Pe data de 3 iulie Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a prezentat în faţa deputaţilor şi senatorilor un discurs îndelung aşteptat despre reforma regimului politic francez. Macron doreşte reducerea cu o treime a numărului de parlamentari (o măsură pe care o anunţase din timpul campaniei electorale), la ora actuală existând 577 de membri ai Adunării Naţionale şi 348 de senatori.          

Alte măsuri avute în vedere se referă la simplificarea procesului legislativ, modificarea dreptului de petiţie, reforma Consiliului Economic, Social şi al Mediului, suprimarea judecării miniştrilor prin proceduri excepţionale, ridicarea stării de urgenţă care a fost instituită după atentatele de la Paris din noiembrie 2015 şi o « conferinţă a teritorilor » organizată sub egida primului – ministru pentru a identifica măsuri concrete de descentralizare. De asemenea, Macron a anunţat că doreşte introducerea unei « doze de proprorţionalitate » în alegerea parlamentarilor, respectiv modificarea sistemului electoral.

Un plan ambiţios, asemănător în mare parte reformei constituţionale propusă de Matteo Renzi în Italia, eşuată prin referendumul din decembrie 2016. Dacă reforma lui Renzi a eşuat datorită faptului că alegătorii au dorit să exprime un vot de blam la adresa guvernării Partidului Democrat, despre reforma propusă de Macron nu se poate şti pentru moment dacă va eşua sau va fi un succes. Este primul pariu al unui preşedinte extem de ambiţios care şi-a propus să schimbe din temelii modul de funcţionare al celei de-a V-a Republici. În vederea exprimării unei opinii cât mai bine argumentate despre şansele reformei lui Macron, este important a vedea care este raportul de forţe politice în prezent. La République en Marche (LRM), partidul fondat de Emmanuel Macron, a câştigat la alegerile parlamentare din 18 iunie 350 din 577 de locuri. LRM a câştigat 308 de locuri, iar partenerul său, MoDem, 42. Imediat după alegeri, mai multe scandaluri au afectat coaliţia de guvernare LRM – MoDem. Ministrul LRM Richard Ferrand a demisionat chiar a doua zi după alegeri datorită unor scandaluri financiare.

Alţi 3 miniştri MoDem au demisionat în următoarele zile, datorită utilizării defectuoae a fondurilor alocate de Parlamentul European. Sylvie Goulard, ministrul apărării a demisionat, la fel ca şi François Bayrou, ministrul justiţiei, liderul MoDem. Primul – ministru Philippe a fost nevoit să se prezinte cu un alt cabinet, având grijă să păstreze echilibrul între miniştrii de stânga şi cei de dreapta. Este adevărat că momentan LRM nu are rival în Parlament. Republicanii au suferit o înfrângere dureroasă, iar trei foşti membri ai acestui partid sunt în guvern : primul – ministru Philippe, ministrul finanţelor, Bruno Le Maire, ministrul bugetului, Gérald Darmanin. Mai mult, 40 de parlamentari ai Republicanilor au anunţat că oferă sprijin pentru reformele preconizate de Macron. Socialiştii nu mai au decât 45 de locuri în noul Parlament.

Frontul Naţional are o prezenţă nesemnificativă (8 parlamentari), iar extrema – stângă condusă de Mélénchon 17 parlamentari. La o primă vedere, se pare că astrele s-au aliat în favoarea reformelor lui Macron. LRM nu este însă un partid solid, regrupând politicieni de dreapta şi de stânga care au abandonat partidele din care făceau parte. Participarea la alegerile parlamentare a fost de doar 43%, cea ce înseamnă că o mare parte din francezi încă nu au încredere într-o construcţie politică nouă întruchipată de Macron. Evident, Macron este conştient de aceste riscuri, iar scopul său principal este reforma regimului politic. Din acest motiv, reforma propusă ar crea un avantaj LRM (cu condiţia ca acest partid să nu se destrame datorită unor eventuale presiuni interioare). Care element al reformei propuse ar crea acest gen de avantaj ? Răspunsul este unul singur : reforma sistemului electoral. Dacă actualul sistem electoral majoritar în două tururi ar fi abandonat în favoarea reprezentării proporţionale, LRM ar obţinut doar 185 de locuri, republicanii 124, Frontul Naţional 80, extrema stângă 63, socialiştii 58. Ar fi fost astfel mai greu să se obţină o majoritate parlamentară favorabilă reformei propusă de Macron. În discursul său din 3 iulie, Macron s-a referit la « o doză de proporţionalitate », fără a preciza un procent al locurilor din Parlament ce ar putea fi obţinute prin reprezentare proporţională. După ieşirea Marii Britanii din UE, Franţa ar rămâne singurul stat membru care nu ar practica nici o « doză de proporţionalitate ». Acesta este argumentul oficial folosit de Macron : reconectarea la dezbaterile europene.

