Te uiți la poze şi nu îţi vine să crezi. Vezi fata în roşu, vezi fata şi tunul de apă, imagini emblematice deja, care nu au scăpat de pe niciun wall de Facebook. A început de la nişte hipioţi care voiau să salveze câţiva arbori seculari ce urmau să fie înlocuiţi cu încă un mall şi s-a ajuns la cel puțin doi morți, 1.700 de răniți şi mii de oameni arestaţi.

Un protest iniţial cu miză ecologistă a devenit peste noapte cea mai mare mişcare de contestare a puterii unui titan politic, care a adunat cea mai solidă coaliție de guvernămînt din ultimele trei decenii. Nu sună foarte străin, nu? Şi totuşi, România nu e Turcia, iar cei care încearcă acum să găsească asemănări, pentru a-i motiva pe români să iasă în stradă împotriva „sultanului” (fie duetul Antonescu-Ponta, fie Traian Băsescu – cum îi convine fiecăruia) dau dovadă de o limitare şi un oportunism periculoase. Cînd au ieșit bulgarii în stradă, de exemplu, din cauza situaţiei economice, a corupţiei şi a contractelor păguboase ale statului, de ce nu au existat aceste trimiteri către România?

Din ceea ce se întâmplă acum în Turcia, pot fi identificate două asemănări cu peisajul românesc. Prima este foarte simplă şi umană. Oamenii s-au adunat în jurul celor care voiau să salveze copacii din calea şantierului pentru că s-au săturat de emblematicul dispreţ al unui conducător care a luat cu două mâini puterea din stat şi s-a întors arogant cu spatele la ei, neştiuitorii, oamenii mici.

A doua asemănare este lipsa antrenamentului protestatar. Ceea ce vedem acum în Istanbul, la Ankara şi în multe alte părţi ale Turciei este o excepţie de la regula turcului care nu comentează de jos în sus. Românul, chiar dacă ştie şi are de ce să comenteze, înjură în barbă, dar nu poate înjura solidar. Înjură şi înghite în sec de fiecare dată când este furat, batjocorit sau minţit de stat.

Dincolo de aceste asemănări, totul e diferit. Ei tac de frică, noi pentru că suntem un popor divizat, cu scopuri multiple, cu ofuri multiple. Da, am fost şi noi răniţi sau fugăriţi prin Piaţa Universităţii, dar nu încape comparaţie magnitudinea abuzurilor. Dacă ne uităm acum pe reţelele de socializare şi vedem poveştile oamenilor arestaţi în ultimii ani pentru că au bârfit guvernul la telefon, aflăm şi de ce abia acum, la peste un deceniu de la preluarea cu mână de fier a puterii, Erdogan se confruntă cu furia poporului.

Sunt multe diferenţe – sociale, culturale, etnice, religioase, economice şi politice – între ceea ce se întâmplă în Turcia şi situaţia din România. Iată o schiţă de portret care arată de ce nici România nu e Turcia, nici Turcia nu e România:

În primul rând, să nu uităm că Turcia este una dintre ţările cu cea mai mare creştere economică la nivel mondial din ultimii ani – economia s-a triplat în cei 11 ani de mandat ai lui Recep Tayyp Erdogan. Lipseşte, prin urmare, miza economică din Gezi.

În al doilea rând, această ţară este condusă de un guvern islamisto-conservator, aflat acum la câţiva paşi distanţă de un cvasi-fundamentalism islamic. Oricâte probleme avem noi cu statul de drept, nu se poate compara cu un astfel de regim.

În al treilea rând, fără sprijin mediatic, o mişcare protestatară de amploare nu are nicio şansă. Turcii se plâng acum că, în timp ce ei erau atacaţi în Piaţa Taksim din Istanbul, televiziunile lor arătau pisicuţe de pe YouTube şi diverse Misse (pentru cine îşi aminteşte, la fel s-a întâmplat în Republica Moldova în 2009). Oamenii văd această lume paralelă şi încep să se întrebe cât de informaţi au fost ei, de fapt, în ultimul deceniu. Un întreg sistem se clatină.

Ştim tot ce ştim despre zilele cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi spray-uri paralizante graţie corespondenţilor străini şi mai ales reţelelor de socializare. În ţara care are cei mai mulţi jurnalişti în închisoare din lume, este lesne de înţeles de ce preferi pisica de pe net sângelui din piaţă ori cum se face că până şi aici tot reţelele de socializare întreţin un protest. Nu degeaba R.T. Erdogan s-a plâns de “pericolul numit Twitter” şi a spus că “reţelele de socializare sunt o sursă de probleme în societatea de azi”. Facebook, Twitter, blogurile au ajuns motorul protestelor din Turcia. Aici se dau acum până şi sfaturi de “luptă” – cum să scapi cât mai repede de efectele gazelor lacrimogene, cum să înfunzi un tun de apă etc.

În fine, să ne uităm şi cine cu cine se luptă. De-o parte a baricadei, am avut la început nişte studenţi. Studenţii au fost atacaţi mişeleşte, astfel că au venit şi mai mulţi studenţi, profesori (un student şi profesorul lui au rămas fără câte un ochi după ce au fost atacaţi), artişti (însuşi “Suleyman Magnificul”!). Au venit tineri, bătrâni, părinţi cu copii, galeriile echipelor de fotbal, de toate etniile şi confesiunile. Internetul din zona de protest a fost bruiat, dar companiile dimprejur i-au primit pe protestatari la reţelele lor. Restaurantele le-au dat apă şi mâncare gratuit. Şcolile, spitalele sau hotelurile de pe străzile lăturalnice şi-au deschis uşile pentru răniţi, povestește un protestatar într-o scrisoarecătre lume devenită virală în ultimele zile. Mai nou, au venit şi sindicatele, marea Confederație a SIndicatelor din Sectorul Public (cu 11 sindicate în subordine şi aproximativ 240.000 de membri) a îndemnat la două zile de grevă generală, în sprijinul protestatarilor. Un amestesc social foarte puternic.

De cealaltă parte, avem guvernul care şi-a trimis la atac forţele anti-revoltă (şi-a făcut şi Putin recent aşa ceva). De ce nu armata? Pentru că armata a rămas fără putere în ultimii ani. Să nu uităm că ea este responsabilă pentru căderea mai multor guverne în Turcia modernă.

Se vorbeşte în plan internaţional despre o „Primăvară turcă”.În mod ironic, acum, premierul turc, chipul care a înlocuit copacul din protest, este într-un turneu în Magreb – o regiune care ştie foarte bine ce înseamnă “Primăvara”. “Da, este primăvară, dar nu o vom lăsa să devină iarnă”, spune Erdogan,arătând cu degetul către “huliganii” care le citesc filosofie jandarmilor şi promițînd că susținătorii lui  le vor „da o lecţie” protestatarilor. Din nou, acel dispreţ periculos pentru omul mic, care, dincolo de toate aceste diferenţe, ne este atât de cunoscut şi nouă, românilor.