Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cafenea pe malurile Tamisei sau a Senei, în piaţa centrală din Bruxelles sau Frankfurt, şi citiţi The Economist.

Ochii vă cad pe un articol care se numeşte, luminos: „Poor Moldova: The dismal politics of one of Europe’s smallest nations“ (Săraca Moldova: politica sumbră a uneia dintre cele mai mici state din Europa, 07.11.2017).

Şi iată ce citiţi acolo: „Procurorii au pus sub acuzare şapte oameni pentru conspiraţie în vederea asasinării lui Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democrat. Acesta este un oligarh bogat şi, mulţi consideră că este, de departe, cel mai puternic om din ţară. Şeful conspiraţiei este un presupus gangster cunoscut sub numele de „Bulgarul“, care se crede că s-ar afla în Rusia… Apoi, într-un interviu televizat, un alt gangster din închisoare a pretins că domnul Plahotniuc l-ar fi plătit să asasineze un bancher rus din Londra.

Un purtător de cuvânt al Partidului Democrat a afirmat că domnul Plahotniuc nu va comenta aceste „declaraţii false“, dar o televiziune care îi aparţine a răspuns că a fost un alt politician din Moldova, în acest moment fugit în Rusia, pentru a scăpa de justiţie, care a plătit de fapt pentru tentativa eşuată de asasinat“.

Aţi înţeles ceva? Nici nu are importanţă. Importantă e senzaţia. Sentimentul pe care îl ai citind din Occident acest articol este realmente sumbru. Ţi se pare că te afli într-o margine de imperiu sovietic sau în Rusia anilor 90, într-un scenariu perfect al unui film cu gangsteri şi asasinate la comandă. Nici nu mai contează, pe fond, cine este sau nu este vinovat. Evident că primul lucru pe care îşi vine să îl faci nu e în niciun caz să te duci să investeşti acolo. Sau să crezi că acolo e un spaţiu care stă să se integreze în UE…

Când fanfarele – adică sondajele – cântă…

La Chişinău, discuţia despre cine a asasinat pe cine şi de ce a fost vibrantă. De multă vreme nu a mai fost acolo o aşa de mare mobilizare de trupe mediatice. E firesc. Ramificaţiile cazului sunt adânci şi acesta nu va rămâne fără urmări – inclusiv politice. Cazul e grav, fără precedent, chiar dacă, de la Chişinău, care a văzut şi a trecut prin multe, nu poate fi percepută grozăvia şi efectele devastatoare ale dezbaterii aşa cum le-ar percepe cineva din afară. Dosarul e însă departe de a fi închis. După declaraţiile gangsterilor şi acuzaţiile reciproce, a urmat aşa numitul „atac raider“ de la Primărie – adică preluarea instituţiei „pe uşa din dos“ de către reprezentantul Partidului Democrat care, la alegerile locale la Chişinău obţinea undeva la 2,74%, adică un singur consilier municipal…. Dacă cu 15,80% controlezi un stat de 3.500.000 de oameni, cu regula de trei simplă, câte procente ţi-ar trebui să controlezi capitala cu 7-800.000 de oameni?.. Ce mai lipsea din tablou? Eventual ceva care să schimbe/modifice agenda dezbaterilor publice? Evident, un sondaj de opinie. Şi el a venit. Au venit, de fapt, două, dar numai unu este cel care merită comentat. Şi nu pentru acurateţea lui – pe care o vom discuta mai jos – ci pentru că este… „american“. Cel puţin aşa s-a încercat a fi legitimat. E comandat de International Republican Institute, mai pe scurt IRI. De aici şi multele speculaţii pe care le-a stârnit.

Să spunem din plecare: ceea ce frapează în urma lecturii sale este că sondajul e complet lipsit de coerenţă – chiar contradictoriu. Adică ceea ce populaţia afirmă în prima parte din sondaj (percepţia situaţiei socio-economice din RM) nu se regăseşte, sau se regăseşte pe dos, în secţiunea dedicată opţiunilor politice ale aceleiaşi populaţii. Parcă ar fi vorba despre două populaţii diferite! Dar să o luăm pe rând.

