Uciderea celor 10 jurnaliști și doi polițiști francezi, în abominabilul atentat de la Paris, este imposibil de înțeles. Democrațiile liberale occidentale, care pun mare preț pe drepturile și libertățile individuale și, implicit, pe libertatea de expresie, sunt în stare de șoc. Realitatea este cutremurătoare: 12 ființe umane au fost executate pentru că și-au luat libertatea să publice niște caricaturi.

Argumentele fanaticilor religioşi nu stau în picioare. În variantele lor moderate, Creștinismul și Islamul nu acceptă astfel de acte de violență extremă. Ambele religii cunosc însă, în prezent, forme extremiste de manifestare. O diferență esențială este că, în formele lui cele mai habotnice, creștinismul nu apelează la crime pentru a-i nimici pe păgâni. Radicalii islamiști pun la cale atentate în zilele noastre, în lupta lor cu infidelii. Islamul este o religie în expansiune și așa înțeleg adepții săi cei mai fanatici să „propovăduiască” cuvântul Profetului Mahomed. Apelează frecvent la uciderea cu sânge rece a unor nevinovați.

Ca jurnalist este cu atât mai greu să scrii un editorial despre colegi de-ai tăi, care au căzut victime unor barbari cu mințile îmbâcsite de propagandă religioasă. Pe lângă empatia față de o tragedie umană, funcționează și solidaritatea de breaslă. Emoția este amplificată de sentimentul că această meserie este extrem de periculoasă.

În Franța, societatea este dominată de „laicitate pozitivă”, așa cum a fost definită lipsa de aderență a francezilor la valorile religioase. Stângismul unei părți consistente din populație este un catalizator al acestui proces. Franța nu este însă un teren fertil pentru intoleranță, ci, mai degrabă, pentru indiferență religioasă. Oamenii sunt relaxați, nu se emoţionează când vine vorba de simboluri divine, indiferent dacă sunt islamice, mozaice, creștine sau iehoviste. Publicațiile care satirizează sentimentele religioase au un public consistent. Uneori, satira lor este în tuşe groase, devenind o formă de dispreţ la adresa religiilor.
De data aceasta, nu cred că scopul publicaţiei „Charlie Hebdo” a fost acela de a-l ridiculiza pe Profetul Mahomed, sau de a ofensa Islamul. Strigătul teroriștilor de după masacru, „Profetul a fost răzbunat!”, este ilogic. Orice minte lucidă realizează că acele caricaturi îi satirizau pe fundamentaliștii islamiști, modul lor limitat și agresiv în care interpretează Coranul. Fanaticii musulmani sunt cei care, de-a lungul timpului, au tălmăcit și răstălmăcit multe dintre versetele Coranului, pentru a legitima Jihad-ul. Din cauza lor Islamul a ajuns să fie perceput drept o religie a morții.

Într-unul dintre versetele Coranului, de pildă, Mahomed îi îndeamnă pe arabi să conviețuiască în pace cu evreii, pe care-i numeşte admirativ „oameni ai cărților”. Uitați-vă la relațiile arabo-israeliene din prezent și veți înțelege dimensiunea răului produs într-un mileniu și jumătate. Desigur, vinovați sunt şi de partea cealaltă. Nu merită discutat despre asta, pentru că am alimenta spirala urii.

Mai grav este că acest atentat va potenţa curentul islamofob din Europa. Din nefericire, el are loc exact în zilele în care nemții sunt deja în stradă, orașul Dresda fiind epicentrul nemulțumirilor față de musulmani. Parizienii au început și ei să organizeze mitinguri. Partidele extremiste vor avea de câștigat politic. Manifestările extreme vor fi tot mai greu de combătut. Din nefericire, viitorul este plin de incertitudine.
Sursa: evz.ro