Preşedintele nu mai poate alege un alt drum, fără să se prăbuşească, imediat şi definitiv, în încrederea şi opţiunile de vot ale electoratului şi în relaţia cu toţi partenerii occidentali.

Un articol din Financial Times, publicat imediat după alegerile din România, surprindea prin tonul optimist şi prietenos cu ţara noastră, prea puţin obişnuită să fie lăudată în presa internaţională: “Victoria lui Klaus Iohannis se poate dovedi a fi cel mai bun eveniment politic din Europa, în 2014”. De ce?! Întrucât românii “au dat dovadă de o maturitate excepţională, alegând un etnic minoritar pentru funcţia de şef de stat (…) într-o regiune cu mari probleme în materie de politici ale minorităţilor”, spun ziariştii. Şi urmează: “Foarte puţine ţări din Europa, de Est sau de Vest, se pot lăuda cu aşa ceva. A avut vreodată Bulgaria un preşedinte etnic turc? A avut Italia vreun prim-ministru provenit din Tirolul de Sud, regiune populată de etnici germani? Sau Marea Britanie – a dat vreun premier de origine afro-caraibeana?”.

O mică observaţie: alegerea în discuţie a făcut, încă o dată, după sute de ani, diferenţa între un naţionalism extremist isteric şi fără judecată şi un patriotism exemplar. Iar naţia nu s-a maturizat ieri-azi, ci poartă în ea, de mulţi ani, gena bunului simţ. Şi, după cum ştim, genele se mai izbesc şi peste câte-o generaţie-două, în nepoţi şi strănepoţi, trecând prin golul de conştiinţă al reprezentanţilor “omului nou”, zămislit de comunismul ceauşist.

Pentru un observator străin, alegerea lui Iohannis nu este doar o „lovitură” de imagine a unei naţii trimisă în surghiun, pe centura Europei, pe motiv de corupţie, sărăcie şi naţionalism exacerbat, adevărat canal colector al frustrărilor şi neîmplinirii. Este, dacă vreţi, încrederea în „deal-ul” nemţesc, acolo unde lucrul spus este pe jumătate făcut; „târgul” cinstit între megieşi, parafat de aldămaş.

În primul rând, Klaus Iohannis a promis o luptă împotriva corupţiei, aici, în ţară, pentru ca România să devină, la extern, un partener solid şi serios; un factor de stabilitate regională şi un generator de securitate.
Iar primii paşi i-a făcut, corect, în acest sens: a convins Parlamentul să ridice imunitatea unor aleşi cu probleme legale. La rândul lor, SUA au dat semnal că sprijină, fără echivoc, demersul preşedintelui, cerându-i acestuia să lucreze în tandem cu şefa DNA, Laura Codruţa Kövesi, pentru înregistrarea unor progrese semnificative în această luptă.
Exemplul Ucrainei, risipită ca un castel din cărţi de joc, la primul strănut al Moscovei, din pricina corupţiei şi a ineficienţei statului, nu mai poate lăsa pe nimeni indiferent, în noua conjunctură politică din Europa de Est.

Spre deosebire de Ponta, care începuse să exerseze jocul la două capete, incluzând în ecuaţia mişcătoarei realităţi est-europene Rusia, pe modelul periculos al lui Viktor Orban, Iohannis a fost ferm în a restabili priorităţile de politică externă ale României: “Parteneriatul strategic cu SUA”, “NATO”, “Implicarea, tot mai activă, în politicile UE”.

O notă de obligatorie continuitate, am spune, referindu-ne la axa lui Traian Băsescu – “Washington-Londra-Bucureşti” -, cu o “minimă” abatere: mai puţină Londra şi mai mult Berlin. E limpede că relaţia privilegiată a lui Iohannis în Europa va fi aceea cu Angela Merkel şi nu cea cu David Cameron. O şansă în plus de a o convinge pe cancelară, chiar pe limba ei, că locul României este în Schengen. Şi, odată ce-ai convins Germania…

Iată, în principiu, beneficiile României, în urma alegerii lui Iohannis preşedinte: lupta, fără ezitare, împotriva corupţiei; reluarea negocierilor pentru accederea în spaţiul Schengen, într-un timp rezonabil; întărirea poziţiei ţării noastre în UE, în cadrul unei colaborări susţinute Bucureşti-Berlin; sporirea securităţii României la frontiera de est şi în zona Mării Negre, prin consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, dublat de o susţinere fermă, în plan politic şi economic, venită din partea Europei. Toate sunt deocamdată nişte promisiuni. Alegătorii aşteaptă de la preşedinte gesturi fără echivoc pentru ca aceste promisiuni să devină realitate. De acum încolo, tăcerea nu mai este un răspuns, iar „coabitarea” cu actualul sistem politic, depăşit şi corupt până în măduva oaselor, nu mai este permisă. Oamenii o vor simţi şi o vor sancţiona.

Alegerea lui Iohannis a adus un uriaş beneficiu de imagine României în plan extern. În consecinţă, preşedintele nu mai poate alege un alt drum, fără să se prăbuşească, imediat şi definitiv, în încrederea şi opţiunile de vot ale electoratului şi în relaţia cu toţi partenerii occidentali. Aşteptările de la Klaus Iohannis sunt uriaşe, dar ghinionul său este că a ajuns preşedinte într-o ţară care se încântă repede şi cade în depresie şi mai repede.

Sursa: gandul.info