De aproximativ o lună de zile, trei milioane şi jumătate de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt furaţi la drumul mare, în lumina zilei, ba chiar în cea a reflectoarelor, pentru că ştirea despre marele jaf al deceniului e pe toate televiziunile, fără ca nimeni, însă, să fie tras la răspundere.

În ultima lună, leul moldovenesc s-a devalorizat cu aproape 50 la sută faţă de dolar. De la aproximativ 15 lei, cât era în noiembrie 2014, preţul unui dolar american ajunsese la începutul săptămânii trecute la 28 de lei la casele de schimb valutar (cursul afişat de BNR era mai jos). O panică fără precedent a cuprins populaţia. Economiile moldovenilor s-au înjumătăţit peste noapte, iar salariile şi-au pierdut puterea de cumpărare. Oamenii au dat buzna la casele de schimb valutar, dar foarte curând valuta de vânzare s-a epuizat. Speriaţi că banii lor se devalorizează – preţurile crescând de la o zi la alta, în sincron cu fluctuaţiile halucinante ale cursului valutar – moldovenii s-au năpustit asupra magazinelor angro pe care le-au luat cu asalt.

Explicaţia pentru criza financiară din Moldova e legată de marele jaf petrecut în noiembrie 2014, când din conturile a trei mari bănci moldoveneşti (Banca de Economii a Moldovei (BEM), Unibank şi Banca Socială) au dispărut misterios aproximativ 1 miliard de dolari. Pentru o mai bună imagine a proporţiei jafului, trebuie menţionat că respectiva sumă reprezintă echivalentul a 13% din PIB şi a 58% din veniturile bugetare pe anul 2014. Marele jaf s-ar fi petrecut, conform unor afirmaţii, cu complicitatea oficialilor Guvernului şi Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Dar, cum în noiembrie 2014 în Moldova aveau loc alegeri parlamentare, Guvernul a făcut ce a putut ca să stăvilească efectele inexorabile ale jafului. O dată alegerile rămase în urmă, a venit vremea să fie plătite oalele sparte. Cum? Cum să acoperi o gaură de 13% din PIB?

În alte ţări, băncile aflate în risc de faliment sunt salvate prin ceea ce se cheamă procedura de bailout. Dar, Banca Naţională a Moldovei acordase deja în noiembrie 2014 un împrumut de urgenţă de circa 3 miliarde de lei moldoveneşti. Previzibil, ajutorul a fost în zadar. Gaura e prea mare, ţara prea săracă, bailout-ul pe modelul occidental nu e o soluţie – nu când jaful reprezintă 13% din PIB. Şi atunci, mai marii ţării şi ai BNM şi-au amintit că ţara are o resursă nepreţuită – poporul. Bănuţii ţinuşi la saltea de acest popor sunt cei care pot să salveze ţara şi sistemul bancar! Efectiv, peste noapte, BNM a crescut brusc cotaţia euro şi a dolarului. Moldovenii panicaţi s-au repezit să cumpere euro şi dolari. După câteva zile, când băncile nu mai aveau valută de vânzare, BNM a schimbat tactica – tot peste noapte, leul s-a apreciat brusc, iar euro şi dolarul s-au dus la vale. A doua zi, la casele de schimb se epuizaseră lichidităţile în lei moldoveneşti..

Efectul scontat a fost obţinut. Poporul şi-a scos banii de la saltea, oamenii au sărăcit, dar băncile, băncile au fost, slavă domnului, salvate! Sectorul bancar a făcut un profit de 646 de milioane de lei moldoveneşti, iar cele trei bănci comerciale controlate de Banca Naţională a Moldovei, au câştigat din diferenţele de curs valutar peste 554 de milioane de lei, echivalentul a 85 la sută din total sistem bancar. Doar aşa, ca fapt divers, e bine să se ştie că Vladimir Plahotniuc, omul de afaceri şi finanţatorul PD, deţine 18% din acţiunile BEM, al căror posesor a devenit în vara lui 2011, în urma unui atac de tip raider asupra acestei bănci.

