Mesaj de mulțumire în plină alertă meteo: Premierul laudă echipele din teren pentru intervențiile din toată țara
În contextul condițiilor meteo dificile din ultimele zile, premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj public de mulțumire pentru echipele de intervenție mobilizate la nivel național, subliniind efortul depus pentru siguranța populației.
Șeful Executivului a declarat că episoadele de vreme severă pun la încercare atât autoritățile, cât și cetățenii, iar deplasările zilnice au devenit mai riscante. Potrivit lui, intervențiile coordonate din teren au contribuit la menținerea funcționalității serviciilor esențiale și la prevenirea unor situații grave.
Premierul a adresat mulțumiri polițiștilor, carabinierilor, pompierilor și salvatorilor, militarilor Armatei Naționale, drumarilor, energeticienilor, personalului medical, asistenților sociali, Poliției de Frontieră și tuturor echipelor implicate în gestionarea situațiilor de urgență.
Potrivit mesajului, datorită intervențiilor din teren, mii de persoane au reușit să ajungă în siguranță la serviciu, la spital sau la domiciliu. Prim-ministrul a dat asigurări că autoritățile vor continua intervențiile în regim coordonat, iar siguranța cetățenilor rămâne prioritatea principală.




