Gata, ajunge!
Îmi este greu să scriu acest text pentru că ştiu la sigur că voi fi învinuită de partizanat politic şi chiar ştiu de către cine. Însă sunt aşa momente în viaţă profesională când ai de făcut o alegere, cu riscul că vei fi atacată.
În condiţiile actuale este greu să rămâi un jurnalist echidistant şi să fii un observator neutru. Zilnic simt cum ma trec fiori când dau de o nouă minciună sau manipulare şi văd cu câtă iscusinţă această minciună este promovată de oamenii, care au acasă mai mult decât cele patru canale din Holding. Şi anume asta mă sperie. Nu atât faptul că ne-am împărţit în două tabere (e şi ceva normal pentru un proces democratic), ci acel cinism conştient cu care unii promovează minciuna. Inţelegând foarte bine că acestea sunt nişte falsuri crase, ei continuă să le promoveze, pentru că, ştiţi cum, scopul scuză mijloacele и победителей не судят.
Pe mine, în calitate de cetăţean, nu mă va deranja un preşedinte care va dori sa ne ducă în Uniunea Vamală, serios. E şi firesc să avem oameni cu viziuni diferite, inclusiv în funcţii cheie (la urma urmei, asta face parte dintr-un proces democratic şi anume într-un proces democratic această idee trebuie dezbătută). Însă pe mine mă va deranja un preşedinte care va ajunge în funcţie prin manipulări, minciuni, lovituri sub centură şi mârşăvenii. Eu vreau un preşedinte care va trece printr-un test veritabil al democraţiei şi nu va câştiga o partidă de cărţi la o masă cu şulerii. Poate ajunge? Ajunge să turnaţi atâta gunoi peste oameni. Dacă măcar un pic vă pasă de noi, încetaţi să manipulaţi. Actuala campanie s-a transformat în aruncatul gunoiului în ventilator – gunoiul s-a răspândit prin toată ţara şi deja miroase insuportabil.
Pentru un preşedinte ar trebui să conteze cum el sau ea va ajunge în funcţie. Nu cu orice preţ. Oare e plăcut să ştii că acele câteva procente, care ar putea face diferenţă în turul al doilea, au fost câştigate prin manipularea oamenilor ca a unei turme de oi? Să ştii asta şi să nu poţi uita timp de patru ani de mandat? Uneori chiar îmi pare că cineva face experimente pe noi, iar noi cu zâmbetul pe faţă continuăm să mergem spre abator. Ni se spune de la televizoare că albul este negru şi negrul este alb şi noi parcă înţelegem că nu este aşa, dar ne ruşinăm să întrebăm şi tot ne îndreptăm spre abator. Cu toate că, cum să nu ne aşteptăm la experimente, când acum patru ani cu toţii am fost supuşi unui experiment, în care candidatura preşedintelui a ajuns să fie decisă într-o noapte de doi Vlazi ai naţiunii.
Ştiu că inclusiv pentru aceasta postare voi fi învinuită că nu mi-am păstrat neutralitatea. Dar puteţi să-mi spuneţi cum poţi rămâne neutru când vezi o nedreptate? Nedreptatea trebuie să fie numita nedreptate, iar minciuna trebuie să fie numită minciună. Aceasta este obligaţia mea de cetăţean şi apoi ca jurnalist. Atunci când vezi cum oamenii sunt linşaţi mediatic (şi aici nu mă refer doar la campania prezidenţială, vedeţi, de exemplu, prin ce măcel trece acum avocata Ana Ursachi), cum ei sunt condamnaţi la ani de puşcărie în baza declaraţiilor unor martori falşi (poate şi trebuie condamnaţi, însă de o justiţie adevărată), cum mint unei naţiuni întregi fără ca măcar să clipească – cum, în asemenea condiţii, să-ţi păstrezi neutralitate? Personal nu pot. Vreau să rămân neutră, dar, în acelaşi timp, vreau să-mi păstrez dreptul să spun că negrul este negru, iar albul este alb. Poate voi fi mai puţin jurnalist acum, dar vreau să rămân cetăţean.