Afişele şi sloganurile electorale au fost, deja, întoarse pe toate părţile. Felul în care arată campania electorală nu are darul să-i mobilizeze pe oameni. Cu gîndul la frecuşurile politice interne, politicienii noştri îşi arată, din nou, limitele.

După gustul meu, singurul afiş care transmite ceva consistent şi valabil este cel în care apare Monica Macovei: pe el scrie “Împotriva corupţiei. Împotriva sărăciei”. Mesajul corespunde perfect activităţii consecvente a Monicăi Macovei: asta face de atîţia ani, combate corupţia, spre disperarea adversarilor ei care, enervaţi de performanţele sale în Parlamentul European, o “demască” permanent pentru că “pîrăşte România la Bruxelles”. Atîta înţeleg ei, din meschinăria lor de politicieni mărunţi.

Cetăţenii români care au fost şi sînt încă euro-entuziaşti, au susţinut în masă aderarea la UE şi au mai multă încredere în instituţiile europene decît în cele româneşti asta au vrut, de fapt, de ani buni încoace: mai puţină sărăcie, mai puţină corupţie, “să trăim ca-n Europa”. Milioanele de români care şi-au găsit de lucru în alte ţări europene (în loc să îngroaşe şomajul în România) şi au trimis miliarde de euro acasă au beneficiat direct şi concret de aderarea la Uniunea Europeană. În mod normal, ei ar trebui să voteze pentru oameni ca Monica Macovei sau – în orice ţară s-ar afla – pentru partidele care promit “mai multă integrare europeană”. Nu ştiu cîţi români aflaţi în Italia, în Spania, în Marea Britanie o vor face, deşi ar fi spre binele lor (şi al nostru). Într-o Europă în care partidele naţionaliste cîştigă teren (inclusiv bătînd monedă pe tema “românii şi bulgarii sînt o problemă”), raţional ar fi ca oamenii care au de cîştigat de pe urma libertăţii de circulaţie să reacţioneze la extremisme prin vot, să-i susţină pe cei care vor mai puţină sărăcie şi mai puţină corupţie, pe cei care vor să meargă şi mai mult în direcţia integrării europene. Dar, pentru mulţi, tipul ăsta de raţionament e prea complicat, iar cei care lucrează de cîtva timp în Occident şi au pus ceva bani deoparte s-au obişnuit deja cu binele.

Aşa că afişele şi sloganurile celor care gîdilă mîndria naţională s-ar putea să aibă mai mult succes, deşi sînt inadecvate şi, pe alocuri, ridicole. PSD, de exemplu, îl pune pe afiş pe Victor Ponta (ca să-i crească şansele la prezidenţiale?), care promite “o Românie puternică”. Inventarul de simboluri din campanie e convenţional şi prăfuit: cusături populare, poze cu Sfinxul din Bucegi, Delta Dunării, Ateneul Român şi altele (pe care le folosea pe vremuri şi ONT Carpaţi în pliantele turistice), steagul dacic, capul de bour, statuia lui Mihai Viteazul etc. Toate astea ar fi mers foarte bine şi în campania lui Corneliu Vadim Tudor, pentru că reprezintă o adunătură de clişee patriotarde, care nu au legătură cu realitatea: PSD e la putere de doi ani şi, în acest răstimp, România n-a devenit nici mai puternică, nici mai influentă în Europa. Dimpotrivă: “vocea” noastră în concertul european e tot mai piţigăiată. Mă tem însă că astfel de locuri comune şi promisiunea că “nu vom mai fi europeni de rangul doi” vor prinde mai bine la o parte a electoratului. Exact la acea parte dezorientată, obosită de atâta sărăcie şi corupţie, pentru care recursul la “frumuseţile ţării” şi reluarea clişeului de manual cu “România – grânarul Europei” funcţionează ca pansament pe sufleţel, chit că nu ajută cu nimic la destinul european al României. De “partea cealaltă”, afişul PMP cu Elena Udrea & co. în blugi, promiţând “ridicarea României”, nu este decât o încercare palidă de a gâdila “sentimentul românesc”, dar punând în ciorbă şi un pic de mirodenii cosmopolite şi tinereşti (blugii şi atitudinea “degajată” a figurilor de pe afiş).

Aşa încât, dincolo de procente şi de rezultate, campania şi alegerile europene arată cam cine suntem şi cât putem: o Românie care vrea să fie puternică şi “să se ridice”. Dar nu prea îi iese.

sursa: adevarul.ro