Din închisoare, Vlad Filat a transmis un mesaj tulburător, în opinia mea, celor aflaţi în libertate. Am să încerc să vorbesc despre această scrisoare nu din perspectiva de ziarist, ci din cea de scriitor, fiindcă Vlad Filat este un personaj literar, iar viaţa lui poate constitui un subiect extraordinar de roman. 

Aşadar, fostul prim-ministru trece în revistă, pe scurt, principalele etape ale vieţii sale politice. Lupta surdă şi subterană cu Plahotniuc constituind firul roşu al naraţiunii lui: sabotarea reformelor, atacuri raider, acoperirea crimei de la Pădurea Domnească, arestul rudelor ca reacţie la încăpăţinarea de a ceda PD-ului postul de prim-ministru şi, apogeul operei diabolice, arestul televizat în plenul Parlamentului.

Diavolul, cum îl numeşte Filat, are un singur scop: cu ajutorul televiziunilor lui criminale să inducă în conştiinţa publică ideea că Filat se face vinovat de furtul miliardului. E o minciună a Căpcăunului. Filat îşi are păcatele sale pentru care va răspunde în faţa unei judecăţi corecte, dar de furat miliardul – l-au furat alţii cu complicitatea lui Plahotniuc. Asta se ştie deja.

Între timp, calvarul lui Filat continuă: proceduri înjositoare de detenţie, un proces ultrasecretizat, un complet de judecători obedient, o sentinţă dictată deja de Căpcăun – 16-18 ani de puşcărie. Dar nu aceste fapte ar constitui, de fapt, subiectul unui eventual roman despre care vorbeam. Nu. Frământările sufleteşti, abisul moral şi etic care i se deschide în faţă şi în care plonjează disperat îl propulsează pe Vlad Filat printre figurile tragice ale unei literaturi care urmează să apară. Îmi voi permite să citez câteva fragmente, insertânt, pe ici-colo, şi câte un comentariu.

„Nu-mi este frică de sentinţa lui Plahotniuc, dar mă îngrozeşte unde a ajuns Republica Moldova, iar cel mai mare regret este că am fost şi eu complice la tot ce s-a întâmplat. Deşi eram avertizat că anume asta se va întâmpla, nu îmi venea să cred că aşa ceva e posibil, pur şi simplu nu credeam că acest om nu are nimic sfânt şi că ar putea să calce şi pe cadavre ca să ajungă premier.”

Este adevărat că a fost avertizat, dar nu ştiu cât de sincer este atunci când spune că nu credea că Plahotniuc poate merge atât de departe. Am impresia că Filat a sperat că poate să-l fenteze pe Plahotniuc. Greşeală! Diavolul nu se lasă driblat cu una cu două. Dar să mergem mai departe.

„Îmi asum greşelile făcute. Regret că în 2013 am rămas singur şi am dat dovadă de laşitate politică şi nu am putut duce lupta până la capăt. Presiunea a fost însă una foarte mare. Atunci am fost acuzat că distrug Alianţa şi că aduc comuniştii la putere. Prietenii de la Bruxelles şi Bucureşti m-au rugat să cedez. Şi am cedat. În rezultat, avem un stat capturat total şi dictatură. Istoria ne va judeca pe fiecare dintre noi.”

Şi acest lucru este adevărat: Vlad Filat a cedat presiunilor venite de la Bruxelles şi Bucureşti. Şi iată unde a ajuns! Iar prietenii de la Bruxelles şi Bucureşti sunt bine-mersi! Mai mult chiar – unii dintre ei continuă să stea la aceeaşi masă cu Diavolul. În final, fostul prim-ministru încheie apoteotic mesajul său.

„Aici, în închisoare, în singurătate, înţelegi cu adevărat ce este important în viaţă. Cel mai de valoare pentru un om este libertatea: libertatea de a gândi, de a vorbi şi de a decide. Pentru ea, pentru libertate, trebuie de luptat permanent.”

M-am surprins întrebându-mă: oare la cine s-a gândit Vlad Filat când a scris aceste rânduri? La ziariştii care l-au pupat în fund, iar acum l-au trădat, sărind în desaga Căpcăunului? La oamenii de artă care îşi demonstrează zilnic laşitatea? La colegii de partid care se vând pe câţiva arginţi? La primarii PLDM-işti care fug ca şobolanii în Tabăra Diavolului?

Abia de aştept să fie scris un roman despre toate aceste lucruri deloc simple. Parcă văd aievea plutind umbra lui Dostoievski asupra acestui subiect decupat din secolul XXI.

Val BUTNARU