O populaţie din ce în ce mai nemulţumită, dezamăgită şi pesimistă…

Prima parte a sondajului relevă o populaţie care, cel puţin faţă de precedentul sondaj IRI din martie 2017 (deci după jumătate de an) şi-a sporit neîncrederea, nemulţumirea şi pesimismul şi faţă de prezent şi faţă de viitor. Am selectat câteva elemente revelatorii. La întrebarea clasică legată de direcţia în care merg lucrurile în RM (Fig. 1), cetăţenii care spun în octombrie 2017 că „merge într-o direcţie bună“ scad la jumătate faţă de opţiunea din martie 2017 (16% în octombrie faţă de 32% în martie), iar cei care spun că merge într-o direcţie greşită cresc la 78% (!!!) în octombrie, cu 18% mai mult faţă de martie 2017. Şi asta în şase luni!

Fig 1: Direcţia în care merge RM: corectă sau greşită

În ceea ce priveşte percepţia faţă de schimbările din RM (Fig. 2), procentul celor satisfăcuţi a scăzut în octombrie 2017 la 4, faţă de 10 cât era procentul în martie. Nivelul de insatisfacţie creşte şi el, la fel şi a celor care nu văd în realitate nicio schimbare.

Fig. 2: Satisfacţia faţă de schimbările din RM

În ceea ce priveşte nivelul de optimism economic al populaţiei, respectiv percepţia faţă de evoluţiile economice în următoarele 12 luni (Fig. 3), constatăm şi aici o degradare: doar 1% mai cred că va fi o îmbunătăţire semnificativă (faţă de 4% în martie), 20% că va fi o îmbunătăţire (faţă de 27% în martie). Creşte procentul celor care cred că situaţia va rămâne la fel, dar şi a celor care spun că situaţia se va înrăutăţi.

Fig. 3: Percepţia faţă de evoluţia situaţiei economice din RM în următorul an

În chestiunea esenţială a percepţiei corupţiei (Fig. 4), lucrurile se degradează şi ele în ultimele şase luni: de la 75% cei care credeau că „este o foarte mare problemă“ avem în octombrie o creşte cu 10% a celor care cred la fel. Constatăm că percepţia corupţiei în RM, în ultimele şase luni de zile, s-a radicalizat (s-a trecut de la percepţia „o mare problemă“ la „o foarte mare problemă“).

Fig. 4: Percepţia corupţiei

…dar populaţia votează cu Puterea şi sancţionează Opoziţia!

Există şi alţi indicatori în cercetarea sociologică discutată aici, asupra cărora nu am mai stăruit, relevanţi din perspectiva noastră căci duc la aceeaşi concluzie: în ultimele şase luni indicatorii „satisfacţiei“ populaţiei au avut descreşteri semnificative. Pe cale de consecinţă, această situaţie trebuia să se regăsească şi în comportamentul politic al cetăţenilor, inclusiv în intenţiile de vot. Mai concret, era firesc să vedem în rezultatele sondajului o sancţiune, un vot de blam, un avertisment, măcar, dat celor care deţin puterea, care o gestionează – adică a guvernanţilor. În frunte, fireşte, cu Partidul Democrat şi liderul acestuia. Surpriza a fost că lucrurile nu stau aşa. Stau chiar pe dos! Coerenţa între primii indicatori şi cei politice nu există. Dimpotrivă! Să spunem la început care era intenţia de vot cu circa şase luni în urmă(Fig. 5), şi să reamintim că indicatorii satisfacţiei în martie 2017 erau, pe linie, mai ridicaţi – mai ales comparativ cu ceea ce avea să urmeze în octombrie 2017.

Fig. 5: Opţiune de vot pentru partidele politice – martie 2017

În martie avem, aşadar, un Partid Democrat (de guvernământ) care se zbătea undeva sub pragul electoral, cu patru partide care depăşeau pragul de acces în parlament şi cu alianţa dintre PAS şi Platforma DA un challenger serios (34%) pentru Partidul Socialiştilor lui Igor Dodon (36%). Să vedem cum stăteau lucrurile la nivelul încrederii în politicieni (Fig. 6).

