S-a supărat văcarul pe sat… În cazul nostru, văcarul este M. Poalelungi,  de la CSJ, iar satul suntem noi, jurnaliştii, care l-am deranjat pînă la os pe acest intrus în sistemul de drept al Republicii.

Cităm din publicaţia Naţional: ”Mihai Poalelungi, susține că va face tot posibilul ca în Codul Penal al R. Moldova să fie instituită pedeapsa penală pentru calomnie.” Venim cu precizarea indispensabilă – să fie reinstituită.  Precizare care ni se pare extrem de importantă, pentru că decriminalizarea activităţii jurnalistice a fost făcută la iniţiativa lui Vladimir Voronin.  Şi nu oricum. La începutul anilor 2000 pedeapsa penală fusese introdusă în noul Cod Penal. Articolul 170 era atîtt de drastic, încît prevedea închisoare pentru jurnalişti, fără alternativă. Şi pentru că pe atunci societatea civilă nu se gudura pe lîngă putere, aşa cum se gudură astăzi, o mare parte a ei, pe lîngă monstruoasa coaliţie, şi pentru că mişcarea împotriva acestei absurdităţi a fost atît de puternică, Voronin personal a venit la Parlament, în 2004, cu iniţiativa legislativă privind decriminalizarea calomniei şi injuriei pentru mass-media. Da, tocmai comunistul Voronin, blamat la fiecare pas de societatea civilă şi de presa democratică. Şi iată că după atîţia ani, individul ţinut în braţe de puterea „proeuropeană, democratică”,  îşi arată colţii de lup de sub blana de oaie! Criminalii politici de la guvernare, neobosiţii “noştri” integratori, reformatori trebuie să-şi asume declaraţia protejatului său. E şi punctul lor de vedere, e şi convingerea lor asumată? Argumentele abrogării calomniei în 2006 din Romania au fost următoarele: (1) sub amenințarea permanentă a unei sancțiuni penale libertatea de exprimare este afectată în mod semnificativ, căci impune o autocenzură a unei persoane care ar trebui determinată doar de rațiuni etice, nu sancționatorii; (2) chiar dacă se lezează demnitatea unei persoane prin exercitarea libertății de exprimare, indiferent de prejudiciile cauzate, aplicarea unei pedepse penale este vădit disproporționată  față de scopul urmărit prin sancționarea unor astfel de fapte; (3) în caz de exercitarea abuzivă a libertății de exprimare, persoana lezată are posibilitatea să obțină pe cale civilă repararea prejudiciului suferit”. Perfect valabile şi pentru Republica Moldova!

Ce cred despre această inepţie şi absurditate a lui Poalelungi instituţiile europene, ambasadele? Va trebui să aflăm neapărat, Mihal Denisîci! Să cităm în continuare: ”Poalelungi a declarat într-un interviu pentru portalul „Moldova Curată” că „în ultimul an au fost difuzate multe informații defăimătoare despre mine. Un an mai urât nu am avut în viața mea!” Președintele CSJ s-a arătat extrem de deranjat de faptul că jurnaliștii au scris despre faptul că Domnia Sa a luat un credit de cinci milioane de lei de la o bancă, deși în declarația de avere Poalelungi a indicat faptul că acești bani îi aparțineau, fiind câștigați în calitate de judecător la CEDO. „Îmi pare rău că presa a preluat această informație despre cele cinci milioane de lei fără a o verifica sau măcar a-mi solicita opinia. Să nu se supere jurnaliștii pe mine, dar eu voi face tot posibilul pentru a promova ideea ca în Codul Penal al R. Moldova să fie instituită din nou norma penală pentru calomnie. Îmi place să dau exemplul Germaniei, țara democratică în care îmi place totul, de aceea am insistat ca și fiul meu să își facă acolo studiile”, a declarat magistratul. Potrivit lui Poalelungi, în Germania există „vreo cinci sau șase articole” penale ce vizează calomnia, injuria și defăimarea.”

