Ne-am bucurat de perestroika, dar ce fel de regim nou cu executori vechi?! Cu noi încă conducea Moscova și totodată, democrații luase puterea, fără să știe ce să facă cu ea. De aceea fiecare acționa așa cum considera mai bine. Atunci fără a conștientiza, trăiam într-un dezmăț total. Minoritatea prindea imunitate și acționa în umbra majorității. Minoritatea fura. Majoritatea îi păzea cu speranța că le va reveni și lor ceva.

În acea perioadă de grea cumpănă pentru Procuratură, funcția de Procuror General era ocupată de cel mai înțelept și competent din toate timpurile – Dumitru Postovan, cu procurorii adjuncți – V. Sturza și V. Didac. Postovan nu era prea agreat de noul regim. Ba-l elibera din funcție și rămînea Sturza, ba se întorcea înapoi. Pentru transferarea capitalului de stat în cel privat era nevoie de juriști cu experiență. Majoritatea procurorilor schimbau epoleții pe salariile oferite de către structurile comerciale, iar cei care au ales să slujească țara, au rămas la salariile mizere și acelea plătite o dată în jumătate de an. Cu demnitate în sînge și victimele unei sărăcii lucii, fiind nevoiți să cumpere produse alimentare pentru familiile lor în baza cupoanelor.

Lui Nicolae Artenii i se încredințase un grup de anchetatori și lucrători operativi din cadrul Securității și Internelor, pentru a efectua cercetările în cadrul dosarului penal, intenatat în legătură cu fărădelegile separatiștilor. Biroul procurorului și al lui Vladimir Smirnov erau în aceeași clădire. În una din zilele de lucru aștepta de la Ilie Ilașcu listele cu numele persoanelor evidențiate în luptă pentru atingerea scopurilor separatiste și meschine. În schimbul acelei informații, primise o telegramă în care Ilașcu îi comunicase că listele le-a pus la dispoziția lui Smirnov și nu a mai trecut să le lase procurorului Artenii, fiindcă Smirnov a dat comandă să-l aresteze și a fost nevoit să fugă.

„La indicațiile lui Smirnov, listele au fost publicate în ziarele locale cu o tălmăcire, precum că Ilașcu îi va împușca conform listelor numerotate. Smirnov era inclus în prima listă. Deși ne declarasem independenți, imediat după publicare, Procurorul General al Uniunii Sovietice mi-a comunicat prin fax că arestul lui Ilie Ilașcu a fost sancționat și mi-a ordonat să-l arestez urgent, apoi să-i raportez. Atunci l-am invitat pe unul din puținii patrioți, care-și făcea serviciul la Comitetul de Securitate din Tiraspol și l-am rugat să nu se grăbească în cazul în care va primi și el indicații de arest, întrucît Ilașcu nu este un trădător și cu dînsul mă voi ocupa eu, conform indicațiilor de la Moscova. În acea noapte l-am vizitat pe Ilie acasă și i-am spus că am mandat de arest. L-am întrebat dacă are unde să se ascundă, altmiteri, fiind impus de situație, îl arestam. Am convenit ca o dată pe săptămînă, în ziua și la ora stabilită să ne telefonăm. Tot atunci Ilie a dispărut. În confirmarea hotărîrii Moscovei de a-l aresta pe Ilie Ilașcu, am primit indicațiile respective și de la Chișinău”, relatează Artenii.

Potrivit sursei, a doua zi a fost inundat cu apeluri și i se explica care ar fi consecințele previzibile în cazul în care Ilașcu nu va fi pedepsit prin lege. Se invoca precum că Ilașcu amenință deschis cu moartea a zeci de persoane, printre care și Smirnov, că ar fi instigătorul unui război care nu cumva să ducă la discindarea Republicii Moldova. Dispozițiile legii penale stabilește că acțiunile criminale să fie îndreptate spre stimularea urei sau dezbinării naționale, rasiale sau religioase și să fie publice, inclusiv prin intermediul mass media. Ilașcu nu avea asemenea intenții.

