INTERVIU // Andrei Năstase: „Vizita lui Plahotniuc în SUA a suferit un fiasco total”
Liderul Partidului Platforma „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, un aspru critic al actualei guvernări, susține că vizita în SUA a liderului Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, ar fi fost un fiasco total și că nimeni nu i-ar fi dat girul să vină în fruntea Guvernului de la Chișinău, așa cum au admis unii analiști politici. Năstase, care a fost anterior într-o vizită în SUA, a acordat un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, în cadrul căruia s-a referit la vizita lui Vlad Plahotniuc în SUA.
Domnule Năstase, unii analiști politici au avansat ideea că Vlad Plahotniuc a mers în SUA, încercând să obțină girul SUA pentru a prelua șefia Guvernului de la Chișinău. Dvs. de ce credeți că liderul democraților a mers în SUA?
Au fost multe presupuneri, speculații dar și așa-zise scurgeri de informații, pentru a conferi acestei vizite un caracter oficial, ca și cum Plahotniuc ar fi fost așteptat de președinte în Biroul Oval.
În realitate, vizita lui în SUA a suferit un fiasco total. Nimeni dintre reprezentanții administrației de stat nu l-a primit. Acesta s-a întâlnit doar cu patru congresmani, care nu au nimic în comun cu R. Moldova sau Europa de Est, în urma unor acțiuni obișnuite, dar foarte scumpe de lobby.
E o practică răspândită la Washington, firmele de lobby pot să-ți organizeze niște întâlniri, câteva fotografii pentru rețelele sociale, dar nu mai mult. Nu știu ca problema reformării Guvernului și a nominalizării lui Plahotniuc la funcția de premier să fi fost abordată, dar nu cred. Aceste detalii se discută la alt nivel, pe alte canale se comunică.
Unele surse afirmă că Vlad Plahotniuc ar fi încercat să se întâlnească cu șeful Comisiei Relații Externe, Ed Royce de la republicani, și cu șeful aceleiași Comisii de la democrați…
Da, există asemenea informații, însă cei doi șefi de Comisii se pare că l-au ignorant și i-au refuzat întrevederea solicitată. Aș vrea să cred că oficialii respectivi l-au refuzat și pentru că au fost informați în mod exhaustiv despre trecutul cel puțin dubios, dar și prezentul tenebros al lui Plahotniuc.
Vreau ca alegătorii din R. Moldova să înțeleagă că din 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și 100 de Senatori, oligarhul s-a întâlnit în total cu patru! Și asta pe bani grei.
Presa a scris că vizita liderului PD în SUA a costat mult, dacă ne referim și la avionul închiriat. Potrivit fostului premier Ion Sturza, numai închirierea avionului s-ar fi ridicat la jumătate de milion de dolari. Credeți că aceste cheltuieli sunt justificate pentru întâlniri „cu patru congresmani”, așa cum spuneți?
Ar fi corect să spunem că Plahotniuc semnează cecurile, însă banii cheltuiți aiurea sunt ai noștri, fie din miliardul furat de la Banca Națională, fie din fluxurile financiare pe care le controlează, fie din tarifele la utilități și facturile cetățenilor! Se știe că, cel puțin oficial, oligarhul a investit într-o mare firmă de lobby „Podesta Group” 600 000 de mii de dolari și circa un milion de dolari pentru „Burson-Marsteller”.
În presă s-a vehiculat informația că zborul echipei lui Plahotniuc peste Ocean ar fi costa peste 2 000 000 de dolari. Este vorba de charter-ul tur-retur și șederea în SUA, inclusiv pe plajele din Miami. Prin ce se justifică aceste cheltuieli? Prin două lucruri. Pe de o parte, nu sunt bani munciți de el, sunt bani furați, iar pe de alta, situația acestuia a ajuns disperată după dezbaterile recente din Parlamentul European, în urma cărora decizia de a acorda cele 100 de milioane de euro a fost amânată cu o lună de zile.
Știind că a intrat definitiv în dizgrația europenilor, Plahotniuc a încercat un truc disperat de a crea impresia că este așteptat la Washington. Ulciorul, însă, nu merge de multe ori la apă!
Totuși, cei de la PD spun că a fost o vizită de succes…
Mie îmi vine în minte recenta „istorie de succes” a găștii care a furat miliardele și care s-a dovedit un adevărat coșmar pentru țara noastră. Surd la durerile acestui popor, Plahotniuc nu a auzit nici măcar criticele dure, fără precedent ale europarlamentarilor, ale celor care cunosc în amănunt realitățile R. Moldova.
Dacă acest el vede lucrurile în roz, îl invit să meargă în orice colț al țării, inclusiv la nord, acolo unde am fost zilele acestea, și să le spună oamenilor sărăciți și intimidați de poliţie și fisc aceste povești cu zmei. Vă spun cu toată sinceritatea, realitatea e mult mai gravă, mai tristă și mai dramatică! Iată de ce mergem la oameni, stăm de vorbă cu ei, propunem și analizăm soluții viabile pentru a schimba radical situația imediat ce vom prelua puterea.
Dle Năstase, dacă președintele Igor Dodon se laudă cu restabilirea relațiilor în Est, e rău că Vlad Plahotniuc merge să stabilească relații în Vest?
Exact asta se dorește – să se creeze impresia că cineva vrea să monopolizeze relațiile cu Vestul, iar altcineva cele cu Estul.
O asemenea paradigmă există și e reprezentată de două fețe ale răului – Dodon și Plahotniuc. Funcționează un fel de cooperativă, cei doi își coordonează acțiunile politice. Însă, spre deosebire de Dodon, care pare cel puțin să joace autentic cartea pro-Rusia, Plahotniuc doar ține ocupată nișa politică proeuropeană, încercând să împiedice consolidarea în această zonă a altor forțe politice, cu adevărat proeuropene, care s-ar putea impune atât în fața electoratului, cât și a partenerilor de dezvoltare.
Obiectivul celor doi este monopolul asupra vieții politice din R. Moldova, și stoarcerea ultimelor resurse umane, financiare ale acestei țări. Când nu va mai fi nimic de furat, iar Moldova va intra în colaps, vor fugi și ei, dar nu la Moscova, ci în Elveția, unde-și ascund averile ilicite încă de pe acum. Așa funcționează sistemul la noi.
În ce mă privește, pentru că nu am făcut parte din sistem, întotdeauna am fost, sunt și voi rămâne un om liber, responsabil și stăpân pe deciziile mele. Preocuparea noastră, a Platformei „DA”, este propășirea Moldovei și o viață mai bună pentru oameni.
Vă mulțumim pentru interviu!