Evenimentele din aprilie 2009 au lăsat amprente foarte puternice în inimile multor tineri care nu au vrut decât să recapete libertatea. Radu Banari este un tînăr care avea doar 20 de ani atunci, dar, așa cum spune chiar el, în noaptea de 7 spre 8 aprilie a fost bătut ca un cîine.

În după amiaza zilei de 7 aprilie, Radu, împreună cu doi prieteni s-au apropiat de clădirea Parlamentului. Acolo, mărturisește el, se vedea doar negru în zare și foarte confuz era cine protesta și de partea cui era. Polițiștii puteau fi văzuți prin mulțime și nimeni nu era preocupat să protejeze clădirea.

„Am ajuns chiar în fața Parlamentului. Am luat inițiativa și m-am adresat către lume.

– Opriți-vă oameni buni! Astăzi facem bardac, iar mîine dezastrul va fi reparat tot din banii noștri – din salariile și pensiile cetățenilor.

Vreo 20-30 de băieți ne-am organizat și am format un cordon pentru o bloca intrarea. Îmbulzeala din stradă s-a năpustit asupra noastră și ne-a doborît. Atunci au început a scoate seifuri absolut goale, scaune, televizoare, computere din Parlament. Sus erau doar polițiști și tot ei aruncau pe geamuri scaune, calculatoare”, spune Radu. El își mai amintește că protestatarii au năvălit doar la primul etaj al Legislativului. Oamenii legii blocase trecerea  la etajele de sus și le făceau cale întoarsă celor care încercau să treacă la etaje.

Radu mai zice că „ primele pietre au fost aruncate chiar de un polițist din clădirea Parlamentului, iar mulțimea a recepționat cu același gest. Mai mult decît atît, înainte ca protestatarii să ia cu asalt intrarea Parlamentului, din interior deja ieșea fum negru. Presupun că erau cauciucuri, stropite cu motorină, pentru că se simțea miros specific, iar niște hîrtii arse nu provoacă asemenea efecte. M-am adresat pompierilor să stingă focul, însă ei mi-au răspuns cu mult calm că nu au primit ordin”.

Era deja trecut de ora 22:00, iar manifestanții nu se grăbeau să meargă acasă, cu atît mai mult că altercațiile deveneau mai incitante pentru ei. Polițiștii îndemnau pe toți să meargă acasă. Radu s-a decis să plece împreună cu prietenii lui. În stradă, trei polițiști i-au reținut, i-au lovit. Cei doi băieții au fugit, însă unul din ei a fost prins. Nenorocul lui Radu a fost că a ales drumul prin parcarea Parlamentului, drum blocat. De acolo au mai ieșit încă doi polițiști, în total fiind cinci. L-au prins. L-au culcat la pămînt, i-au pus cătușele și l-au tîrît într-o încăpere din parcare. ”M-au lăsat la podeaua de ciment, cu fața la perete și picioarele spre ușă. Pe mine și alți băieți, reținuți înaintea mea, au început să ne bată. Am primit lovituri de la vreo cinci polițiști în cap și-n spate. Curgea sîngele ca apa din robinet. Ne-au zdrobit bine și-apoi cu fețele spre pămînt ne-au urcat într-o mașină. Inițial ne-au spus că ne duc să ne omoare. Ne-au dus la Comisariatul de Poliție Buiucani. Și acolo bătăi. Treceau dintr-un cabinet în altul și de fiecare dată ne aruncau cîteva lovituri. Stăteam în picioare, ne băteau să ne așezăm în genunchi și invers. Într-adevăr vedeam stele în fața ochilor și-mi părea că trăiesc un film detectiv. Am văzut moartea cu ochii proprii. Nu mai zic de cuvintele murdare pe care le-am primit și amenințările. Deja nu puteam respira de durere. Nici în picioare și nici așezați nu puteam sta”, mărturisește Radu teroarea prin care a trecut, cu capul plecat, vocea stinsă și mîinile încrucișate, de parcă ar retrăi acele momente.

Radu ne-a spus că preț de 7 ore a stat în genunchi și în cele din urmă l-au interogat. Polițiștii au văzut că acest tînăr nu avea nici un obiect suspect și nici nu exprima sentimentul de răzbunare. După mai multe întrebări de serviciu, l-au pus să cînte ceva despre polițiști. Radu moștenise talentul de la tatăl său și a cântat chiar și cu vocea stinsă de durere.

„Polițistul cum dorește

Așa viața ți-o sfințește

De trei ori te pedepsește

 Și-o dată te miluește„

După atâta umilință și bătaie, Radu a fost eliberat, dimineața, pe 8 aprilie 2009. Imediat a fost transportat la Spitalul de Urgență. Durerile și vînătăile s-au tratat timp de o lună. În acest timp a stat doar în pat și primea îngrijiri medicale la domiciliu, iar o dată la două zile era dus la medic.

A scris plîngere pe Comisariatul de Poliție Buiucani la Procuratura Generală, care mai apoi a fost examinată de către Procuratura Militară. Judecătorii i-au atribuit pedeapsa unui ofițer de gardă, care, spune Radu, nu era implicat în cazul lui. De patru ani, dosarul lui este rejudecat la Curtea la Apel, la Curtea Supremă de Justiție. De la niciun oficial nu a simțit susținere. Liberalul Dorin Chirtoacă i-a oferit 10 mii de lei pentru pagubele morale și a organizat o excursie în România tinerilor care au suferit atunci și atît.

Radu suferă acum de miopie avansată, iar după ce i-au fost fracturate două coaste, suportă și acum dureri, i-a fost dereglat sistemul nervos și a suportat o criză de depresie.  El spune că autoritățile îl caută doar în preajma zilelor de 7-9 aprilie și în fiecare an aude aceleași promisiuni vagi. Cu un gol în ochi și în suflet, băiatul privește spre geam și spune că procesul lui va fi amânat de la o zi la alta pentru ca în final să fie uitat.