Săptămâna trecută vorbeam cu o înflăcărată şi împătimită susţinătoare a Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, care era revoltată de faptul că unioniştii şi Partidul Acţiune şi Solidaritate a Maiei Sandu „au scindat societatea”, pe care Platforma ar dori să o consolideze.

Dintr-un anumit punct de vedere înţeleg această temere şi ea este firească. Ceea ce noi numim „dreapta”, de obicei proeuropeană, proromânească şi cea care reprezintă „partea bună” a societăţii noastre este într-o mare încurcătură.

Partidul Liberal s-a asociat cu Plahotniuc şi probabil va dispărea în curând ca partid politic, PLDM este demult un muribund, odată cu încarcerarea lui Filat (dar şi înainte de asta), unionismul este dezbinat pe mai multe segmente, care se încurcă una pe alta, cu PNL şi Pavlicenco, care se chinuie de ani să convingă basarabenii că este cu inima şi sufletul alături de România, cu „Dreapta” şi Guţu, care după mai multe încurcături şi acrobaţii politice, s-a regăsit într-o „dragoste profundă” pentru tot ce este românesc, iar acţiunile unioniştilor din 27 martie şi crearea Sfatului Ţării 2, dau impresia mai mult că vor să devieze atenţia societăţii de la problemele ţării şi să dea un respiro actualei coaliţii de guvernare banditeşti. La rândul ei Platforma nu este scutită de acuzaţii, atât faţă de calitatea şi moralitatea liderilor, cât şi faţă de multiplele legături cu Ţopii, dar şi cu Usatîi, pe care presa şi televiziunea lui Plahotniuc au încercat să le întoarcă pe toate părţile. Şi de Maia s-a spus că este un pic aeriană şi idealistă, pornită în politică dintr-o tresărire de orgoliu şi prea încurcată în mesaje, care sunt deopotrivă „stataliste” şi „unioniste”. Mai pe scurt, încurcătură mare la moldoveni cu alegerea şi cu preferinţele electorale pe „dreapta”.

Pisica şi şoarecele

De fapt asta a şi vrut Plahotniuc şi ceea ce noi numim Partidul Democrat, care nu este altceva decât o improvizaţie politică de faţadă pentru o gaşcă de bandiţi care controlează ţara. Indiscutabil că acest om şi anturajul său controlează multe în acest pseudostat. Pot numi oameni lor în toate funcţiile şi instituţiile-cheie, pot cocheta cu europenii, pe care-i conving că sunt profund proeuropeni şi în absenţa lor va fi un haos total în ţară, iar ruşii vor fi a doua zi la Prut, că dacă vine Dodon (pe care Plahotniuc îl controlează şi îl manipulează cum vrea) sau Usatîi va fi rău pentru toţi, că aceştia a doua zi ne vor duce în uniunea euroasiatică, iar secera şi ciocanul socialiştilor sau mitraliera lui Usatîi vor deveni coşmarul moldovenilor. În acelaşi timp, îi pot convinge pe ruşi că le sunt mari prieteni, că vor mai departe prezenţa „pacificatoare” la Tiraspol, iar „neutralitatea” este cea mai bună strategie de securitate a R. Moldova, părere în care, fără jenă ideologică sau de orientare externă, au fost de acord cu „socialiştii” lui Dodon şi „comuniştii” lui Voronin. Şi pe români îi pot zăpăci, sprijinind unionismul, care se poate aduna nestingherit la Palatul Naţional şi dezbate problema reunificării cu România sau la Academia de Ştiinţe, unde Congresul Diasporei Unioniste stabileşte că anul 2018 va fi anul de sfârşit al R. Moldova, pentru că Basarabia va reveni la România. Iar unioniştii pot defila masiv pe bulevardul Ştefan cel Mare, fără opoziţie şi constrângere, lansând slogane pan-româneşti.

Dar cel mai important, îi pot prosti pe moldoveni, pe noi, pe cetăţenii acestei improvizaţii de stat. Aţi vrut, dragi moldoveni, vinovat pentru „jaful secolului”, poftim! Filat la închisoare! Şi îl vom ţine cât vrem, spre deliciul mai multor pămpălăi care cred că aşa s-au spălat pe mâini. Au vrut moldovenii preşedinte ales de popor. Pas des problemes! Curtea Constituţională a dat cetăţeanului acest drept, brusc considerând că tot ce a fost după 2000 a fost de fapt anticonstituţional, iar acum totul revine la „normalitate”. Drept că au fixat alegerea pentru 28 octombrie, adică să aibă suficient timp să întărească toate pârghiile de putere şi să fure ce-a mai rămas.

În realitate, acest joc de-a pisica şi şoarecele, în care noi şi restul celor enumeraţi mai sus (europeni, ruşi sau români) suntem evident rozătoare, nu are decât un singur scop şi o singură finalitate – menţinerea acestui grup mafiot şi oligarhic la putere. Plahotniuc are de la cine învăţa din acest punct de vedere, a trecut şcoala lui Voronin, care în 2001 a venit la putere pe valul vectorului euroasiatic, iar în 2005 devenind brusc proeuropean şi românofil de circumstanţă. Pentru ca în 2009 iarăşi să devină prorus, antieuropean şi românofob. Acrobaţii moldoveneşti deja experimentate, cu aceiaşi actori şi paradoxal, aceiaşi spectatori. Şi suptul ţâţei de la două vaci, pentru că noi, restul, sugem altceva.

