Maria Ciobanu: „Îmi este ruşine pentru Legislativul de la Chişinău, care a ajuns unul vândut, şantajat, cumpărat”

Imagine implicită

Suspendarea preşedintelui Igor Dodon este o găselniţă a oligarhului Vladimir Plahotniuc, care îi satisface pe ambii. În timp ce şeful PD îşi demonstrează puterea absolută, şeful statului le transmite alegătorilor săi mesajul că el „nu cedează”. Este opinia deputatei Maria Ciobanu, care săptămâna trecută a anunţat că se va retrage din politică în acest an, după expirarea mandatului actualului Parlament.

„Atunci când văd titluri „Dodon ar putea fi suspendat” sau „Dodon a fost iarăşi suspendat”, mi se face ruşine de statul în care trăiesc, în care am muncit o viaţă de om şi pe care numai capturat nu mi l-am dorit… Îmi este ruşine pentru Legislativul de la Chişinău, care a ajuns unul vândut, şantajat, cumpărat. O simplă maşină de vot!

Îmi este ruşine pentru Curtea Constituţională, care a devenit una jalnică. Sunt sigură că domnul Panţâru înţelege perfect că a devenit unealta coordonatorului. Şi nu este vorba de Dodon, care a reuşit în scurt timp să se facă şi să ne facă 1de ruşine şi ocară” în lumea întreagă. „Găselniţa” lui Plahotniuc presupun că îl satisface pe Dodon. Primul îsi demonstrează puterea absolută, al doilea le transmite un mesaj alegătorilor săi, precum că el nu „cedează”. Dar noi, acei sănătoşi la minte, cât vom mai tolera această bătaie de joc de instituţia prezidenţială, Parlament, Curtea Constituţională?!”, a scris deputata, pe pagina sa de Facebook.

Sursa:jurnal.md