Din momentul creării Alianței pentru Integrare Europeană societatea discuta despre succesul acestei coaliții comparând-o cu cea de la sfârșitul anilor ’90. Alianța pentru Democrație și Reformă a fost primul exemplu, din istoria scurtă a Republicii Moldova, de guvernare în coaliție. În contextul ultimelor evenimente politice, l-am rugat pe comentatorul și politicianul Oazu Nantoi să facă o comparație a situației de atunci cu cea de astăzi. 

OAZU NANTOI, analist politic

Da, situația de atunci este asemănătoare cu cea de azi sub următorul aspect. La 22 martie 1998, în Parlamentul Republicii Moldova au trecut 40 de reprezentanți ai PCRM, Convenția Democratică în frunte cu Mircea Snegur, Mișcarea pentru o Moldovă Democratică și Prosperă, în frunte cu domnul Diacov și PFD-ul și PPCD-ul. Atunci s-a creat Alianța pentru Democrație și Reformă, care, teoretic, avea 61 de voturi, dar în realitate erau doar 60 pentru că Ilie Ilașcu era ales în Parlament pentru al doilea termen, pe listele PFD-ului, fiind la închisoare.

Totul arăta foarte simpatic, în sensul că exista o majoritate confortabilă, chiar dacă nu poți modifica Constituția, poți guverna eficient timp de patru ani și să te prezinți în fața alegătorilor cu niște rezultate, în special ținând cont de faptul că alegătorul moldovean nicicând nu a fost și, spre regret, nici nu este răsfățat cu consecințe pozitive ale oricărei guvernări.

Însă ce s-a întâmplat? S-au întâmplat următoarele. A existat republică semiprezidențială cu un alt centru al puterii care era domnul Petru Lucinschi, iar această Alianță pentru Democrație și Reforme a început să promoveze o linie de comportament independentă în raport cu șeful statului și au apărut așa-zisele animozități, care au dus la apariția tensiunilor în alianță.

Eu nu vreau să recurg la zvonurile, care de obicei circulă în asemenea situații în Republica Moldova, cine, cui, cât a plătit și pentru ce

– Dar au circulat astfel de zvonuri?

Da, deoarece societatea noastră este aceeași. Noi ne schimbăm foarte încet, cu toate că Cimitirul „Sfântul Lazăr” devine cel mai mare din Europa. Prin urmare, fracțiunea PPCD-ului brusc și-a dat seama cum că ADR-ul este o coaliție coruptă, unele persoane sunt corupte. A fost lansată, dacă nu greșesc, campania „Mâini curate”, cu restul părților ale organelor politice nu știu cum stătea treaba, dar mâinile erau chipurile curate. A fost dezlănțuit un atac împotriva Guvernului, în frunte cu Ion Sturza. Dacă revenim la istoria alianței, în prima versiune a alianței era Guvernul Ciubuc II, domnul Ion Ciubuc care era considerat persoană apropiată domnului Lucinschi, pe când domnul Sturza deja nu se identifica cu domnul Lucinschi și acel guvern era cât de cât independent. În urma acestei, să-i spunem așa, delimitări între Executiv și Președinție au apărut acele animozități. Însă cel mai important ce trebuie de spus este că alianța a fost distrusă din interior, ca și astăzi. Vladimir Voronin a fost cel care a declarat că scopul lui este de a distruge această alianță, ca și astăzi, însă problemele alianței au apărut din interior când acea majoritate de 60 de voturi s-a ruinat.

Societatea nu a câștigat nimic. Noțiunea de democrație a fost compromisă, deci prima experiență de guvernare în coaliție, care s-a declarat democratică, s-a compromis în fața alegătorilor și pe această cale tot așa cum guvernarea de după ’90 a deschis calea triumfului agrarienilor și interfrontului în ’94, tot așa ADR-ul în ’98-’99 a deschis calea triumfului Partidului Comuniștilor.

Dar ce vreau să spun. În societatea noastră au loc niște procese concurențiale. Pe de o parte, s-ar părea că noi tot mai departe plecăm din trecutul comunist și cei care astăzi de exemplu sunt la 60 de ani, dar cu 22 de ani în urmă aveau 38 de ani, deja e greu să-i califici jertfe ale regimului comunist-totalitar. Însă din Republica Moldova pleacă cei mai activi întreprinzători, dar și tinerii, ceea ce înseamnă că în spectrul nostru politic există un gol de cel puțin o jumătate de milion de persoane care ar putea să influențeze decisiv procesul politic din țară. Și pe de altă parte, în condițiile independenței nemeritate, când deja nu putem să ne plângem de Secretarul II de la Kremlin, noi am construit un pseudo-stat, unde este mimată justiția, unde este mimată legea și unde au înflorit aceste vicii pe care noi le resimțim atât din dezastrul social-economic, precum și în calitatea procesului politic. În realitate, vedem ambalajul politic a unor lucruri absolut incompatibile cu un stat de drept.