Vine Barroso la Chișinău.

Vine omul căruia îi datorăm multe, dar în primul rînd prezența pe piața media a cîtorva mijloace de informare în masă independente. Fără intervenția sa directă nu ar exista bruma de libertate de expresie, nici Jurnalul, nici Adevărul, nici Ziarul de Gardă, nici rețelele de socializare, totul ar fi trecut prin malaxorul distrugător al Păpușarului dezlănțuit  și încă hotărît să-și ducă la capăt diabolicul plan de închidere a presei indezirabile, în primul rînd a Jurnal TV, chiar în preajma campaniei electorale…

Dacă mandatul European al acestui politician subtil și inteligent, jurist de profesie, specializat în problematica relațiilor internaționale nu ar fi fost pe sfîrșite, vizita sa în Republica Moldova ar fi fost una tradițională, ca să nu spunem banală. Ne-am obișnuit deja cu scenariul acestor deplasări ale străinilor, parcă trase la indigo – Aeroport, întîlniri cu oficialii locali, chemarea la inițierea reformelor, Cricova, Aeroport…  Apa trece, pietrele rămîn. Partenerii pleacă, corupția înflorește. La cîte asemenea vizite am fost martori! La un moment dat am observat că există și o anume corelare – cu cît pledoariile europenilor și americanilor pentru combaterea corupției erau mai tăioase, cu atît mai vehementă și îndărătnică, impertinentă și cinică era replica oligarhiei politice criminale. Imediat ce se cerea asanarea sistemului judecătoresc, păpușarii pseudointegratori promovau în funcții cheie cele mai perfide și oribile lichele ale sistemului, raideri, luători de mită, hoți în mantii cernite de proprietăți ale statului și ale oamenilor de afaceri indezirabili…

De data aceasta totul va fi altfel.

Pe plan internațional asistăm la o înfrîngere categorică a Rusiei pe frontul ucrainean. Metodic, SUA și UE au îngenuncheat Moscova, au determinat-o să se țină – oficial – cît mai departe de estul Ucrainei și nu doar, astfel încît reprimarea separatismului și a terorismului din această regiune nu e decît o chestiune de timp, la fel ca și problema retrocedării Crimeii.

Alegerea și recunoașterea noului președinte de la Kiev este o lovitură de grație acordată lui Putin, astfel încît, se pare, criza geopolitică a fost oprită, uimitor, cu mijloace “mici”, dar foarte eficiente.

Ce înseamnă acest lucru pentru noi?

Că, de fapt, am scăpat de șantajul perfid al oligarhiei criminale.

Ucraina, prin jertfa de sînge și demnitate și-a croit drum spre civilizația europeană nu doar pentru ea, ci și pentru noi, acoperindu-ne spatele frontului, punîndu-ne într-un relativ adăpost de gheara Moscovei.

De acum încolo Uniunea Europeană nu va mai putea fi șantajată de oligarhul Plahotniuc  sau de alte asemenea elemente certate definitiv cu Legea, în sensul că dacă UE insistă pe adevărata reformă a justiției, în urma căreia rechinii corupției vor trebui să fie încătușați, este pe loc amenințată de Păpușar cu constituirea unei alte monstruoase coaliții, una neocomunistă, avînd obiectiv politic intrarea în Uniunea Vamală.

Un asemenea scenariu este deja vetust și tardiv. Fără influența directă a Kremlinului, de dincolo de Zidul Democratic Ucrainean, trenul nostru european este de neoprit.

Pe plan intern lucrurile sunt și mai limpezi. Eforturile economico-politice ale Uniunii Europene, personal ale lui Barroso au fost atît de mari, încît fără rezultate palpabile în zona reformelor reale integrarea Moldovei nu are nicio șansă în viitorul apropiat. Iată de ce în cadrul acestei vizite de adio Barroso va avea un discurs public încurajator și unul foarte tăios la întîlnirile din culise cu oligarhii decidenții de facto ai Republicii Moldova, cerîndu-le fapte reale, reforme cel puțin la nivelul celor din Georgia.

Așa să ne ajute Dumnezeu, domnule Barroso!