Fig. 6: Încrederea în politicieni – martie 2017 În ceea ce priveşte politicienii, constatăm că trendul era relativ asemănător. Guvernarea, reprezentată de Partidul Democrat (PD), stătea prost: liderul Plahotniuc – 2%, iar premierul Filip 4%. Bătălia politică reală era aceeaşi şi la capitolul încredere: Dodon (41%) versus Sandu-Năstase 23% plus 12%). Să vedem acum evoluţiile din acelaşi punct de vedere după şase luni (Fig. 7).

Fig. 7: Intenţiile de vot – octombrie 2017

Şi aici încep surprizele, sociologic, greu de explicat. În condiţiile, repetăm, unei scăderi pe linie a stări de satisfacţie socio-economică a populaţiei, inclusiv creşterea percepţiei corupţiei, beneficiarii NU sunt partidele de Opoziţiei, ci… guvernaţi! Mai concret. În octombrie constatăm că scad partidele de opoziţie, şi PAS şi Platforma DA, deci partidele care, logic, nu ar fi vinovate de degradarea indicatorilor şi a percepţiei publice. Mai mult, în cazul Platformei DA se ajunge chiar sub pragul electoral. Rămân trei partide care, teoretic, trec pragul: socialiştii (PSRM), PAS-ul şi PD-ul. Culmea rezultatelor este că partidul de guvernământ nu doar creşte în sondaje, dar îşi dublează procentul faţă de martie 2017! De la 4% ajunge la 9%. Paradoxul este evident: situaţia socio-economică se degradează, corupţia creşte, cel puţin ca percepţie, iar cine câştigă din asta sunt… guvernanţii!

Fig. 8: Încrederea în politicieni – octombrie 2017

În ceea ce priveşte încrederea în politicieni (Fig. 8), lucrurile merg în aceeaşi „logică“. Adică anti-logică. Încrederea în Maia Sandu scade cu 8%, cea în Andrei Năstase se înjumătăţeşte. Dar, surpriză: creşte încrederea şi în premierul Filip şi în liderul PD Vlad Plahotniuc!

Guvernarea reuşeşte tot

Nu numai că guvernarea sporeşte politic, dar reuşeşte să îşi impună şi proiectele politice în ultimele şase luni. Este vorba despre schimbarea sistemului electoral (de la vot pe liste la votul mixt) pe care Binomul Plahotniuc-Dodon l-a livrat populaţiei, prin votul comun de joi, 20 iulie 2017, din Parlamentul Republicii Moldova, când Binomul a livrat 74 de voturi în Parlament (democraţii lui Plahotniuc şi socialiştii lui Dodon au votat cot la cot). Asta în pofida recomandărilor europene sau americane. În şase luni, sondajul ne arată că sprijinul pentru sistemul mixt creşte de 43% la 51% (Fig. 9). Bingo! Să înţeleagă bine şi Comisia de la Veneţia, americanii şi chiar Comisia europeană cine a avut dreptate!

Fig. 9: Atitudinea populaţiei faţă de votul mixt

Mai este vreun obiectiv pe care guvernarea trebuia să îl bifeze prin acest sondaj? Da! Opţiunea europeană a populaţiei.

Cireaşa de pe tort sau bomboana de pe colivă: integrarea europeană

Şi ultima chestiune, legată de atitudinea faţă de integrarea europeană sau bătălia între opţiunile Est şi Vest. În martie 2017, când indicatorii percepţiei publice erau, cel puţin comparativ, mai buni, opţiunile la întrebarea legată de uniunea la care ar dori să adere cetăţenii erau în favoarea Estului (Fig. 10). Mai exact, în favoarea Uniunii Eurasiatice – 43% faţă de Uniunea Europeană – 42%.

Fig. 10: Opţiunea strategică UE sau Uniunea Eurasiatică – martie 2017

Nici nu s-au degradat bine indicatorii socio-economici şi ai percepţiei populaţiei, că s-a şi modificat ierarhia. După şase luni de eşecuri percepute ale guvernării, opţiunea pentru Uniunea Europeană creşte la 49%, iar Uniunea Eurasiatică scade la… 38%! O diferenţă de 11% câştigată surprinzător de opţiunea UE în doar şase luni (Fig. 11).