Cîte totuşi, om de “lege”? Poate intervine amicul Filat pe lîngă cine trebuie, şi se mai introduc vreo zece?! Sau cel mai uşor printr-un atac raider asupra Codului Penal al Germaniei. Experienţă este, judecători berechet! Din cîte ştim, în Germania amantele nu sunt plimbate pe la CEDO, iar schemele raider nu sunt puse la cale de Președintele Curţii Supreme! Iar un demnitar urmărit de Interpol, hoţ de bănci, nu devine, în Germania, vicepreşedintele Comitetului de reformare a instituţiilor de drept!

Clasamentul organizaţiei Reporteri fără Frontiere privind libertatea presei în 2012, este condus de aceelaşi trei ţări europene care l-au deschis şi anul precedent: Finlanda (care se distinge drept ţara care respectă cel mai mult libertatea presei), urmată de Olanda şi Norvegia. În acelaşi timp, ultimele trei locuri sunt ocupate de dictaturi, aceleaşi ca şi în 2011 – Turkmenistan, Coreea de Nord şi Eritrea. Nu vreau să văd un film horror, vreau să văd ochii unor demnitari finlandezi, cărora M punct Poalelungi le-ar “băzări” cît de necesară pentru ţara celor 1000 de lacuri şi pentru protecţia şefului CSJ din Finlanda este introducerea normei penale pentru calomnie!

Păi monşerul Muruianu e un “domn”,  că ne-a poreclit cîini turbaţi, nu? Măcar nu ne-a pus la pîrnaie. Şi finul Melniciuc a fost mai indulgent, ne-a făcut răpănoşi, deşi oglinda spune altceva…

Să atragem atenţia la cîteva aspecte “subtile”. Individul vrea să introducă pedeapsa penală pentru jurnalişti pentru că el, personal, M punct Poalelungi a fost criticat de presă. Nu altcineva, anume el, buricul buricului, cel mai iubit dintre pămîntence, mahărul mahărilor, mogulul mogulilor, el Mihal Denisîci, amicul lui Berlinski, al lui Timofti, Tănase, Damir, Filat  şi Plahotniuc. Cum se cheamă trebuşoara asta, parcă ar avea un deja vu. Aha, iată cum: ”Nimeni nu este judecător în propria-i cauză  sau  Nemo esse judex in sua causa potest.  Capişi? Păi, Mihal Denisîci devine recidivist. Mai ţineţi minte cînd naşul lui Melniciuc, (judecătorul din iad), a votat la CSM ca un avocat care-l criticase într-un Apel public la conştiinţa sistemului judecătoresc tocmai  pe el, personal, să fie sancţionat de Comisia de Etică a Uniunii Avocaţilor? Unde s-a mai pomenit aşa ceva?! M punct Poalelungi nu se lasă cu una cu două, aduce exemple tocmai din Germania, că, chipurile, acolo există lege penală pentru “ticăloşii” de jurnalişti, acolo aceştia sunt ţinuţi în frîu de Preşedintele Curţii Supreme, de Preşedinte, de Cancelar, că nimeni nu îndrăzneşte să-i critice… Ce aberaţii! Cu cîtă plăcere aş schimba, momentan, imediat, fără negocieri, condiţiile “blînde” moldoivăneşti pe cele drastice, penale, stricte sau cum le mai consideră Mihal Denisîci, ale jurnaliştilor din Germania!!! Şi, se vede treaba, odrasla lui Poalelungi va face tot dreptul în Germania, nu jurnalismul blestemat, pentru că la o adică e mai uşor să condamni pe cineva la puşcărie, în Republica Moldova, decît să fii tu însuţi condamnat pentru libertatea de exprimare. Ceea ce uită de fiecare dată M punct Poalelungi, e că niciun jurnalist german nu a făcut puşcărie, iar demnitarii de acolo nici măcar nu îndrăznesc să adie, nu să şantajeze (că, în definitiv, asta face individul) presa. Trebuie să-i amintim lui M punct Poalelungi că însuşi Preşedintele Germaniei a demisionat din cauza unui jurnalist, pe care demnitarul nu l-a şantajat şi nu l-a ameninţat cu Legea penală germană. Nici după ce şi-a pierdut funcţia Christian Wulff  nu s-a răfuit cu oamenii de presă, făcînd lobby pentru a introduce ghilotina sau pedeapsa capitală pentru mass-media! “Încrederea cetăţenilor a fost afectată. Din acest motiv, eu mă văd în imposibilitatea de a-mi exercita îndatoririle. Aceasta m-a determinat să demisionez”. Raportat la condiţiile noastre, demnitarul a plecat pentru un fleac. Dacă legea ar fi lege şi la noi, puşcăriile trebuiau să fie pline cu de alde poalelungi, plahotniuci, filaţi şi alţi rataţi încât nu se mai găseau locuri “vacante” pentru ziarişti.