Profilul moldoveanului ideal

Nu se teme Plahotniuc de europeni, cu atât mai mult de români, pe care-i crede proşti. Poate un pic de americani şi de ruşi, care nu au jumătăţi de măsură la rezolvat probleme cu oameni de acest gen. Dar ambilor are ce să le ofere, ca să-i împace. Există un sigur lucru de care se teme Plahotniuc şi bandiţii lui. De oamenii simpli ai acestui popor, care moldoveni sau români, ruşi sau găgăuzi, europeni sau euroasiatici, unionişti sau „statalişti”, au ajuns la capătul răbdării şi sunt gata să dea cu furci şi topoare în această gloată de nesimţiţi care au pus pe brânci R. Moldova. Şi aici dau dreptate înflăcăratei şi împătimitei susţinătoare a Platformei DA, pentru că această formaţiune este singura forţă politică capabilă să mobilizeze şi să organizeze un protest social masiv împotriva oligarhiei lui Plahotniuc. Toate lucrurile importante care s-au întâmplat din 2015 încoace, toate cedările oligarhiei au fost rezultatul faptului că Platforma a reuşit cu ajutorul societăţii să menţină o presiune socială constantă asupra lui Plahotniuc şi acoliţilor săi. A fost cea mai formidabilă dovadă de mobilizare socială pe care am realizat-o de când suntem stat independent şi acest lucru trebuie să ne dea încredere şi curaj pentru a continua acest efort şi a ne mobiliza exemplar în continuare. Frica de a fi rupţi în bucăţi a oprit această clică să aleagă un preşedinte docil şi comod, pentru că asaltul asupra Parlamentului la momentul învestirii guvernului banditesc a fost edificator asupra riscului de a provoca o societate aflată la limita răbdării din cauza sărăciei, disperării şi furiei.

Prin urmare, profilul moldoveanului ideal în anul 2016 este cel al unui individ revoltat şi rebel, care nu mai este dispus să rabde, pentru că după 28 octombrie 2016, cu greu va mai putea schimba ceva. Români sau moldoveni, „unionişti” sau „statalişti”, ruşi sau găgăuzi, proeuropeni sau euroasiatici, platformişti sau usatişti, penelişti sau dreptişti, pasişti sau ce-a mai rămas din peledemişti, suntem cu toţii obligaţi să facem un exerciţiu de solidaritate socială şi de protest prin care să punem în genunchi clica mafiotă. Iar această capacitate de consolidare, ne place sau nu, o are la ora actuală doar Platforma Demnitate şi Adevăr, alături de care trebuie să ne regăsim începând cu data de 24 aprilie. Mă refer aici cu precădere la mişcarea unionistă, care speră şi este încrezută că exerciţiul de reunificare este paralel lucrurilor care se întâmplă în R. Moldova. Fără un concurs şi o participare comună de demontare a oligarhiei nu poate fi reunire, pentru că până vor veni DNA şi instituţiile româneşti să ne dezoligarhizeze, ne mănâncă lupii. Deja faptul că 24 aprilie este ziua de adunare a Sfatului Ţării 2 nu face bine ideii de solidaritate şi consolidare, pentru că pe aceeaşi greblă a călcat Mihai Ghimpu, când a fixat mitingul PL în ziua convocării Marii Adunări Naţionale, fapt ce i-a adus începutul sfârşitului. Reunificarea înseamnă pregătirea unui stat moldovenesc şi a unei guvernări proeuropene şi pan-româneşti, care să poată realiza reîntregirea – politic şi popular. La fel cum şi Platforma trebuie să înţeleagă că unionismul este o forţă sănătoasă şi de o vitalitate intelectuală deosebită, care poate şi trebuie atrasă în realizarea asanării politice a R. Moldova. Pentru că dacă s-a făcut alianţă cu Usatîi şi Dodon, este anormală şi de neînţeles eventualitatea unui refuz de a colabora cu forţele unioniste.

Dincolo de aparenţe şi încurcături, lucrurile sunt foarte simple, deoarece R. Moldova este pur şi simplu divizată în două tabere. Una a guvernării, nelegitime şi nereprezentative din punct de vedere a principiilor elementare de democraţie şi cealaltă a poporului, care deţine supremaţia suveranităţii şi puterii reale, drept consfinţit prin Constituţia ţării, aşa cum este ea calică şi invalidă. Şi care a fost flagrant încălcată de la 1991 încoace, inclusiv, dar mai ales, după 30 noiembrie 2014. Restul sunt improvizaţii şi foc de paie. Cel puţin acum avem o claritate a situaţiei, pentru că cine se va sustrage de la protestul social masiv împotriva guvernării este evident o unealtă a oligarhiei lui Plahotniuc.

Toate lucrurile importante care s-au întâmplat din 2015 încoace, toate cedările oligarhiei au fost rezultatul faptului că Platforma a reuşit cu ajutorul societăţii să menţină o presiune socială constantă asupra lui Plahotniuc şi acoliţilor săi. A fost cea mai formidabilă dovadă de mobilizare socială pe care am realizat-o de când suntem stat independent şi acest lucru trebuie să ne dea încredere şi curaj pentru a continua acest efort şi a ne mobiliza exemplar în continuare.

Articol semnat de Octavian Ţîcu