Dar listele au fost publicate la indicația lui Smirnov ca să provoace arestarea lui Ilașcu și să-și apere propria piele. Ordinul de arest a fost semnat de către Procurorul General al Uniunii Sovietice de parcă Republica Moldova nici nu ar fi avut procuror.

„De aici încolo trebuia să aleg – fie cariera, executînd ordinul Moscovei, să-l arestez pe Ilașcu, fie să cedez, să permit batjocora și ofensele, să fiu acuzat că nu sunt în stare să duc cercetările pînă la capăt și nu pot aresta un om. După ce procurorul – șef, Postovan și președintele Snegur răspundeau la telefonul Moscovei, aceștia își descărcau toți nervii pe mine. Îmi dau seama că procedam incorect față de Postovan, fapt pentru care îi cer iertare, însă mă consolam că dînsul e om lucid și înțelegea că refuz intenționat să-l arestez pe Ilașcu. Era mai simplu să-mi dau demisia, dar nu aveam nicio garanție că cel care mă va înlocui va proceda la fel ca și mine.

Timpul trecea rapid și tot în defavoarea mea. Obosisem să tot mint. Eram între ciocan și nicovală. Îmi era teamă că pînă la urmă securitatea mă calcă pe urme, apelurile telefonice îmi sunt interceptate, în rezultat Ilie ar putea fi arestat și odată cu aceasta, ar putea divulga că am fost complice la dispariția lui. Moscova asta și aștepta. N-aveam cui să mă plîng și nici cui solicita ajutor”, își amintește procurorul.

Nici astăzi nu-și poate argumenta de ce și-a asumat riscul de a-l proteja pe Ilașcu. Își amintea sute de convorbiri telefonice. În timp ce se afla la Tiraspol, informa Chișinăul și anume omul Guvernului, că la ora respectivă, camionul cu numărul de buletine de vot pleacă în Comrat, că aceia vor să facă referendum pentru a determina lumea să-și facă autonomie. Că autobusele pline cu oameni, care cică se duc de la întreprinderile din Transnistria la cules struguri pe meleagurile găgăuze, de facto, erau sute de agitatori care duceau o propagandă vastă contra Chișinăului, îndemnînd lumea să iasă din componența RM. Mai mult ca atît, nu s-a întreprins absolut nimic pentru a stopa provocarea conflictului între noi. Unica persoană care putea să-l asculte pe Artenii, să-l înțeleagă și să-i dea dreptate era Postovan, dar fiindcă sancțiunea de arest a fost semnată de Moscova, nici Procurorul General nu avea cum să-l ajute. Prin urmare, a recurs la zicala franțuzească ”cherchez la femme”, care ar putea intra la președintele Snegur. „Am găsit-o mai greu decît pe Ilie. Frumoasă și deșteaptă. Am rugat-o să-i transmită lui Mircea Snegur că Ilie Ilașcu e un patriot și ordinul de arest semnat de procurorul fostei Uniuni poate fi anulat numai de președintele Republicii Moldova, că doar suntem suverani. Președintele s-a dovedit a fi prea bine informat de aceaste proceduri. În replică a spus că atît timp cît Procuratura nu-l găsește, nu-l interoghează, nu poate să retragă ordinul de arest. Pentru a evita speculațiile, președintele era dispus să discute între patru ochi cu Ilașcu. Am rămas surprins și totodată mîndru de răspunsul plin de competență în materie de drept al președintelui”, comunică Nicolae Artenii.

Peste două zile l-a sunat pe Ilie Ilașcu și au convenit să se întîlnească la Chișinău. Pentru ca cei din securitate să nu-l răpească, procurorul Artenii l-a întîmpinat la locul stabilit și au împreună au mers la Președinte. Mandat de arest a fost anulat.

A urmat o discuție cu procurorul Postovan. Deși l-au sfătuit să nu se întoarcă sub nicio formă în Tiraspol, Ilașcu a preferat să plece. Securiștii transnistrieni l-au arestat imediat, învinuindu-l c-ar fi săvîrșit diferite crime, de care acesta nu știa nimic. Toate fiind la comanda lui Smirnov.