„Din zborul larg ce-mprejmuie pământul

Cobor la malul Dunării albastre,

Eu ce vă ştiu şi visul, şi cuvîntul,

Şi-s frate bun cu plîngerile voastre.

La mine-aveţi scăparea şi limanul

De-a pururea pe-a vremilor cărare,

Prin rostul meu vorbeaţi cu oceanul .

Voi, tulburate picături din mare…

Azi duhul meu fără popas vă cheamă,

Vă cere-a lumii nouă epopee,

Din mii de guri cu chiot de aramă

Latinitatea strigă din tranşee.

Voi unde sunteţi, rîu cumplit de patimi ?

Urniţi-vă, nu-i vremea de-a mai plînge;

Nevolnicii răscumpără cu lacrimi,

Durerile cari se plătesc cu sînge

Acolo-n hora vijeliei crunte

E clocotul visării noastre sfinte !

Veniţi, români ! Porniţi-vă spre munte !

V-arată drumul morţii din morminte.

Să nu uitaţi a veacurilor carte,

Veniți, veniţi !… Căci adevăr zic vouă :

Ori vă mutaţi hotarul mai departe,

Ori veţi muri cu trupul frânt în două !”