Gaz mai ieftin pentru consumatori: ANRE a aprobat noul tarif. De când intră în vigoare
Consumatorii din Republica Moldova vor achita mai puțin pentru gazele naturale. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat, în ședință publică, un nou tarif, care prevede o reducere de 2 lei și 32 de bani pentru un metru cub de gaz.
Astfel, prețul final pentru consumatorii casnici va fi de 14 lei și 42 de bani cu TVA, față de 16 lei și 74 de bani, cât se plătește în prezent. Tariful stabilit de ANRE este mai mic cu aproape un leu decât cel solicitat de compania Energocom, furnizorul de gaze.
ANRE explică diferența prin faptul că devierile financiare negative, în valoare de peste 400 de milioane de lei, acumulate anterior de Moldovagaz, au fost deja recuperate. În plus, în ultimele luni, Energocom a înregistrat un surplus financiar, ceea ce a permis ajustarea în minus a tarifului.
Anterior, mai multe formațiuni din opoziție au cerut ca noul tarif să fie aplicat retroactiv, începând cu 1 ianuarie. Reprezentanții ANRE au respins însă solicitarea, menționând că legislația nu permite modificarea tarifelor pentru perioadele deja consumate.
Prin urmare, noul preț va intra în vigoare în această săptămână, imediat după publicarea hotărârii ANRE în Monitorul Oficial.
De menționat că, pe 27 ianuarie 2026, ANRE a aprobat și costurile de bază ale Energocom pentru furnizarea gazelor naturale în anul curent, în valoare de 73,3 milioane de lei, sumă cu aproximativ 41 de milioane de lei mai mică decât cea solicitată inițial de companie.




