Mi-ai spus că pot ajunge oricât de sus vreau, doar să am încredere în mine. Mi-ai spus că trebuie să învăţ bine, să iau note bune, să muncesc mult, să fiu cuminte, să am ambiţie, că totul va fi aşa cum îmi doresc.

Mi-ai spus că pot să evadez din colonie, că lumea în care m-ai născut se întinde acum mult dincolo de gardurile de sârmă ghimpată. Mi-ai spus că trebuie să învăţ limbi străine şi o meserie grea şi cinstită, că trebuie să încerc tot timpul să fiu la înălţime. Că doar aşa o să mă port cu demnitate în lume, că doar aşa n-o să-mi fie ruşine de locul în care m-am născut, că doar aşa o să ţin capul sus. Mi-ai zis că sunt cine sunt, că eu îmi fac viaţa, că nu e nicio diferenţă între mine şi ceilalţi copii, mult mai norocoşi, care s-au născut dincolo de gard.

Mi-ai spus că pot să fug din ţarc oricând vreau. Mi-ai repetat că, dacă voi fi tare pe picioarele mele, nimic nu mă mai poate ţine în loc. Mi-ai spus că nu trebuie să-mi mai fie frică, pentru că viaţa mea va fi mult mai bună decât viaţa voastră furată.

Mi-ai spus să nu-mi pierd niciodată credinţa, pentru că Dumnezeu există şi e aşa ca mine: blând şi bun.

Te-am ascultat, întotdeauna te-am ascultat.

Dar vin lupii, mamă! De ei nu mi-ai spus nimic. Sunt graşi şi corupţi şi fără milă. Sunt cruzi, mamă, sunt răi! Ucid orice e bun, murdăresc orice e curat, muşcă din noi cu ură. Le simt în carne colţii ascuţiţi ca ţurţurii, le simt boturile care adulmecă sângele tânăr. Mi-e frică, mamă, mi-e frică de ochii lor reci ca metalul, ca moartea.

M-ai minţit, mamă, dar te iert şi te iubesc. Ştiu că nu mi-ai vrut decât binele.

Mi-e frig, mamă, mi-e tare frig…

sursa: gandul.info