Este cunoscut că anul 1946 a fost unul secetos. În condițiile acestea, autoritățile sovietice au confiscat forțat de la cetățeni produsele agricole, provocând o foamete cumplită cu caracter organizat.

A fost o politică de genocid, care a dus la moartea unui număr mare de băștinași. Cifra exactă a celor decedati în anii 1946-1947 nu se cunoaște. Asupra acestui subiect, pentru a cunoaște numărul celor morți de foame, muncește în arhive Dna  Mariana Țaranu , istoric care a editat cartea” Scrisori către Stalin sau spovedania celor ocupați”. De la prietena mea Maria Brânza am aflat că în satul de baștină a mamei sale, Brânzenii Vechi, raionul Telenești, este înălțată o răstignire în memoria consătenilor morți în timpul foametei.Un caz unic pentru Republica  Moldova.

Am contactat-o la telefon pe Dna Veronica Banari,  care impreună cu copiii și susținerea sătenilor au înălțat la intrarea în cimitirul satului răstignirea cu inscripția „În memoria consătenilor decedați în timpul foametei 1946-1947”.  Am mers la Brânzenii Vechi împreună cu Mariana Țaranu,  jurnalistul Vitalie Guțu și Maria Brânza. Din povestirile cutremător de dureroase ale Dnei Veronica Banari am aflat că soțul ei, Alexandru Banari , născut în 1932, pe vremea foametei fiind un adolescent de 15 ani, împreună cu tatăl său ducea cu căruța morții la cimitir. La cimitir au fost săpate vreo două gropi cu var în care  se înmormântau  sătenii. Una din aceste gropi  a fost chiar la intrarea în cimitir . Pe acest loc a și fost  înălțată răstignirea. Pe parcursul vieții,  Alexandru Banari trăia cu amintirile acelei tragedii determinate de moartea groaznică de foame.

Își dorea înveșnicirea memoriei sătenilor prin înălțarea unei cruci . După moartea soțului, Veronica Banari împreună cu copiii au hotărât să realizeze dorința tatălui și au edificat Răstignirea chiar pe locul unde a fost groapa , adică mormțntul colectiv al mai multor săteni.

Am avut ocazia să ne întâlnim la Brîzenii Vechi cu primarul satului, Dl Veceslav Tcaciuc,  cu concursul căruia a fos înălțat un monument  în memoria consătenilor  supuși represiunilor și deportați , cu imprimarea numelui pe piatra comemorativă. Au venit la cimitir un grup de săteni rude și vecini ai familiei Banari, inclusiv Alexandru Banari, membru al Asociației Tiras –Tighina, care cunoaște  multe despre sat și oamenii minunați din partea locului. Prezent a fost și domnul Tudor Cristea, care a filmat inagurarea și sfințirea aceste răstigniri , plasând materialul  pe you tube. Am cunoscut în acest sat oameni minunați, gospodine bune care au pregătit o masă de pomenirie din bucate de post , dar foarte gustoase, o pâîne de casă  cu un gust deosebit.

Prin aceste monumente sătenii au reușit să contribuie la păstrarea memoriei colective la baștina lor. Ar fi foarte bine dacă fiecare din noi ar pune umărul , să venim cu inițitive în localitățile de baștină pentru conservarea memoriei colective. Anii trec. Tot mai puțini sunt printre noi din cei care au suportat foametea , deportările . Este de datoria noastră să păstrăm vie memoria colectivă. Fără memorie colectivă noi ne transformăm  într-o masă amorfă , care poate fi ușor manipulată după modelul URSS, care a ascuns adevărul despre istoria noastră, suferințile acestei palme de pământ, jertfele acelui regim totalitar de deznaționalizare și prefacerea în  homus sovieticus. Să ne ridicăm , să devenim oameni cu demnitate , căci viața trebuie trăită cu DEMNITATE, INTEGRITATE și IUBIRE de OAMENI.

Nadejda Brînzan