„România, tigrul Europei?”. Performanţele economice ale Românei, în Financial Times
România a produs o surpriză cu ritmul său de creştere în trimestrul 4, din 2013, cel mai bun din ultimii cinci ani, comentează jurnaliştii de la Financial Times, într-un articol intitulat „România, tigrul Europei?” Autorul articolul citează estimările Institutului Naţional de Statistică (INS).
Pe ansamblul anului trecut, economia României a înregistrat o creştere de 3,5%, printre cele mai rapide rate de creştere din Europa şi cu mult peste prognoza de 2,8% făcută recent de Fondul Monetar Internaţional. În plus, inflaţia, cândva o îngrijorare serioasă, a ajuns la cel mai scăzut nivel din toate timpurile, 1,1% în ianuarie, scrie sursa citată.
Pentru 2014, guvernul şi FMI mizează pe un avans economic de 2,2%
sursa: antena3.ro