In memoriam, Ion Proca…

Astăzi Tata ar fi împlinit 71 de ani.
De ziua lui, vreau să vă propun atenției câteva poezii, pentru că ținea foarte mult la poezie, dragoste pe care am moștenit-o de la el.

Lucru pentru care mai am un motiv în plus să-i mulțumesc. Unele dintre aceste versuri au fost scrise în ultimele luni de viață. La 1 decembrie întotdeauna spuneam asta: „La mulți ani, tată!”O spun și acum, pentru că îmi este întotdeauna alături.

IULIAN PROCA

La tine

La tine astăzi mă închin
Tu osândit țăran român,
Ce lângă Nistru stăpânești
Străvechi pământuri românești.

Țăran român basarabean
Ce sărăcești din an în an,
Pe tine toți te-au jefuit
Și nimeni nu te-a miluit.

Din fragedă copilărie
Porți lanțuri grele de robie
Și pasul tău rătăcitor
Te-aseamănă c-un cerșetor.

Cât peste Nistru vei privi
Sărac și umilit vei fi.
Îndreaptă-ți ochii peste Prut
Și vei primi un cald sărut.

Țăran român basarabean
Ce sărăcești din an în an.

Azi

Azi trăim în umilință
Parc-am fi o colonie,
Și-am pierdut orice dorință
De-a ieși din letargie.

Omul nu pricepe, bietul,
Ațipit de mici guverne.
Că-n Moldova cu încetul
Umbra morții se așterne:

Se-nterzice al lui nume
De Român, ce de milenii
L-a purtat pe astă lume
De necazuri și zâzănii.

Spune-mi, frate moldovene,
Cât vei suferi minciuna,
Cât vei crede-n Cosânzene,
Dându-le toate pe una?

Plecarea

Voi pleca şi eu curând
Pentru secole-nainte,
Iar izvoarele plângând
Jilăvi-vor al meu dinte.

Răsări-va soare june
Peste-ntinderi de azur
Numai eu voi tot apune
Ca neghinele în ciur.

S-or iubi băiat şi fată
Pe o pajişte cu flori,
Eu voi fi ca niciodată
Focul verde pe comori.

Îndemn bucovinean

Moto: Nu te văieta,

bucură-te că ai mai furat o zi morţii…

Sofia Vicoveanca

Am furat cărţi,
Preşuri şi oale,
Lipii din covată,
Mere din sân de fată
Şi idei proaste
Câteodată.
Aş vrea să fur
O pară mălăiaţă
Din grădina ultimei zile,
Dar nu ştiu
Cum o voi împarte
Cu prima mea moarte.
Nu mai am cui cere sfatul.
E moartă mama.
De mult e mort şi tata…
Sunt încă viu
Şi mă bucur
Că viaţa asta
Mie de mine
Se lasă furată…

11 ianuarie 2014

Nevinovat poem

Sunt veselul poet de Coloniţa
Bogat cum n-a mai fost un altul,
Înfig în dulce aer furculiţa
Şi-s bucuros că m-a uitat asfaltul.

Că am la Crâşma Roşie o poiană
Şi la Stratan mai curge un izvor,
Că în hârtoape la Ciornei se ntoarnă
Fazanii hărţuiţi de un vânător.

Sunt bucuros că pot să plâng
Pe firul ierbii care m-a-nţărcat,
Să-ngenunchez la poalele de crâng
Şi să mă spăl cu ramul de păcat.

Sunt bucuros că am urmaşi
Şi-mi vor călca pe urme îndrăzneţ,
Şi pe această palmă de imaş
Înţelepciunea ierbii am să- învăţ.

Sunt bucuros de oamenii cei buni
Cu milă mare pentru o jivină,
Că-n târguri cu frumoşi nebuni
Ţăranii mei nu stau o săptămână.

Sunt bucuros să am în clipa de la urmă
O carte cu acest nevinovat poem
Şi cum îşi cheamă toamna flori din brumă
Aşa aş vrea copiii să mi-i chem.

Şi-n lunga mea absenţă de apoi
Să vin din când în când pe la Ciocana
Să văd furnicii roi în muşuroi
Şi pe colacul de fântână cana
Ce-am lăsat-o anume pentru voi…