Andrei Năstase, liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, în cadrul unei recente declaraţii de presă, a lăsat să se înţeleagă că nu exclude iniţierea unui nou referendum, în cadrul căruia cetăţenii ar urma să se expună asupra Legii ce pune întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar pe umerii cetăţenilor, dar şi asupra Legii privind amnistia fiscală.

Sunt două chestiuni de interes major şi, evident, ar putea face subiectul unui referendum. Însă, înainte de a discuta în termeni concreţi despre un astfel posibil referendum, se impune o analiză a situaţiei mult mai amplă.

În primul rând, ce ar obţine Andrei Năstase şi partidul său pe această cale? Ar da o temă de discuţii în societate, ar impune pe agenda publică un subiect extrem de sensibil pentru guvernare şi pe care aceasta ar dori să-l ţină cât mai departe de atenţia cetăţenilor. Nu o dată am spus că opoziţia din Republica Moldova are o mare problemă – nu impune propriile teme, propriile subiecte de discuţii, ci doar reacţionează la subiectele ce-i sunt propuse de guvernare. Astfel, opoziţia îşi pierde parţial nu doar identitatea politică, ci şi o parte din perspectivele de viitor.

Plasarea în spaţiul public a ideii acestui referendum ar determina guvernarea să renunţe la propria agendă şi să acţioneze din defensivă pe un teren destul de nesigur pentru ea. Iar urmările, chiar dacă nu ar avantaja opoziţia direct, cel puţin ar determina guvernarea să devieze de la propria agendă.

Avem deja două precedente în acest sens – sub presiunea acţiunilor opoziţiei, guvernarea a fost nevoită să facă un pas înapoi în 2016 şi să redea cetăţenilor dreptul de a-şi alege singuri Preşedintele; sub presiunea retragerii lui Andrei Năstase din cursa electorală a alegerilor prezidenţiale, guvernarea a fost nevoită să-şi retragă propriul candidat. Ambele aceste acţiuni ale guvernării au fost într-un fel impuse de opoziţie şi chiar dacă rezultatul nu a avantajat direct opoziţia, totuşi a fost unul mult mai bun decât rezultatul ce s-ar fi înregistrat dacă nu erau făcute respectivele schimbări.

În al doilea rând, chiar dacă e să admitem că guvernarea va folosi toate posibilităţile pentru a bloca acest referendum (cum s-a întâmplat în 2016 şi cu referendumul de modificare a Constituţiei, iniţiat de Platforma DA), oricum opoziţia iese în câştig. Or, în perioada ce va preceda blocarea referendumului, opoziţia va trece printr-un amplu exerciţiu de mobilizare internă, ceea ce-i va consolida rândurile, îi va permite să-şi fortifice şi poziţiile în rândurile electoratului, şi îi va da din nou speranţa unei posibile schimbări. În cadrul acestui exerciţiu, opoziţia ar putea obţine şi un alt rezultat important pentru ea – canalizarea energiei negative din societate pe guvernare.

Reuşita acestui proces pentru opoziţie ar fi şi mai sigură, dacă Andrei Năstase şi echipa sa vor completa lista subiectelor sensibile ce ar urma să fie supuse referendumului, spre exemplu, cu reforma sistemului de pensii, care a lovit dureros într-o mare parte a societăţii, sau cu alte subiecte de acest gen. Chiar dacă guvernarea va bloca referendumul sau va recurge la unele acţiuni de anticipare (spre exemplu, ar renunţa între timp la amnistia fiscală sau la alte măsuri dureroase), opoziţia oricum ar ieşi în câştig, prezentând acest rezultat ca pe o victorie a sa. Ca să nu mi vorbim deja de faptul că timp de câtva luni guvernarea va trebui să renunţe la propria agendă şi să se ocupe de noua problemă apărută. Iar dacă mai adăugăm aici că unele măsuri complementare acestui proces ar putea din nou revigora valul protestatar din societatea moldovenească (obiectiv urmărit de opoziţie), vedem că ideea lui Andrei Năstase, spusă deocamdată cu jumătate de gură, nu e deloc lipsită de sens.

Dumitru Spătaru