În timp ce oamenii se îmbulzeau la cozile de schimb valutar sau la magazine, oficialii moldoveni se întreceau savant în a da explicaţii – criza din Rusia, scăderea exporturilor moldoveneşti, prăbuşirea cu 30% a remiterilor de către moldovenii plecaţi la muncă în Rusia. Poate pentru moldoveanul de rând care nu stă toată ziua cu nasul în statistici, această explicaţie sună convingător. Dar statisticile oficiale invalidează explicaţiile oficiale: la finele anului 2008 – începutul anului 2009, Republica Moldova a cunoscut o scădere mult mai drastică a remitenţelor decât cea actuală fără ca ţara să treacă printr-o criză la fel de neagră ca cea de acum (remiterile au scăzut de la 500 milioane USD în trimestrul II al 2008 la aproximativ 230 milioane USD în I trimestru al 2009). La rândul lor, exporturile s-au diminuat doar foarte puţin în 2014 – anul trecut, valoarea exporturilor moldoveneşti era de 2.339.500.00 USD, faţă de 2.428.300.000 USD în 2013. Una peste alta, însă, indicatorii comerţului extern ai Republicii Moldova ne arată o creştere considerabilă în ultimii 10 ani, valoarea exporturilor moldoveneşti fiind mai mult decât dublă în 2014 faţă de anul 2005(1.090.918.500 USD). În plus, să nu uităm că 53% din exporturile Republicii Moldova merg către statele UE şi doar 31% către state CSI, aşadar dependenţa de comerţul cu Rusia nu e atât de mare încât să explice o criză de asemenea proporţii cum e cea cu care se confruntă actualmente moldovenii.

Între timp, săptămâna trecută, spre liniştea populaţiei panicate de degringolada de pe piaţa financiară, un guvern zis pro-european a fost votat la Chişinău. Un guvern pro-european în sensul deplin al cuvântului, cu cetăţeni europeni deveniţi membri ai noului cabinet. E vorba de Ministrul Economiei – un francez de origine, numit Stephane Bride, care a devenit cetăţean al Republicii Moldova în 2013. Coincidenţa face ca până să devină parte din noul guvern, Bride era director al unei companii de audit, Grant Thornton. Respectiva companie este cea care a auditat din 2011, când a avut primul atac de tip raider asupra BEM, cele trei bănci care au fost jefuite în 2014, fără a sesiza nici o neregulă sau fărădelege. În alte părţi, frauda de la Enron a dus la dispariţia companiei de audit Arthur Andersen. În Moldova, directorul companiei de audit care a închis ochii la jaful de 1 miliard de dolari e numit Ministru al Economiei ! Un ministru european pentru liniştea alegătorilor care au votat partidele pro-europene…

Tot pentru liniştea acestui electorat pro-european rămas cu buza umflată a fost numit în funcţia de prim ministru un tânăr tehnocrat, neafiliat politic, pe nume Chiril Gaburici. Electoratul pro-european şi-a luat o palmă grea atunci când, la începutul acestui an, două dintre cele trei partide zis pro-europene – Partidul Democrat şi Partidul Democrat Liberal – au preferat să facă alianţă cu partidul lui Vladimir Voronin, în locul unei coaliţii naturale cu Partidul Liberal (PL), cu care constituiseră împreună în 2009 Alianţa pentru Integrare Europeană. PL a fost lăsat pe margine, întrucât una din condiţiile sale pentru a intra la guvernare era numirea unui procuror european în funcţia de procuror general. Chiril Gaburici este o figură absolut nouă, ca să nu spunem de-a dreptul anonimă, pentru electoratul moldovenesc. Înainte de a intra în guvern, Gaburici a fost începând cu 2012 director general al companiei azere Azercell, proprietate a faimosului autocrat de la Baku, Ilham Aliev. Presa moldovenească a scris că noul premier ar fi un apropiat al clanului Voronin, acuzaţii pe care Gaburici le-a negat, de altfel destul de neconvingător. Cireaşa de pe tort e că Gaburici este cercetat penal în Rusia trecerea ilegală a frontierei şi uz de fals în acte. Dar, nu e aşa, e un premier neafiliat politic şi tehnocrat?! Iar tehnocraţii sunt la modă în ziua de azi, mai ales în Europa, aşadar electoratul pro-european nu are decât să fie mulţumit.

Rămâne de văzut dacă electoratul pro-european se îmbată cu apă rece, mai ales când e ars la buzunar. Acum 6 ani, la Chişinău, mai mulţi tineri moldoveni au murit în bătaie sau au fost răniţi de poliţie pentru că protestau împotriva Partidului Comuniştilor care nu dorea sa cedeze democratic puterea. Acei tineri visau la Europa şi la un guvern pro-european. Azi, eticheta de european e terfelită de cei care au fost, politic vorbind, beneficiarii protestelor din 2009. Termenul de pro-european a ajuns un ambalaj sub care se ascunde o coaliţie de partide sprijinită de nimeni altul decât de PCRM. Nu s-a devalorizat doar leul moldovenesc, ci şi eticheta de partid pro-european. Moldovenii nu şi-au pierdut doar economiile, ci şi speranţele de mai bine. S-a risipit iluzia că unele partide sunt mai bune decât altele, că formaţiunile politice ce vor să ducă ţara în Europa fac o altfel de politică. Încă o revoluţie portocalie a fost făcută cioburi sub un maldăr de deziluzii negre ca luna care a trecut.

Victoria Stoiciu, director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România
Sursa:jurnal.md