Încă o chestie esenţială. Hîtros din fire, cel ce ţine locul văcarului din înţeleptul dicton popular se victimizează pentru un fleac. Că chipurile presa ar fi spus că el a luat un credit de cinci milioane, în realitate el ar fi avut un depozit de valoarea acestei sume, (deşi uită să spună că, în paralel, tot de la banca lui Plahotniuc,  mai avea un credit mai mic), şi că un an de zile n-a închis un ochi după ce l-a pocnit presa. E foaie verde, ce fel de pedeapsă penală să suporte un asemenea gazetar pentru că a greşit în mod involuntar  raportul dintre debit şi credit. Ideea de bază însă nu a fost greşită, dimpotrivă, eroarea tehnică a jurnalistului nu schimbă nici cu o iotă fondul şi datele problemei. Acesta a vrut să spună că Poalelungi a ajuns a avea o relaţie periculoasă, oneroasă, lucrativă cu afaceristul urmărit de Interpol, Plahotniuc! Înţelegi, M punct Poalelungi care e şpilul – fişcă? Restul e cancan, că ai creditat, că ai debitat, ne doare în cor de banii tăi de la CEDO sau de unde ar fi ei, dacă nu sunt publici, din buzunarele poporului prin care bate vîntul. Acelaşi lucru se referea şi la alt braconier de soi din justiţia moldoivănească,  Pleşca, care nu ştim, sau prea bine ştim de ce tocmai la Victoriabanc a poposit pentru a-şi încărca sacii cu biştari. Sau n-aţi auzit de alte bănci? Altceva ar fi dacă ştiaţi că pe celelalte le va devaliza Păpuşarul, şi că doar ale lui sunt sigure…

Explicaţia a ceea ce aţi citit pînă acum vine, totuşi, din altă parte. M punct Poalelungi nu pentru asta este supărat pe mass-media. El nici măcar nu e supărat pe toată presa, ci exclusiv pe presa liberă din Republica Moldova. Că ce are dînsul cu Prime, 2 Plus, Canal 3, Publika, TV7, TNT şi tot aşa pînă-mi oboseşte degetul pe tastatură să le trec în revistă? Nu are nimic, e presa amicilor, de spălare a creierilor, de propagandă verde-albastră. Văcarul din proverb s-a supărat pe cîţiva jurnalişti, să-i numeri cu degetele de la o mînă, şi tot atîtea instituţii media care îndrăznesc să-l critice cum scrie la carte. Dacă n-ar fi ăştia, sau ar fi închişi, totul s-ar rezolva, Mihal Denisîci ar răsufla uşurat, ca o damă de companie coborîtă din alcov, şi şi-ar face trebuştencele în linişte şi pace, lîngă apropiaţii săi scumpi şi dragi – Melniciuc, Palanciuc, Plahotniuc, iuc, iuc, iuc…