Fig. 11: Opţiunea strategică UE sau Uniunea Eurasiatică – octombrie 2017

Dincolo de faptul că, sociologic vorbind, e greu să găsim o explicaţie validă pentru o asemenea schimbare intempestivă, dacă ar fi să luăm în serios sondajul IRI, ar trebui să constatăm un singur surprinzător: în RM, cu cât lucrurile merg mai prost, cu atât opţiunea UE creşte! Şi creşte vertiginos. Dacă ar fi să aplicăm această constatare în politicile publice, cea mai bună opţiune pentru integrare europeană ar fi… o relaţie zero cu UE! Şi politică şi economică. Cam ce se petrece astăzi – dacă ar fi să glumim amar în continuare…

Dacă sondajul IRI nu exista, trebuia inventat

E un fals să acreditezi că sondajul IRI este „american“ sau că ar sugera în vreun fel poziţia americană. IRI este comanditarul, compania Magenta a cules datele fără să le prelucreze, iar coordonarea este mai ambiguă: e vorba despre un expert de la Baltic Surveys/The Gallup Organization, care a lucrat în numele organizaţiei „Center for Insights in Survey Research“. Erorile puteau să parvină din mai multe surse, la fel şi ambiguităţile sau neclarităţile pe care le-am semnalat mai sus. Că ele ar fi trebuit sau ar trebui să fie lămurite de giranţii sondajului este dincolo de orice îndoială. Căci efectele politice ale sondajului şi utilizarea lui în acest registru – chiar şi împotriva dorinţei comanditarilor – sunt inevitabile. Pentru unii actori politici de la Chişinău, dacă sondajul IRI nu ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Iată, pe scurt, de ce.

1.Primul mesaj este că guvernarea merge bine în ochii populaţiei, creşte simpatia sau încrederea faţă de promotorii ei. Îi sporeşte, astfel, legitimitatea. Deci cârcotaşii ar trebui să se abţină şi chiar să tacă. Oficial, ne merge bine! Şi la următorul sondaj ne va merge şi mai bine!

2.Doar trei partide contează, pentru că doar ele vor trece pragul: Partidul Socialiştilor, PAS şi Partidul Democrat. Platforma Demnitate şi Adevăr, conform sondajului, a ieşit din joc. Aşa spune sondajul. Rezultatul este semnificativ nu doar în sine, ci pentru că vine să „confirme“ o linie de mesaj din ce în ce mai prezentă în spaţiul public din RM în ultima vreme.

3.Iar linia de mesaj este următoarea: spargerea unei potenţiale Coaliţii largi pro-europene şi anti-Binom în perspectiva alegerilor din 2018. Scăderea raiting-ului lui Andrei Năstase şi a Platformei DA sunt, sociologic vorbind, greu de explicat. Ce a putut face liderul DA într-un interval scurt de timp pentru a-şi pierde electoratul pe care îl avea în martie? Şi unde sunt voturile Platformei DA? Voturi radicale, anti-corupţie, anti-guvernare. Greu de spus. Oricum, mesajul politic al „americanilor“ (aşa este el livrat, insidios) e limpede şi ar fi următorul: DA este un balast pentru PAS, care trebuie să se rupă de un partid care nici măcar nu trece pragul şi să gândească „rezonabil“, „lucid“, „strategic“, dincolo de idiosincrazii personale: adică să vină acum spre PD şi să meargă după 2018 în coaliţia „europeană“ cu acest partid! Spectrul politic trebuie să fie PD plus PAS contra PSRM. Adică, aşa cum spuneam, avem aici concretizarea sociologică a multor cântece de sirenă care au fost lansate la Chişinău în ultima vreme.