În realitate, este vorba de o luptă pentru a câştiga cât mai multe locuri în Parlament pentru LRM şi aliaţii săi. Franţa a introdus sistemul majoritar în două tururi pentru  a corecta rezultatele injuste care rezultau din circumscripţiile decupate în 1958. Preşedintele Mitterand s-a aflat în faţa unei alegeri oarecum similare cu cea cu care se confruntă Macron : Partidul Comunist refuza să pună în aplicare sistemul de alianţe tradiţional şi prefera polarizarea spectrului politic, ceea ce limita puterea de intervenţie a şefului statului. Partidele mari din acea perioadă, PS, RPR, UDF, au câştigat la primele alegeri organizate pe baza sistemului majoritar 84% din voturi. Introducerea unei doze de proporţionalitate astăzi ar favoriza partidele mici, precum MoDem cu care LRM ar putea face şi în continuare alianţe. Modelul propus de Macron va avea ca rezultat un număr semnificativ de voturi pentru un partid mare (LRM) şi reprezentare mai mare pentru partidele mici care nu au altă şansă decât să intre în siajul LRM. Este foarte posibil ca Macron să se inspire după reforma electorală italiană care are în vedere o primă electorală pentru partidul care câştigă alegerile. Pentru a vedea şi mai bine efectul pe care reforma propusă de Macron o poate avea, este necesară o scurtă incursiune istorică. Franţa a mai practicat scrutinul majoritar combinat cu reprrezentarea proporţională. La alegerile din 1871 dreapta monarhistă a ajuns la putere pe baza unui scrutin de listă multiplu la nivel departamental.

Crezând în mod greşit că acest rezultat este efectul sistemului majoritar, acest sistem a fost introdus. Efectul a fost invers celui scontat : republicanii au câştigat mai mult teren şi mai multă reprezentare. În 1919 istoria s-a repetat : socialiştii au introdus o doză de proporţionalitate şi au căzut ei înşişi victime. De Gaulle a crezut în mod greşit că reprezentarea proporţională îi va aduce o majoritate confortabilă. La 6 luni de la introducerea acestei reforme a trebuit să plece de la putere. În 1958, dreapta gaullistă a preferat reprezentarea proporţională pentru a profita câ mai mult de resursele guvernamentale, punând pe plan secund puterea aleşilor locali (care este maximizată prin sistemul majoritar).

Macron doreşte nu neapărat un cvasi – monopol al LRM în Parlament. Cunoaşte farte bine realitatea istorică : un Parlament dominat de un partid mută dezbaterile politice în afara Parlamentului şi oferă muniţie partidelor populiste. Ceea ce doreşte Macron prin introducerea unei « doze de proporţionalitate » este de fapt ceea ce dorea Ion Iliescu în 1990 : pluralism în cadrul Frontului, cu alte cuvinte un partid dominant şi altele care îl contrazic în Parlament dar cu care se poate guverna fără probleme. Va reuşi Macron acest pariu ? Dificil de anticipat. Precedentul Renzi oferă un posibil răspuns : atunci când vrei să îţi consolidezi puterea folosind argumentul reformei necesare şi dorite de naţiune, alegătorii realizează până la urmă că o asemenea reformă este de fapt un argument în favoarea consolidării puterii şi sancţionează prin vot un astfel de comportament. De remarcat faptul că opoziţia la LRM nu a anunţat că va apela la Comisia de la Veneţia şi nici nu a apărat necondiţionat actualul sistem electoral.

Într-o altă ţară aflată în cealaltă extremă a Europei, o reformă electorală oarecum asemănătoare a fost întâmpinată cu proteste masive din partea opoziţiei. Este relevantă comparaţia între Franţa şi Republica Moldova, din perspectiva reformei electorale ? Despre toate acestea, într-un analiză ce va urma.

Sursa:adevarul.ro