Alarmă! Se deschid porţile închisorilor şi dau năvală peste noi toţi criminalii, violatoii „în serie”, marii excroci, hoţii şi pungaşii! Va fi nenorocire mare! Ce mai, s-a speriat întreaga românime, asemenea englezilor la aflarea veştii că vor trebui să-şi deschidă graniţele pentru români şi bulgari. S-au convins însă repede că totul a fost doar o alarmă falsă, folosită pentru unele interese obscure.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu eliberea din închisori a sutelor, dacă nu chiar a miilor de răufăcători periculoşi. Asta cu toate că se ştie foarte bine că respectivele eliberări, ca efect a intrării în vigoare a noului Cod Penal şi cel de Procedură Penală, nu se produc automat, în baza unei cereri pe care cei ce se cred îndreptăţiţi o adresează autorităţilor. Se ştie foarte bine că fiecare cerere va fi atent cercetată de către o instanţă de judecată, care va hotărî cum, în ce măsură şi pentru cine noile prevederi îşi vor produce efectul.

Din păcate, constat că nimnei nu este interesat să afle adevărul despre închisorile din România şi cei ce se află în spatele porţilor acestora. Aflând asemenea lucruri nu poţi să nu rămâi stupefiat de faptul că avem un inventar extraordinar de bogat de puşcării, denumite, elegant, penitenciare. Din care nu puţine sunt catalogate a fi de „maximă siguranţă”. În total sunt vreo 50! Unele mai mici, altele mai mari. Dar nu sunt suficiente, motiv pentru care toate sunt supraaglomerate! Mai este nevoie de altele noi. Fiindcă, în ultima vreme, instanţele de judecată pronunţă sentinţe de condamnare la închisoare „cu executare” într-o adevărată veselie. Pe bandă rulantă, cum s-ar spune. Sunt pline temniţele de tot felul de găinari! Unii ajunşi acolo prin cine ştie ce furtişaguri mărunte, la care de cele mai multe ori îi îndeamnă foamea, alţii prin asemenea fapte săvârşite cu bună ştiinţă, anume pentru a fi condamnaţi la închisoare „cu executare”, fiindcă nu au niciun adăpost deasupra capului, nicio coajă de pâine pe care o caută prin tomberoane, însă de cele mai multe ori nu o găsesc.

Sunt peste 30.000 de astfel de indivizi. Nu sunt deloc puţini cei ajunşi la „bulău” datorită situaţiilor mai sus amintite. Îi trimit acolo condiţiile inumane în care sunt nevoiţi a-şi duce traiul de mizerie într-un stat ce se numeşte „democrat”! Şi tot acest stat „democrat”, prin instanţele sale de judecată, îi condamnă şi îi trimite la închisoare „cu executare”. Odată cu pronunţarea unei asemenea sentinţe, instanţa pronunţă o sentinţă de condamnare şi pentru noi toţi locuitorii ţării. Fiindcă ne  mai pune în cârcă încă un indvid pe care suntem obligaţi să-l întreţiem! Ne-a întrebat cineva vreodată dacă suntem sau nu de acord ca să asigurăm traiul celor peste 30.000 de puşcăriaşi? Nu cred.

E drept, unii dintre ei muncesc, aşa că îşi câştigă măcar o parte din cheltuieliule ce se fac pentru întreţinerea unui deţinut. Ştiţi la cât se ridică ele, pe lună, pentru un puşcăriaş?La peste 2.300 de lei! Incluzând aici şi cheltuielile legate de cei angajaţi ca să-i păzească, să-i îngrijească şi să le dea de mâncare. E oare normală această situaţie? Normală ar fi atunci când absolut toţi cei condamnaţi la închisoare „cu executare” ar fi obligaţi ca să muncească spre a-şi câştiga ceea ce se cheltuieşte cu întreţinerea lor acolo. Atunci, cu siguranţă, s-ar reduce mult numărul celor care ar comite acte antisociale, ce ar impune condamnarea lor la închisoare „cu executare”. Mulţi ar da orice numai să nu mai ajungă acolo! Dar, din moment ce pârnaia devine, pentru mulţi condamnaţi un fel de „pansion”, atunci de ce nu ar comite fapte care să-i ducă după gratii? Ba, mai mult, aud că acolo, în puşcărie, au loc tot felul de evenimente „mondene”, se fac petreceri, ba chiar şi nunţi!

Pe de altă parte, prea puţin am auzit prounţându-se sentinţe prin care instanţa să hotărască recupearea pagubei săvârşite de cei care săvârşesc astfel de fapte. Se fură pe rupte de peste tot şi orice, s-a ajuns să se taie bucăţi stâlpii de la reţelele electrice de înaltă tensiune, magistarele electrice ale ţării; se fac afaceri oneroase care aduc pagube uriaşe economiei naţionale etc. Pentru ce în astfel de situaţii nu se iau măsuri ferme pentru a se recupera paguba produsă? Ce ne încălzeşte pe noi că autorii unoar astfel de fapte sunt băgaţi la pârnaie? Câştigăm ceva? Din contră… De aceea, pentru afacerişti şi hoţi nu condamnarea la închisoare „cu executare” ar trebui să se afle în prim-plan, ci recuperarea pagubei, prin toate mijloacele. Acolo, la gherlă, să se afle mai ales violoatorii şi criminalii. Iar pentru aceştia să nu se facă niciun gest de bunăvoinţă, nicio reducere, nimic. Să-şi execute pedeapsa până la capăt. Dar muncind. Fiindcă, dacă pentru oamenii cei mulţi şi corecţi, aflaţi în libertate, munca este singurul mijloc prin care îşi câştigă existenţa lor şi a familiilor lor, atunci normal şi logic este ca şi puşcăriaşii să-şi câştige existenţa prin  muncă, nu prin odihnă şi hibernare, pe banii noştri.

Sursa: ziarulnatiunea.ro