Să revenim la berbecii noştri, cu un citat din Naţional: ”Mihai Poalelungi afirmă că ziua de 7 aprilie 2012 a petrecut-o la Condrița. După ce a negat că s-ar fi aflat în republică pe data de 7 aprilie 2012, ziua în care, potrivit unor instituții media, ar fi participat la o întâlnire secretă la care s-ar fi pus la cale atacul raider asupra Băncii de Economii, președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, recunoaște că în acea zi s-a aflat totuși în R. Moldova. Într-un interviu pentru portalul „Moldova Curată”, magistratul dezvăluie că și-a petrecut ziua aceea împreună cu președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, omul de afaceri Victor Berlinschi, premierul pe atunci Vladimir Filat și președintele Nicolae Timofti, la Reședința de Stat de la Condrița. „Eram la o întâlnire organizată la inițiativa președintelui republicii. Vă dați seama că ar fi absurd să credeți că ne-am ocupat cu ceva împotriva statului. Am avut discuții pur prietenești. Noi am fost mereu prieteni cu domnul președinte. Niciodată nu am avut treabă cu Banca de Economii. Nu am avut niciun fel de întâlniri. Sunt aberații”, a declarat Poalelungi. Întrebat de ce a declarat anterior că nu s-ar fi aflat în republică pe 7 aprilie 2012, magistratul a explicat că a fost indus în eroare de două lucruri: lipsa ștampilei din pașaport și informația pe care a primit-o de la Serviciul Vamal care l-a anunțat inițial că nu a fost în R. Moldova, iar peste o oră i s-a spus că informația inițială a fost falsă. Contactat de Ziarul NAȚIONAL, deputatul liberal-democrat Ion Butmalai, cel care anunțase anterior că deține informații de la SIS despre întâlnirea secretă la care a participat Poalelungi pe 7 aprilie 2012, a declarat că nu exclude faptul că magistratul putea să meargă la întâlnirea la care s-a pus la cale atacul raider asupra BEM și după vizita de la Condrița.”

Întrebarea firească şi logică pe care trebuie să ne-o adresăm este: “De ce Poalelungi a decis să spună TOCMAI şi ANUME acum ce a făcut în data de 7 aprilie 2012? Sunt sigur că nu cunoaşteţi răspunsul, dar imediat reparăm şi această nedumerire. Am fost cu toţii martori la minciuna gogonată a lui M punct Poalelungi, care, iniţial, a spus că era la CEDO, apoi a tăcut ca peştele pe tigaia încinsă, după ce a fost deconspirat şi demascat cu acte în regulă de nişte oameni curajoşi de la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova. Socoteala lui Poalelungi a fost că se va trece cu de la sine putere, cine va îndrăzni să-l contrazică pe mahărul din “justiţia” Păpuşarului? N-a mers, şi s-a ales tăcerea ca argument. Aceeaşi politică a struţului a adoptat-o şi Săşica Tănase, care fuge de microfonul Jurnal TV ca dracul de tămîie! Acesta a fost mai inspirat, n-a zis nici da nici ba, a fugit că, vorba aia, fuga-i ruşinoasă, dar e sănătoasă! Şi apărătorul lui Karamalak, alias Bulgarul, este atins de briza amneziei, nu ţine minte de o asemenea întîlnire. Este musai să observăm cum Mihal Denisîci îi spune, în pasajul de mai sus, lui Berlinski “om de afaceri”, nu avocat!

Am scris recent un editorial (pamflet) despre trezirea bruscă a conştiinţei criminalilor de tot soiul din rîndul judecătorilor, procurorilor, politicianiştilor, dar fiţi pe pace, nu e cazul!

Automascarea lui Poalelungi are un cu totul alt substrat. În popor, chestia asta se mai cheamă “A apuca prăjina!” Că, de obicei, de acest lucru se îndeletnicesc curvele, e o chestie arhicunoscută, nu vin cu nicio noutate.

Sursele care l-au deranjat pe domnul deputat Butmalai cu informaţia despre adunarea de taină din oficiul lui Damir, finul Păpuşarului, adică dintre Poalelungi, Berlinski, Tănase şi Damir, la care s-a discutat o singură chestiune, şi anume cum cele 18 procente furate de Păpuşar  de la acţionarii BEM, să fie expediate în Rusia cu evitarea interdicţiei BNM, ne-au furnizat, în exclusivitate, încă un detaliu, deosebit de interesant, şi anume că după aşa-numita “strelkă”, cei trei crai filmaţi de SIS, (de data aceasta fără Damir), au plecat pe ospeţe la Condriţa, la reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, unde, pentru că erau Floriile, au îngurgitat peşte, că, de, era dezlegare. Mă miră faptul că pînă acum M punct Poalelungi nu şi-a amintit un asemenea detaliu. Că doar nu e un fleac, nu mănînci peşte, de Florii, cu Preşedintele, în fiecare zi. Mai ales că nu e o zi oarecare, e 7 aprilie. Şi nu e un 7 aprilie de acum zece ani, e penultimul 7 aprilie, e proaspăt în memorie ca cel din 2009! Prin urmare, mascarada cu scrisorile la autorităţi, care i-au spus una, apoi alta mi se pare una puerilă şi bună de adormit proştii în leagăn de ulm.

