La începutul anilor 90, din cauza insistenţei Federaţiei Ruse de a-şi păstra sferele sale de influenţă a izbucnit războiul din regiunea transnistreană. Pe 2 martie 1992 Federaţia Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova, operaţiile militare desfăşurându-se în Estul statului.

Unităţile armatei a 14-a s-au angajat activ în luptă, utilizând tancuri, maşini blindate, aruncătoare de mine, tunuri antitanc împotriva ostaşilor moldoveni.
Din zona transnistreană s-au refugiat în zona basarabeană peste 100 000 de persoane. Distrugerile economice (poduri, căi de comunicaţie etc.) depăşeau de două ori bugetul anual al ţării.

Războiul a avut importante consecinţe politice pentru Republica Moldova: a acreditat ideea că tânărul stat nu poate funcţiona în afara sferei de influenţă moscovită; a consolidat poziţia politică a forţelor neocomuniste antinaţionale. Războiul a făcut să cadă masca democraţiei de pe faţa conducătorilor de la Kremlin, demonstrând că menţinerea imperiului este o prioritate a Moscovei şi pentru realuarea ei nu există nicio regulă de joc.

A fost consolidată formaţiunea pseudo statatală „rmn”-un succes al politicii Moscovei.
Spre regret, conducerea constiţională de la Chişinău nu întreprinde nimic pentru a mişca carul din loc spre depăşirea situaţiei existente. În acelaşi timp, se încearcă a se justifica multiple nereuşite lăsând să se înţeleagă precum, că situaţia din stânga Nistrului împiedică accelerarea reformelor, de parcă în zona basarabeană lucrurile ar decurge mai bine… Se crează impresia precum că regimul criminal de la Tiraspol ar fi favorabil atât Federaţiei Ruse, cât şi autorităţilor legale de la Chiţinău.

Indecizia conducerii de la Chişinău demonstrează slăbiciunea atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi a comunităţii internaţionale.

Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice,
preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Vertical”