Holdingul controlat de către Vladimir Plahotniuc abundă în titluri strigătoare precum „Liderul PPDA deţine 11 case”, „Săracul care nu-şi declară averea” sau „Averile ascunse ale lui Năstase”. Aproape zilnic sunt difuzate reportaje denigratoare, fiind citate site-uri dubioase sau trunchiind faptele.
Nici mediul online nu rămâne în urmă când vine vorba de averea lui Năstase. De multe ori este citat un articol de acum doi ani, publicat în Ziarul de Gardă, în care scrie clar că „deși Năstase indică în declarația sa depusă la Comisia Electorală Centrală că ar avea nu mai puțin de 10 case, în realitate, acesta este proprietarul a trei case, celelalte şapte fiind construcții accesorii și anexe.”
Mai mult, dintre cele trei case, doar în una locueşte efectiv, celelalte două fiind case părinteşti. În condiţiile unei avalanşe de dezinformări, Ziarul de Gardă a publicat şi o precizare.
„În ultimele săptămâni, mai mulți trolli apropiați de Partidul Democrat din Moldova, făcând referire la un articol din Ziarul de Gardă, au scris că Andrei Năstase, candidat la funcția de primar al municipiul Chișinău, ar avea 10 case. Pentru a nu fi induși în eroare și manipulați, vă îndemnăm să citiți articolul original, scris în 2016, dar în care găsiți și fotografii cu imobilele familiei Năstase. Cele „10 case” sunt de fapt 3, cu mai multe construcții accesorii. Două din ele sunt „bătrânești”, moștenite de la părinți”, se arată în nota publicației.
Ca să dea greutate dezinformărilor, presa afiliată Partidului Democrat citează şi declaraţia de avere depusă de Andrei Năstase. Doar că face referire la cea din campania prezidenţială din 2016, când imobilele candidatului nu erau diferenţiate pe categorii, precum construcţii adiacente, beci, şopron sau bucătărie de vară.
Despre aceasta a vorbit Dumitru Pavel, reprezentantul candidatului la Comisia Electorală de Circumscripţie Chişinău, în cadrul emisiunii „60 de minute”.
„La moment, declaraţia de avere şi interese conţine deja diferenţierea. Astfel, toate bunurile imobile sunt deja diferenţiate pe categoriile lor, fiind vorba aici despre doar trei case de locuit, care doar una este efectiv utilizată de domnul Năstase, restul două aparţinând mamei şi soacrei. Restul bunurilor imobile care figurează în declaraţia de venit sunt construcţii anexe caselor de locuit din localităţile rurale. Fiind vorba aici despre un beci, despre un sarai, despre o bucătătie de vară care au suprafeţe mici şi ele nu pot fi catalogate ca case de locuit”, a menționat Dumitru Pavel.
În acest context, Dumitru Pavel a depus la televiziunile holdingului mediatic afiliat PD-ului o solicitare de dezminţire cu drept la replică, mai ales că acestea nici măcar n-au solicitat poziţia lui Andrei Năstase, vizat în reportaje. Totodată, Dumitru Pavel a depus o sesizare la Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Realizatorul emisiunii „60 de minute”, Vasile Năstase, a prezentat şi imagini cu cele zece aşa-numite „case” ale preşedintelui Platformei DA.
Invitaţii emisiunii, vicepreşedintele PAS, Igor Grosu, şi analistul politic Igor Volniţchi, s-au arătat îngrijoraţi de starea presei din Republica Moldova şi mai cu seamă de manipulările pe care le produc zilnic televiziunile afiliate puterii.
Amintim că în campania pentru alegerile prezidenţile din 2016, televiziunile respective au acţionat după aceeaşi schemă, preluând ştiri false precum cea cu 30 de mii de sirieni, plasându-le ca adevărate.