De 8 Martie, le dăruim flori. Le oferim un gând bun. Celor mai tinere le urăm să rămână veşnic aşa, mamelor şi bunicilor noastre le dorim să ne trăiască mulţi ani. De această dată, însă, vă invităm să descoperim împreună poveştile unor femei frumoase prin reuşitele cu care şi-au încununat viaţa. În acest sfârşit de săptămână, Gândul vă prezintă FEMEIA: de la 20 la 80 de ani, cu toate experienţele şi visurile ei.

O viaţă dedicată cuvintelor, aşa s-ar putea rezuma în câteva vorbe biografia Antoanetei Ralian, femeia care le-a tradus românilor 117 cărţi ale celor mai buni scriitori ai lumii. La 89 de ani, doamna Ralian iubeşte viaţa la fel ca la 20, 30 sau 50 de ani. Continuă să lucreze cu pasiune, adoră ceea ce face şi spune că munca îi este un panaceu.

Dacă ar putea să schimbe ceva la cei 90 de ani, pe care îi va împlini peste două luni, ar schimba „fundalul”. Ar decupa războiul şi comunismul, dar ar alege acceaşi profesie – de traducător – pentru că e aceeaşi cu pasiunea.

Pe doamna Ralian am găsit-o în apartamentul ei din centrul Bucureştiului, aşa cum mi-o imaginam pe cea care i-a tradus în româneşte pe cei mai mari scriitori ai lumii – înconjurată de cărţi, cărora le dedică acelaşi timp.

Cine este Antoaneta Ralian: Una dintre cele mai importante traducătoare de limbă engleză, Antoaneta Ralian a tradus în limba română scrierile lui Henry James, ale Virginiei Woolf, ale lui D.H.Lawrence Dureel, Henry Miller, Saul Bellow, John Galsworthy, sau Katherine Mansfield. Cu traducerea a cinci cărţi din Henri Miller „pe şleau” a avut un succes neaşteptat în literatura română.

Antoaneta Ralian provine dintr-o familie de evrei înstăriţi din Roman. A avut de suferit în tinereţe, temându-se în perioada războiului că ar putea fi trimisă într-un lagăr de concentrare. Deşi a fost exmatriculată în liceu, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi Litere din Bucureşti, unde l-a avut profesor pe Tudor Vianu.

Mai jos, un interviu gândul despre femeia Antoaneta Ralian la aproape 90 de ani:

Mai aveţi două luni şi împliniţi 90 de ani, cum vă simţiţi la această onorabilă vârstă? O parte dintre semenii dumneavoastră nu mai vor să mai vorbească cu nimeni, consideră că totul e trecut. Dumneavoastră sunteţi altfel. Care este secretul? Ce vă ţine spiritul viu?

– La 90 de ani e foarte greu să duci în spinare o desagă de trecut. Şi, cum să vă spun, anii trecutului te împing în spate. În schimb, în faţă, timpul se comprimă din ce în ce mai mult. Timpul este inamicul meu numărul unu, pentru că îl văd grafic comprimându-se şi îmi pare rău.

Ce mă ţine în viaţă? Toată viaţa am fost ceea ce se numeşte o vitalistă, îndrăgostită de viaţă, mi-a plăcut viaţa, cu toate că viaţa e şuie, e capricioasă, ştie să fie şi foarte urâtă, Dar mă rog, viaţa e feminină – o viaţă, două vieţi – este capricioasă, imprevizibilă, ca orice femeie. Am iubit viaţa şi mai ales mi-a plăcut să fiu activă. O să spun ceva care poate seamănă a clişeu, dar lucrul cel mai important care m-a ţinut până la vârsta asta este munca, pentru că din fericire profesiunea mea coincide cu pasiunea mea. Lucrez cu pasiune, iubesc munca mea, o fac cu mare plăcere şi este pentru mine un panaceu. Munca m-a ţinut în viaţă, dar pe de altă parte, munca m-a şi îmbolnăvit. Am 60 de ani de carieră, sunt 60 de ani de la apariţia primei cărţi traduse. În medie lucram cam 8-10 ore pe zi, cu picioarele în jos, făceam muncă sedentară. Şi asta îşi spune povestea, o poveste urâtă. Aşa că, dacă astăzi sunt invalidă, şi mă dor picioarele, e unul dintre sacrificiile pe altarul muncii mele. Sunt fericită că s-au dus numai picioarele şi a rămas creierul.

sursa: gandul.info