Perversiunile statului captiv: Ilan Shor, condamnat şi… eliberat; „Sentinţa în cazul Shor nu a întors măcar un leu din miliardul furat”
Sentinţa pronunţată în cazul Ilan Shor, care a fost condamnat pentru furtul din sistemul bancar, demonstrează perversiunile care se întâmplă într-un stat captiv. Decizia judecătorilor nu a întors niciun leu din miliardul furat, iar controversatul primar de Orhei este protejat de oligarhul Vladimir Plahotniuc, principalul beneficiar al jafului de la bănci. Declaraţiile aparţin invitaţilor Cabinetului din Umbră de la Jurnal TV.
„În octombrie 2015, Ilan Shor scrie denunţ împotriva lui Filat care este arestat şi condamnat. Pe urmă şi Platon, care s-a plâns că Shor a depus mărturii împotriva sa, a fost condamnat la ani grei. Dar în cazul lui Ilan Shor, care a fost menţionat în raportul Kroll de 81 de ori, dacă nu greşesc, abia acum s-a ajuns la o condamnare stranie. Este condamnat şi eliberat. Îmi amintesc de o promisiune a lui Ilan Shor, că dacă el va începe să vorbească va detona clasa politică. Tot aştept să fie detonată clasa politică şi nu mai este detonată. Situaţia cu Ilan Shor demonstrează perversiunile care se întâmplă într-un stat captiv şi că sărmana justiţie din RM stă la cheremul celor care decid tot ce se întâmplă în acest stat. Sentinţa în cazul Shor nu înseamnă că s-a întors măcar un leu din miliardul furat”, a declarat expertul politic Oazu Nantoi.
„Shor est un pion, un interpus, este un individ prin intermediul căruia marele beneficiar a furat miliardul. Că acest miliard este pus pe umerii noştri iar este o nedreptate, o crimă care se săvârşeşte cu concursul instituţiilor controlate de cineva. Cazul Shor va continua, acest spectacol va continua încă un an, poate până la alegerile din 2018. Cel care a furat miliardul este Plahotniuc. Filat, Shor, Leancă şi ceilalţi sunt nişte pioni. Pe mine ca şi cetăţean mă interesează de ce au permis să se întâmple această crimă, au permis să se fure aceste miliarde pe care trebuie să le întoarcă cetăţenii RM. S-a aplicat confiscarea extinsă, s-au aplicat toate pârghiile faţă de Shor, a fost un proces echitabil sau nu?
Va veni timpul când s-ar putea ca, pentru procesele făcute lui Shor, Filat şi alte elemente care au participat la furtul miliardului, RM să plătească şi la CEDO. Aceşti judecători fac dosare închise, nu ascultă martorii, evită să respecte toate rigorile. Cel mai important lucru care trebuie să ne preocupe este de ce s-a produs acest lucru şi cine se face vinovat. Şi ca să înţelegem cine se face vinovat, trebuie să ştim că, din 2009, PG, CNPF, CNA, BNM, nişte instituţii care trebuiau să stea la paza miliardelor acumulate de cetăţeni, se află sub controlul lui Plahotniuc. Şi tot aceste instituţii trebuiau să vegheze ca prin RM să nu se strecoare cele 30 de miliarde de dolari ale mafiei ruseşte despre care, astăzi, acelaşi individ ne vorbeşte de la Bruxelles despre spălătoria de miliarde pe care el ar investiga-o, protejându-ne de invazia rusească”, a adăugat liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase.
Experţii spun că cetăţenii au avut dreptul la un proces deschis în dosarul furtului miliardului, iar sentinţa pronunţată în cazul lui Ilan Shor s-a lăsat cu mai multe întrebări decât răspunsuri.
„Nu vom afla adevărul pentru că noi, cetăţenii, nu am avut parte de un proces deschis. Am rămas cu mai multe întrebări. Suntem victimele acestui proces, trebuie să plătim un miliard care a fost furat, dar nu cunoaştem detaliile şi cum a dispărut acest miliard. Justiţia a avut şanse să depăşească acest handicap şi să facă o tentativă pentru a-şi dobândi o imagine. Se pare că justiţia noastră a ratat şansa şi de această dată. Acest proces a generat mai multe întrebări la final, pe când un proces trebuie să pună punctele pe „i”, dar această sentinţă ne-a lăsat cu ochii în soare. Sunt mai multe întrebări decât răspunsuri”, a menţionat avocatul Ion Dron.
„Dacă e să facem o comparaţie cu alţi doi actori ai furtului miliardului, Filat şi Platon care nici nu au avut ocazia să vorbească, Shor a stat tot timpul acasă, s-a tras de timp până în ultima zi şi s-a dat un verdict absolut inexplicabil. În timp ce Chirtoacă stă în arest la domiciliu, Ilan Shor este liber, poate să se ducă liber să se ocupe de primărie, investind o mică parte din miliardul furat în oraş şi prostind oamenii. Shor poate să se afle şi în ţară pentru că el este protejat de Plahotniuc, principalul beneficiar al furtului miliardului. Dacă cineva nu ar fi ascuns adevărul în acest caz, Ilan Shor ar fi fost primul condamnat şi nu am fi avut tot acest circ pe care îl avem astăzi”, a spus şi jurnalistul Alex Cozer.
Sursa:jurnal.md