Am citit comentariul domnului Ghiţă Vasile Radu la editorialul nostru “O crimă în continuă desfăşurare”, apărut, de asemenea, grație unui alt cititor al portalului, Vasile Cernenchi. Arătam, în principal, care au fost episoadele (eventualului rechizitoriu) de devalizare a Băncii de Economii, care a fost contribuția unor indivizi cu funcții de răspundere la elaborarea acestor scheme criminale, inclusiv cea a lui Poalelungi, veriga slabă a mafiei moldovenești. Accentuez acest lucru, pentru că doar în urma unor discuții, comunicări, precizări vom putea clarifica anumite lucruri care ne macină trista noastră existență. Înainte de a reproduce comentariul propriu-zis, vreau să remarc cultura socială, politică a interlocutorilor mei, atitudinea civică, suferința morală pentru starea dezastruoasă de lucruri în care a ajuns Republica Moldova după 22 de ani de la proclamarea independenței.

“Dle jurnalist V.Năstase!  Vă înţeleg indignarea şi vă susţin, dar…că aveţi dreptate în ceea ce scrieţi :”… Unde e societatea civilă, unde sunt partidele curate, unde sunt scriitorii, intelectualii, e cineva acasă sau Moldova a ajuns un sat fără cîini, sugrumată de hienele cu botul în sînge?”. Acum vreau şi eu să formulez nişte întrebări: 1. Unde sunt locurile de muncă pentru cetăţeni ca să poata lucra şi întreţine infrastructura statului: învăţământul, sănătatea, ocrotirea socială, armata, justiţia, etc.? Cine să mai rămână acasă, când nu există elementarele condiţii pentru o viaţă? Unde sunt familiile de altă dată, din trecutul nu prea îndepărtat? Ce s-a întâmplat cu „celula” neamului nostru, FAMILIA? Cine se face vinovat de lichidarea ireversibilă şi fără precedent a neamului nostru în timp de pace? 2. De care scriitori amintiţi în întrebările dv.? Despre cei care habar n-au ce înseamnă asta? Ori despre cei care scriau despre PCUS? 3. Apropo de intelectuali… Au mai rămas oare intelectuali „cu vână”, pe care societatea să-i poată numi ELITA? 4. Partide curate? Păi de ce, mă întreb şi vă întreb, s-a lovit mârşav şi mârlăneşte, inclusiv  din partea presei zise „democratice”, că de cea comunistă nu mai zic, în partidul, care a avertizat despre „viitorul luminos” al prezenţilor diriguitori ai ţării? De ce, popor creştin fiind circa 90 la sută, la putere au ajuns cei care votează legi ce sunt contrare elementarei logici umane şi amorale poporului nostru? Am de formulat un şir de întrebări, dar mă opresc aici, pentru că ştiu: soluţiile sunt practic de negăsit, atâta timp, cât cei ce se fac vinovaţi de dezastrul economic, politic şi moral nu vor fi aduşi în faţa judecăţii poporului, nu cea a statului de azi. Trist şi dezgustător, ceea ce se întâmplă.”

Dacă am fi cetățeni ai unui stat bazat pe principii de drept, în care să domine supremația legii, rostul nostru, al jurnaliștilor, ar fi unul de o cu totul altă natură. Suntem, însă, captivii unui stat captiv, încercăm să depășim condiția profesională și să ne manifestăm și în calitate de oameni ai cetății, ca să nu zic patrioți, pentru că acest cuvînt a fost devalorizat și pîngărit de unii indivizi pentru care puterea a fost și este doar o treucă plină la care se adună, în exces, prea mulți porci sălbăticiți în propria lor lăcomie!

Dacă cei de la guvernare, măcar un procent dintre ei, ar avea gîndirea, profunzimea și luciditatea analizei pe care o faceți, sunt sigur că lucrurile s-ar schimba, treptat, spre bine. Nu sunt nihilist, nu accept capitularea niciodată și în fața nimănui, voi continua să scriu, să informez și să-mi împărtășesc gîndurile cu oameni din categoria DVS., pe care îi apreciez pentru demnitate, implicare și înțelegerea profundă a fenomenelor care se produc în spațiul nostru mioritic. Sunt sigur că și DVS., faceți același lucru – vă educați copiii în spiritul valorilor noastre naționale și europene, creștinești și cetățenești, sunt sigur că polemizați cu foarte mulți conaționali de-ai noștri rătăciți și contaminați de ideologia și năravurile fostului imperiu. Toate acestea, însă, nu sunt fără rost. Mai cred, poate în naivitatea mea, în capacitatea unui neam de a se ridica din propria cenușă. Mă gîndesc la celebra legendă  apărută de-a lungul vremii, despre pasărea Phoenix, care trăiește circa 500 de ani, după care îşi face un cuib din crenguțe de scorțișoară și îi dă foc. Pasărea însăși este mistuită de flăcări, iar din cenușa rămasă se naște o nouă pasăre, care va trăi la fel de mult.

Pasărea noastră Phoenix încă nu a renăscut, e încă devastată în propria cenușă. Dacă vom crede în ea, sunt sigur că, foarte curînd, această legendă poate deveni realitate. Generațiile tinere, în care ne-am investit încrederea, speranța și năzuințele noastre vor renaște din propria neputință și indiferență, vor pune piciorul în prag și vor spune: “Stop! Așa nu se mai poate. Viitorul este al nostru, suntem gata să ni-l asumăm.”

Dacă nu se întîmplă acest lucru, nu e vina lor, e slăbiciunea noastră. Noi, incurabilii romantici ai revoluţiei limbii române de la sfîrşitul anilor 80, va trebui să le dăm, în continuare, exemplu de comportament civic, de dăruire, de sacrificiu. Pare ciudat, dar pentru că îmi cunosc conaționalii, ştiu că nu e totul pierdut. Este adevărat, mămăliga nu explodează, însă frige a dracului dacă nu sufli în ea! Toamna asta ne pregătește ceva! Vine un val al revoltei, al determinării, al schimbării. După el vom putea răspunde la întrebările pe care le-ați pus și la cele pe care nu le-ați formulat, dar care dor la fel de tare ca niște grele păreri de rău.

Pentru că există oameni cu asemenea gîndire, pentru că nu capitulează în fața unui pluton de criminali, să fim optimiști și să ne întrebăm, din casă în casă, de la om la om, de la suflet la suflet, din ce în ce mai apăsat:”Spuneţi-ne cînd, la ce oră şi unde să ne întîlnim, măcar vreo sută de mii de cetăţeni, ca să scăpăm de această rîie blestemată de pe corpul Moldovei! Rîia criminală!”