Mulți probabil își imaginează femeile care activează în cadrul Armatei Naționale severe, cu o voce mai dură. Exemplul căpitanului Natalia Lefter de la Academia Militară a Forțelor Armate din Chișinău demonstrează contrariul. Deși poartă uniformă militară sau sportivă, fiind și asistent la catedra pregătire fizică și sport, Natalia este exemplul tuturor fetelor care-și fac serviciul militar.

Din momentul în care a adus pe lume un copil, a fost nevoită să renunțe la cariera ei de sportivă. Milităria a fost calea strategică de a fi mai aproape de pasiunea ei pentru judo și sambo, care a făcut-o multiplă campioană națională și internațională. În baza diplomei de doctor în pedagogie, Natalia Lefter a fost angajată în calitate de profesoară la Catedra de educație fizică și sport în cadrul Academiei Militare. „La început mulți credeau că venirea mea la Academie a fost o alegere greșită. Mă priveau cu scepticism, mai ales că urma să lucrez cu militari, între bărbați, însă această atitudine m-a ambiționat și mai mult. Armata mi-a permis să combin util sportul cu milităria. Prima fiind o plăcere a sufletului, a doua o inovație în viața mea. În afară de aceasta îmi place să fiu profesoară”, spune căpitanul.

Bineînțeles că ar fi putut să țină lecții și în fața studenților de la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, însă a fost tentată de disciplina din structură, plus că „studenții militari se deosebesc de cei civili, fiind mai organizați, mai responsabili”, spune ea. A încercat să fie un model pentru discipolii săi, să-i trateze de la egal la egal și să le acorde atenție, fapt care a împiedicat apariția conflictelor în relația profesor – student. „Am fost apreciată de studenții mei pentru succesul pe care l-am înregistrat în sport. Ei știau că sunt campioană la judo și sambo și asta îi determina să fie mai serioși la antrenamente. Este un lucru cunoscut că luptele ne dezvoltă multilateral, iar în Armată exact de asta avem nevoie. Militarii trebuie să aibă o condiție fizică perfectă, iar eu sunt aici ca să-i ajut”, explică profesoara Lefter. Nici modul de gîndire a militarilor, obiectivele, viziunile lor, n-au surprins-o, mai ales că de mică era mai mult în cercuri de băieți. Eroina noastră povestește că relațiile de prietenie cu băieții nu presupune invidie, așa cum se obișnuiește între fete.

 „Viața este o luptă continuă. Printre militari am învățat să fiu mai disciplinată, mai ambițioasă, să controlez mai bine emoțiile. Totuși o femeie înrolată în Armată trebuie să posede multă răbdare, curaj, demnitate, să nu renunțe la scopurile sale. Și studenților mei le spun că atît timp cît ai de unde învăța ceva nou, trebuie s-o faci. Consider că lumea mea a fost totdeauna altfel decît a celorlalți, luînd în considerație că puține fete sunt orientate înspre luptele marțiale. Eu am descoperit că prin sport îmi pot degaja emoțiile negative și obțin mai multă energie, mai multă forță de viață, dar țin cont că femeia rămîne femeie, indiferent de sistemul în care activează. Mediul meu  profesional nu înseamnă că renunț la machiaj, manichiură, rochii sau tocuri ”, ne comunică Natalia.

Femeile, ca și bărbații care activează în Academia Militară a Forțelor Armate împart aceleași responsabilități, în mod egal își execută obligațiunile profesionale, cerințele care țin de atribuțiile fiecăruia. Sunt avantajate doar de faptul că sunt mai puține. Chiar și în sport, lupta dintre femeie și bărbat nu sesizează vreo diferență, avînd în vedere că părțile posedă partea tehnică a artelor marțiale. Totuși, Natalia remarcă starea psihologică mai puternică a femeilor decît a bărbaților, uneori mai operative în acțiuni și nu atît de orgolioase.

„ În 2010, atunci cînd am primit gradul de locotenent, aveam un comportament mai timid. Mă uitam cu atenție sporită la tot ce se întîmplă în jurul meu ca să învăț tot ce este posibil. În 2012 m-am îndelitnicit cu epoleții de locotenent major. Am constatat că avansarea în grad ne lasă pe umeri cerințe mai mari. Am devenit mai serioasă față de munca mea, mai calculată în gîndire, dar și în acțiuni. Pentru performanțele pe care le-am obținut trei ani concomitent la Cupa Ministrului Apărării, în 2013 am primit gradul de căpitan. O surpriză, întrucît mulți dintre colegi mă tot încurajau să mă trezesc la realitate, să renunț să sper la această categorie, pentru că este puțin probabil să mi-o dea. Am avut încredere în mine și asta m-a ajutat”, mărturisește Natalia.

Căpitanul Natalia Lefter vrea să facă un bărbat adevărat din fiul ei, de aceea îl va susține să facă serviciul militar, care, după cum spune ea, zîmbești mai puțin, însă să te maturizezi mai repede și înveți lecția de viață. „El a fost educat în spiritul acesta de militar. Îi place uniforma. Simt că are o atracție față de armată”, spune protagonista noastră.

În altă ordine de idei, Academia Militară ar fi mai tristă fără femei. Prezența lor este un stimul pentru bărbați în ceea ce privește condiția fizică, dar și la studii. „Mi-amintesc la perioada de admitere, toate domnișoarele venise machiate, dar în primele săptămîni de serviciu uitase de farduri. Au învățat să fie mai operative atunci cînd își fac toaleta, strîng paturile, se îmbracă. Acum reușesc să se machieze și să fie într-o formă fizică bună. Au fost inevitabile lacrimile cînd se mișcau greu din cauza ținutei militare, dar întotdeauna le-am susținut”, spune Natalia.

Poartă cu multă demnitate uniforma militară, se simte împlinită sufletește în acest mediu, contină să lupte pentru gradul de maior, iar în viață se conduce după motto-ul: „Sportul pare un război, în care fiecare dintre adversari luptă cu arme egale. Acest război nu face victime și nu victimează, ci creează beatitudinea unei păci inerente.”