Scandal pe scările Parlamentului la protestul MAN

Imagine postare

Un protest organizat de membrii și susținătorii Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) în fața Parlamentului s-a transformat într-un moment tensionat, după un schimb de replici între manifestanți și carabinieri.

Acțiunea a fost organizată pe fundalul scumpirii carburanților, iar participanții au venit în fața Legislativului cu două canistre inscripționate „benzină” și „motorină”, în semn de protest față de evoluțiile de pe piața combustibililor.

Protestul a fost denumit de organizatori „Coridorul rușinii”, iar aceștia au acuzat guvernarea că nu ar interveni eficient în contextul crizei carburanților și al creșterii prețurilor.

La un moment dat, între protestatari și forțele de ordine s-a iscat un schimb de replici, după ce carabinierii le-au cerut manifestanților să coboare de pe scările Parlamentului.

Potrivit acestora, zona respectivă făcea parte din perimetrul ocupat de „dispozitivul de forțe” care asigură securitatea clădirii. Solicitarea a stârnit nemulțumirea participanților, care au contestat intervenția și au cerut explicații.

La manifestație au fost prezenți și viceprimarul Capitalei, Victor Pruteanu, precum și consilierul din Cabinetul primarului municipiului Chișinău, Ion Bulgac.

Deocamdată, protestul nu a degenerat în incidente violente, însă imaginile surprinse la fața locului arată un climat tensionat între participanți și forțele de ordine.