V-aţi pus vreo dată întrebarea: de ce orice om politic, dar şi orice funcţionar public care ocupă un post cât de cât important în stat, face ce face şi se împiedică de presă?

Oricât de democraţi s-ar crede, în cele din urmă însă tot le sare muştarul şi încep să strige în cel mai comunist mod cu putinţă că ziarul cutare sau postul cutare trebuie închis. Nici prin cap nu le trece ideea că ar putea iniţia o discuţie cu ziarul sau postul cu pricina, că ar putea cere dreptul la replică sau, în ultima instanţă, să acţioneze în judecată mijlocul mass media care i-a enervat.

De ce apar mereu aceste conflicte dintre Presă şi Putere? Unul dintre răspunsurile la această întrebare ar putea fi o altă întrebare: De ce primul lucru care le vine lor în cap după ocuparea posturilor este să se îngrădească de restul lumii? De ce este aproape imposibil să ajungi la ei?

Astfel apar portari, gardieni, bodyguarzi, lacăte, turnichete, secretare, şefe de cabinet, telefoane secrete, uşi zăvorâte. Veţi spune că asta se face pentru securitatea instituţiilor de stat? Nu, astfel e mai simplu să învârte afaceri pe contul statului, să fure din banul public şi să împartă chilipirul.

Oamenii politici şi funcţionarii publici uită că noi i-am delegat la Putere şi nu ei pe noi în Popor. I-am urcat acolo nu pentru a se ascunde de noi, nu pentru a fura după uşile închise, ci pentru a-şi bate capul ca traiul nostru să devină tot mai bun. I-am trimis acolo ca ei să nu doarmă nopţile de grija celor mulţi. I-am ales să ne conducă nu pentru a se vinde lui Plahotniuc şi nu pentru a se plânge că o leafă de 7500 de lei nu le ajunge să lege tei de curmei. Ei au uitat că menirea lor este să fie de partea cetăţeanului simplu şi nu de partea oligarhilor.

Ei bine, în aceste condiţii, presa se bagă tocmai acolo unde nu este dorită. Ea forţează uşi, sare peste turnichete, se ia de piept cu gardienii, află conţinutul discuţiilor secrete, filmează palatele construite pe bani murdari, scrie şi vorbeşte despre matrapazlâcurile puse la cale şi îi critică dur pe politicienii şi funcţionarii corupţi. Uneori excesiv de dur, uneori folosind cuvinte şi expresii la limita acceptabilului. Dar cum să lupţi altfel cu cei de dincolo de uşile zăvorâte, păziţi de poliţia înarmată?

Ei bine, în aceste condiţii, numai presa este de partea cetăţeanului. În asemenea condiţii menirea presei este să lupte cu o guvernare coruptă. Bineînţeles că există jurnalişti care preferă să ciugulească din palma mafiei, există alţii care aleg să mimeze lupta cu corupţia, dându-se echidistanţi şi deontologici. E marea grădina Domnului! Să nu uităm însă că nu există două adevăruri. Nu poate fi ziua de 28 iunie 1940, de exemplu, un act de ocupaţie pe de o parte şi de eliberare pe de alta! Ori e laie, ori bălaie!

Atunci când omul politic Liuda Ghimpu cere public să fie închis un post de televiziune asta încetează să fie doar problema lui. Nu contează cum se numeşte postul – Jurnal TV, Antena 3, Moldova 1, NIT sau oricare altul – a cere public suprimarea dreptului la exprimare e un semn al unei clase politice profund bolnave. Ghimpu nu este singurul care visează să închidă Jurnal TV. Prietenul şi patronul lui – Plahotniuc – ar lua jăraticul cu gura, numai să ne lichideze. Apropo, el întreprinde paşi concreţi în această direcţie. Dar despre asta vom vorbi cu o altă ocazie. Cu probe şi argumente.

Jurnal TV rămâne printre puţinele mijloace mass media care le strică viaţa dulce a hoţilor. Iar Ghimpu ar face mai bine să dea dovadă de curaj şi să accepte invitaţiile de participare la Cabinetul din Umbră, bunăoară. Să nu se teamă de confruntările de idei. Ca atunci, până-n 2009, când zăcea într-un anonimat politic anost. Pe atunci, Jurnalul era foarte bun şi ne ruga insistent să scriem cât mai des despre lupta lui eroică cu regimul. Pe atunci, îl blama vehement pe generalul marasmatic tocmai pentru apucăturile lui autoritare şi era gata să-şi dea viaţa pentru libertatea cuvântului.

Acum însă toate s-au schimbat în RM. Aidoma marasmaticului general Voronin, Liuda Ghimpu cere public strangularea unui post TV. După care ambii, într-un glas, îşi laudă stăpânul lor comun. Ambii îl apără pe Plahotniuc de critica celor care se mai află de partea cetăţeanului simplu.

Val Butnaru