Jurnal TV revine din 5 martie; Cum va arăta noua grilă de programe
Postul de televiziune Jurnal TV își va relua emisia începând cu ziua de duminică, 5 martie, a anunțat jurnalistul Val Butnaru.
Potrivit acestuia, postul de televiziune își va păstra o bună parte din producțiile anterioare.
„Relansarea Jurnal TV va avea loc pe 5 martie, ora 14.00. În cadrul ‘Cabinetuluui din Umbră’ (prima emisiune speciala din acea zi) voi raspunde la mai multe intrebari, întâlnite pe fb și nu numai. Vor urma ediții speciale ale emisiunilor: Acasa devreme, Popcorn show la Jurnal FM (o premiera!), Veranda, Știri, Ora expertizei, Ora de Ras!”, a scris Butnaru pe pagina sa de Facebook.
Jurnal TV și-a întrerupt emisia obișnuită la 16 ianuarie, după ce trustul media a fost nevoit să-și părăsească sediul.
Sursa:independent.md