Bănuiesc doar – şi aici chiar nu am probe exhaustive pentru a vă demonstra – de ce tocmai acum s-a autodenunţat Mihal Denisîci. Lucrez la un proiect privind intervievarea cîtorva demnitari de cel mai înalt rang, printre care Preşedintele, Primul-Ministru, etc., despre care o să vă anunţ, în detaliu, în timpul cel mai apropiat. Iată cum sună întrebarea a cincea din interviu adresată Preşedintelui Timofti în data de 4 septembrie, deci cu cîteva zile înainte ca M punct Poalelungi să vorbească public despre vizita năbădăioasă de la Condriţa: ”5. Dar în cazul în care aţi aflat despre şedinţa secretă a lui Tănase, Berlinschi, Damir şi Poalelungi privind punerea la cale a unei scheme ilegale şi parşive de devalizare a acţionarilor de la BEM? Sunteți sau nu îngrijorat și preocupat de ultimele evenimente produse la BEM, cînd raiderul a pus mîna pe pachetul de control al Băncii, astfel încît cea mai importantă instituție financiară a statului a ajuns pe mîna criminalilor!? Informațiile SIS-ului, ale vicepreşedintelui Comisiei de securitate a statului şi a secretarului acesteia nu au fost suficiente pentru a face o declaraţie publică, pentru a convoca Consiliul Suprem de Securitate a Statului? Mai mult, conform unor surse credibile, în aceeași zi Poalelungi, Berlinschi și Tănase ar fi mîncat pește la Condrița, la reședința prezidențială, că, de, aveau dezlegare…”

Aşadar, abia peste cîteva zile apare spovedania publică şi, repet, suspectă, incriminatorie, lamentabilă a lui Poalelungi. E o coincidenţă? Să fim serioşi!

Nici nu mă bate gîndul să fac măcar o aluzie la adresa Preşedintelui sau a consilierului de presă, căruia i-am expediat, prin poşta electronică, întrebările interviului în data de 4 septembrie, cu cîteva zile înaintea “autodezvăluirilor” lui Poalelungi de la “Moldova Curată” şi vă îndemn cu toată sinceritatea să procedaţi la fel. Cu toate acestea, ca în orice altă instituţie de tip moldovenesc, există, adesea, scurgeri de informaţii, astfel încît acestea să ajungă şi la urechile lui M punct Poalelungi. De aici şi reacţia neaşteptată de a-şi turna cenuşă pe cap înainte de apariţia propriu-zisă a interviului. Pentru că orice am spune, reşedinţa prezidenţială de la Condriţa este, prin excelenţă, o instituţie a statului,  întreţinută  în exclusivitate pe banii noştri, ai contribuabililor, cetăţenilor şi alegătorilor, nicidecum o berărie pentru organizarea şuetelor cu participarea unor indivizi controversaţi, ca să fiu elegant, fie ei şi prieteni,  după cum afirmă, cu şeful statului!

Iată de unde vine, cu adevărat, mîhnirea lui Mihal Denisîci. O asemenea presă nu se circumscrie statului oligarhic şi criminal, cu instituţiile capturate şi aservite. O asemenea presă trebuie condamnată penal, pusă la index, demonizată. Să meargă să-şi facă dreptate la CEDO, unde presa, din 100 de cauze, cîştigă 99! Cine ca cine, da’ Mihal Denisîci cunoaşte, că n-a bătut apa în piuă, pentru 18 mii de euroi pe lună!

Ce mai tura-vura, încercaţi-ne cu dust, “domnule” M punct Poalelungi! E garantat!