Focul Haric, sub semnul întrebării: Biserica Sfântului Mormânt rămâne închisă din cauza conflictului

Imagine postare

Focul Haric ar putea să nu ajungă în acest an în Republica Moldova, după ce Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost închisă pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

Autoritățile au decis închiderea lăcașului de cult încă din 28 februarie, invocând riscuri de securitate. Decizia vine după ce fragmente de rachete interceptate au căzut în apropierea Orașului Vechi, inclusiv în zona bisericii, iar cel puțin o persoană a fost rănită.

Considerată „Biserica-Mamă” a creștinătății, locașul găzduiește în mod obișnuit slujbe neîntrerupte, oficiate de comunitățile ortodoxă greacă, armeană și romano-catolică. În perioada Paștelui, mii de pelerini vin aici pentru a parcurge Via Dolorosa și a participa la ceremonia aprinderii Focului Haric.

În prezent, liderii creștini din Țara Sfântă poartă discuții cu autoritățile israeliene pentru a permite desfășurarea slujbelor pascale în interiorul bisericii, în contextul apropierii Săptămânii Patimilor.

Dacă restricțiile vor fi menținute, există riscul ca tradiția aducerii Focului Haric în Republica Moldova să fie întreruptă. Ultima situație similară a avut loc în 2020, în timpul pandemiei COVID-19.