a fost făcut de primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, după mai multe zile de discuții și reacții din partea elevilor, părinților și cadrelor didactice.

Edilul a precizat că subiectul revenirii la lecții a generat un interes major în rândul comunității, iar opiniile exprimate au fost diverse și împărțite. Autoritățile municipale susțin că au ținut cont de aceste păreri în procesul de luare a deciziei.

„În ultimele zile, acesta a fost subiectul cu cea mai mare interacțiune a foarte mulți tineri, elevi și părinți. Părerile au fost multe și împărțite. Continuăm să ținem cont de fiecare părere. Succes tuturor!”, a transmis Ion Ceban.

Decizia vizează reluarea procesului educațional cu prezență fizică în instituțiile de învățământ din capitală.