O bună prietenă de-a mea a ajuns să facă ştiri acolo. Fată isteață, frumoasă, cu care m-am împrietenit instantaneu. Mi s-a rupt inima când am văzut-o cum citeşte de pe prompter o minciună atât de nesimțită și josnică – era „ştirea” cum că Andrei Năstase şi-ar bate mama care cică ar fi grav bolnavă. Mă uitam în ochii ei şi aveam impresia că era un moment ca din 1984 a lui Orwell. Că se teme ca ochii ei să nu comită un „thought crime”. A fost dureros să o privesc.
Am întâlnit-o ulterior o dată la un eveniment. M-a salutat timid şi încerca să facă small talk. Dar conversația noastră se traducea uşor aşa:
– Înțelege-mă, te rog. – Ce ți s-a întâmplat? – A murit mama. – Ştiu, scumpa mea… Era o femeie fenomenală. Cu atât mai mult, ştii că ce spui tu la TV e.. o crimă. – Ştiu. – Şi atunci? De ce îți pătezi demnitatea şi CV-ul? Cine o să te mai ia la lucru după ce cade Plahotniuc? Că doar ştii că va cădea. – Ştiu. Mai stau cât stă el şi fug şi eu. Oricum nu mi-a mai rămas nimic aici. – Ştiu, scumpa mea. Dar spunând mizeriile alea, loveşti şi în mine. Pe mine doar mă cunoşti şi ştii că fac ce fac pe bune. – Tu oricum nu stai aici. – Da. Dar stai tu…
Taxi-ul meu claxonează şi plec.
Eu ştiu că în Moldova nu sunt locuri de muncă bine plătite. Că doar la Plahotniuc există locuri vacante (şi e clar de ce nu se îmbulzesc mulți). Ştiu că GMG e bine dotat şi mulți jurnalişti începători vor să treacă pe acolo doar ca să vadă cum arată o televiziune bine pusă la punct (fapt divers: și naziștii au fost bine puși la punct). Ştiu că Plahotniuc reuşeşte să atragă tineri foarte deştepți cu salarii bune şi un mediu aparent „profi”. Mai ştiu că cei mai puțin deştepți găsesc refugiu în scuza „ori Plahotniuc, ori Țopa – tot acolo-i”, dar când le explic povestea şi de ce ditamai Germania se şterge la fund cu cererile de extrădare ale „justiției” moldoveneşti, când îi întreb dacă au încredere în mine, în intențiile mele, ale familiei mele, care nu o dată am demonstrat că nu vom tăcea în fața nedreptății… Ei tac. Iar alternativa e una singură: bagajele. Mulți au făcut ambele, eventual, când obrazul a crăpat de ruşine.
Sfatul meu este: Pleacă. Pleacă acum, înainte să fii prins în colimatorul grețurilor electorale. Stăpânul tău se îneacă şi, în disperare, face orice. Orice. ORICE, mă auzi?… Dar sub tren te va arunca pe tine. Ştii şi tu că aşa face des. Pleacă acum, înainte să devii complice și mai mare unei crime care nu are termen de prescripție şi care nu iartă pe nimeni: uzurparea puterii în stat. Ba da, tu exact acum eşti complice. Ești parte oficială a acelui grup, condus de Plahotniuc, care exercită puterea în stat în nume propriu. Ești complice la „cea mai gravă crimă împotriva poporului” (art. 2.2 din Constituție). Iartă-mă că te sperii. Tu acum contribui cu mânuța ta la îngroparea viitorului țării tale, a prietenilor tăi care, uite, că nu s-au vândut. Nu-ți cer să faci fapte eroice, să le deconspiri mașinăria, să fii acel whistleblower, barem întârziat – pentru asta e nevoie de mare curaj și înțelepciune. Apropo, sunt colegi de-ai tăi datorită cărora lumea află secrete din interior, datorită cărora mai respirăm astăzi… Ei sunt eroi necunoscuți. Nu-ți cer asta. Doar pleacă. Pleacă acum, înainte să realizezi că lucrul tău în serviciul lui Plahotniuc (fie că direct sau indirect) va fi, în cel mai bun caz, cel mai mare regret al vieții tale.