(FOTO și VIDEO) Dodon organizează la Condriţa banchete şi curse pe cvadrocicle. Weekendul trecut a găzduit din bani publici un fost deputat rus
Băuturi, imnul Rusiei în interpretarea unui cor bisericesc şi o cursă pe cvadrocicle la Reşedinţa Prezidenţială de la Condriţa. Aşa i s-a memorizat acest week-end fostului deputat rus Oleg Paholkov, care l-a petrecut în ospeţie în Republica Moldova. Gazda primitoare a fost nimeni altul decât preşedintele Igor Dodon, sejurul fiind achitat din bani publici.
Despre aceasta a relatat însăşi Paholkov, care şi-a împărtăşit emoţiile pe reţelele de socializare, recunoscând că cursele prin pădurile ce înconjoară Reşedinţa Prezidenţială au continuat două zile. Evident, petrecerea a continuat şi în ziua referendumului eşuat organizat de socialişti pentru revocarea primarului general al capitalei Dorin Chirtoacă.
„Weekend cu soţia în Moldova. În ospeţie la Igor Dodon, două zile am gonit prin pădurile Moldovei pe cvadrocicle. Foarte frumos. Moldova trebuie să devină o ţară de ECO şi gastro-turism. Iar preşedintele face mult pentru asta”, a scris Paholkov pe pagina sa de Facebook.
Din pozele plasate de acesta, se poate vedea că la petreceri a participat şi fratele şefului statului, Alexandru Dodon, căruia fostul deputat rus i-a mulţumit aparte.
Oleg Paholkov este un fost deputat rus ales în Duma de Stat pe listele Partidului „Spravedlivaia Rosia”, care, în timpul deţinerii funcţiei, a vizitat nu o singură dată Republica Moldova. Acesta a participat şi la câteva marşuri organizate de PSRM cu ocazia ocazia sărbătorii de 1 Mai, la un miting socialist „Pentru Moldova în Uniunea Vamală”, precum şi la Congresul formaţiunii.
Выходные с супругой в Молдове . В гостях у Dodon Igor два дня гоняли по лесам Молдавии на квадрациклах . Очень красиво. Молдове надо становиться страной ЭКО , гастро туризма. И президент много для этого делает.
Отдельное спасибо за этот отдых Alexandru Dodon