4.Este, evident, o capcană. Căci dacă PAS va gândi rezonabil, lucid, strategic – fără ghilimele de data asta -, evident nu va face aşa ceva. Pentru că ar fi o sinucidere politică. În realitate, acest discurs nu face decât să dezvăluie o spaimă mai veche – şi cea mai importantă – a guvernării: teama de o coaliţie/parteneriat/pact al opoziţiei pro-europene şi pro-româneşti. Singura soluţie pentru a contracara binomul Plahotniuc-Dodon este o nouă „AIE“, care să acopere toate segmentele de electorat şi toate nuanţele politice (partidele) care au culoar electoral şi care se pot colecta în acest proiect: de la centru stânga, centru, dreapta, la dreapta unionistă. Cu o singură condiţie: să fie pro-europene/pro-româneşti şi anti-Binom. Blocarea acestui proiect, singurul câştigător în perspectiva alegerilor din 2018, este miza binomului Plahotniuc-Dodon. Dar, după vorba românească, „de ce ţi-e teamă nu scapi“…

5.Avem şi un mesaj politic pentru Europa în acest sondaj! Cum am spus deja, sondajul ne relevă că, surpriză!, cei care sunt de acord cu votul mixt au depăşit acum 50%. Asta ca să fie complet tacâmul şi susţinerea pentru iniţiativa Binomului. Iar până la alegerile parlamentare din 2018, în ritmul acesta, vor depăşi şi 100%.

6.Mesajul politic pentru România şi restul partenerilor de la care se aşteaptă finanţare: vectorul occidental este mai puternic decât cel estic! Populaţia RM este pro-europeană, noi, guvernarea, am reuşit să schimbă vectorul. Toate bune şi frumoase, întrebarea e cum? Înseamnă că nu mai e nimic de făcut la Chişinău, nimic nu trebuie schimbat radical, căci adeziunea pro-europeană, iată, a învins? Să se termine cu criticile, să înceapă, aşadar, susţinerea necondiţionată?

7. Chestiunea nu e retorică, ci atinge câteva chestiuni de substanţă. Până nu demult, mesajele Chişinăului şi a multiplicatorilor acestora de la Bucureşti sau Bruxelles erau că piaţa mediatică din RM este controlată circa 80% de media rusească (televiziuni, presă, radio, sursa ştirilor etc.) şi asta ar explica, de fapt, adeziunea pro-Est a populaţiei. Intruziunea rusească (război informaţional) şi numai ea! Iată însă că sondajul IRI îi va lăsa pe mulţi fără o pâine (bună) de mâncat, căci ne spune că adeziunea populaţiei a devenit subit, în octombrie 2017, majoritară pro-Vest. Ce să înţelegem: că televiziunile ruseşti care manipulează în RM au devenit pro-europene? Sau că influenţa lor, de fapt, nu e atât de pregnantă? Cum s-a schimbat, totuşi, vectorul, dacă nimeni nu s-a atins până acum de structura mediatică a RM? Cât despre „spaţiul comunicaţional comun România – R. Moldova“ – acesta există doar în mintea celor care nu au vreo legătură concretă cu realitate de pe teren. Cineva ar trebui probabil să ne răspundă la aceste întrebări, nu de alta, dar mulţi dintre cei care au tot afirmat până acum că vinovaţii principali pentru eşecurile republicii şi opţiunile estice ale populaţiei ar fi strict televiziunile ruseşti şi influenţa mediatică rusească ar putea rămâne după acest sondaj şomeri… Cine (ne) minte, până la urmă?

Dorin Chirtoacă – Captură video privesc.eu

Post-scriptum

Ca şi cum tabloul atmosferei publice de la Chişinău nu era destul de sordid, apropo şi de referinţa din The Economist cu care am început, au apărut şi alte elemente care să îi sporească „farmecul“. Vineri, la ora 13.00, a intrat în vigoare decizia aprobată de Judecătoria Chişinău prin care primarul suspendat al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a fost eliberat din arest la domiciliu şi plasat sub control judiciar. Decizia a căzut ca o bombă. De remarcat faptul fără precedent că nici primarul Dorin Chirtoacă nici procurorii nu au solicitat schimbarea încadrării. Judecătorul a făcut totul din proprie iniţiativă (!), inclusiv delegarea urgentă a unui avocat din oficiu pentru Dorin Chirtoacă. A fost strict iniţiativa şi decizia Justiţiei oarbe… Care, în RM, se ştie, este liberă şi independentă. Primarul Dorin Chirtoacă reacţionează cu stupefacţie: „Ceva nu e în regulă cu această decizie“. Şi avea dreptate. La circa două ore după intrarea în vigoare, toate redacţiile din R. Moldova primesc un mail prin care se indică un site de filme pentru adulţi unde ar fi fost plasat un film legae de viaţa personală a primarului suspendat. Cum au ajuns acele filmări în posesia celor care le-au difuzat, care e legătura dintre eliberare şi acest film… Mister şi sordid. Faptul e însă emblematic pentru evoluţiile politice din R. Moldova şi ceea ce va urma. Foarte pe scurt.

Referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă primeşte acum, prin decizia justiţiei, oxigen. Se îndrepta spre un eşec anunţat, mai ales prin lipsă de miză reală. Acum primeşte vânt în pupă prin sugestia, deja lansată public de către socialişti că, în urma înţelegerii Ghimpu-Plahotniuc, Dorin Chirtoacă ar fi fost eliberat. Socialiştii vor dezbateri publice, una la unu, discuţii, clarificări.

De fapt, lucrurile stau altfel. Primarul Dorin Chirtoacă a fost „eliberat“, deci acum ar putea să meargă în ultima săptămână de referendum să vorbească cu oameni, cu electoratul. Să vorbească, însă, despre ce? Despre… filmul plasat către toate redacţiile şi care a fost pus deja la dispoziţia întregii populaţii pe reţelele de socializare? Altminteri spus, o regie perfectă în vederea nu doar a resuscitării campaniei socialiste pentru referendum dar şi a unei execuţii publice a primarului suspendat. Ne putem imagina lesne că la orice eventuală întâlnire cu alegătorii, un „cetăţean indignat“ va ridica problema filmului cu pricina deturnând orice dezbatere publică (deja viciată).

În actualul context nu e clar care va (mai) fi nivelul de mobilizare publică pentru referendum. Este limpede că socialiştii, sprijiniţi de justiţie şi de cei care au avut filmul cu pricina, au câştigat o bătălie, dacă nu războiul, pentru demiterea primarului. Ce va urma mai departe sau ce sprijin vor mai primi, nu e deocamdată clar. De reamintit însă că toată chestiunea referendumului pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiată de fracţiunea municipală a Partidului Popular European din Moldova, condus de Iurie Leancă, fostul premier din vremea când se fura miliardul şi aeroportul din Chişinău se vindea unei companii ruseşti. Astăzi, fostul premier nu este atins de justiţia moldovenească nici măcar cu o floare… Să mai spunem în treacăt că PPEM a lui Iurie Leancă este partener de guvernare cu Partidul Democrat al lui Vladimir Plahotniuc.

De fapt, este vorba despre ceva mai mult decât simpla cazuistică. Este vorba despre faptul că atmosfera publică din Chişinău şi din republică degradează vizibil, constant şi continuu. Tabloul din The Economist e doar o mostră. Dar pentru cei care trăiesc acolo, mai ales oameni de decizie, primari, politicieni, oameni de afaceri – atmosfera devine tot mai greu de suportat şi starea de spirit a fost exprimată recent de un deputat de opoziţie. Despre asta e vorba până la urmă.

Pe acest fundal, multe bile din cele pe care binomul Plahotniuc-Dodon vrea să le ţină în aer concomitent – relaţia cu Rusia, cu Uniunea Europeană, cu România (a se vedea episodul cu anularea în ultimul moment a rechemării de către Chişinău a ambasadorului din România, Mihai Gribincea), cu SUA, situaţia economică etc. – par că vor cădea la pământ, una câte una. Nu poţi controla totul, de fiecare dată, nici măcar în RM – indiferent cine ai fi şi câte pârghii deţii la un moment dat. Jocurile la două capete ale Binomului Plahotniuc-Dodon se vor developa pe rând. Alegerile din 2018 par astăzi extrem de departe, iar rezultatul nu e deocamdată predictibil.

Sursa:adevarul.ro

*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.