Pentru că viața noastră cea de toate zilele a ajuns la capătul răbdărilor, a sărăciei și a lipsei de perspectivă, am fost obligată să-mi las familia și să plec în străinătăți pentru a ne menține pe linia de plutire. Pentru unii poate e un termen mic, nu și pentru mine care am simțit din plin dorul de casă și chemarea baștinei. Astfel, după un an și jumătate, am revenit în țară. În februarie 2010, am decis să mă reangajez ca  asistentă medicală în sala de operație a secției Chirurgie, Maternitate și Ginecologie a Spitalului raional Telenești, acolo unde acumulasem 33 de ani de experiență de muncă. În toți acești ani m-am sacrificat meseriei totalmente, am fost disciplinată, am pierdut sărbătorile din familie, mi-am lăsat copiii mici acasă și am mers să salvez vieți omenești. Și toate de dragul pacienților, pentru o remunerare modestă și inechitabilă în raport cu alte meserii, ca să nu compar cu salarizarea din străinătate!

Așa cum e firesc, m-am adresat Directorului spitalului, Alexei Bivol, celui care îi ștergeam sudoarea de pe frunte în timpul operațiilor și îl susțineam în momentele critice de la serviciu, solicitînd să mi se permită să-mi reiau funcția în sala de operație. Eram gata să accept să lucrez și în program de tură. Domnul director mi-a zis că se va ocupa de soluționarea acestei propuneri și ulterior îmi va comunica răspunsul.

Mă așteptam să găsesc același domn pe care l-am cunoscut, dar, spre marea mea dezamăgire, fățărnicia, minciuna, orgoliul, scaunul de director și “pomenile” pe care justiția le cataloghează drept mită, au luat locul unor calități care parcă nici n-au existat.

După cîteva luni l-am întrebat ce a hotărît în cazul meu și iarăși a lăsat loc de speranțe. Cică solicitarea mea se rezolvă și trebuie doar să mai aștept.Timpul trecea, dar fără vreun rezultat. Mă presa și faptul că într-o perioadă scurtă expira termenul categoriei superioare, pe care îl aveam confirmat în Permisul de soggiorno.

„Tîrgul” problemei mele se lungea. Între timp Directorul Bivol a angajat o persoană venită de pe băncile colegiului, fără specializare, iar în sala de operație este primit altcineva, fiind la pensie. Ar fi putut să mă angajeze pe mine, pentru a-mi face o pensie decentă, dar prea mare era satisfacția de a da cu piciorul în mine, răspîndind vorbe urîte la propria persoană, iar într-o zi mi-a zis că sunt și smintită. După părerea dumnealui, toate femeile care revin din străinătate sunt dezmățate. Susținea sus și tare că n-are frică de nimeni și de nimic. E clar de ce. Pentru că și-a întărit poziția atît în sistemul sănătății, cît și în procuratură, presă, iar fără mită nu se rezolvă nimic.

Alexei Bivol și soția acestuia se pare că au un scop bine determinat – să domine tot spitalul, fapt care poate fi confirmat și de personal, și de pacienți, care au adresat numeroase plîngeri pe numele lui. Toate aceste nemulțumiri însă erau adunate la Ministerul Sănătății și rezolvate în folosul dînșilor, ba mai mult, prin pîrghiile pe care le avea a fost reconfirmat în funcția de director al Spitalului raional Telenești.

Toți cei care se adresau la dumnealor, indiferent de natura problemei, primeau un singur răspuns: „ Puteți aștepta mult și bine, noi trebuie să ne facem milionul pe care l-am investit atunci cînd am deschis Centrul medical „Elita”. Și acesta a fost construit în primul mandat, iar pentru amenajarea lui a luat toate atributele din spital, printre care aparatul ultrasonograf, setul oftalmologic. Pentru a fi internați în spital, pacienții trebuie neapărat să facă o vizită la „Elita”, administrat de șefa Secției Terapie, astfel încît să poată fi colectat milionul. Cel puțin 100 de lei sunt scoși din buzunar pentru a reuși. Mulți se întreabă, cînd șefa Secției Terapie mai are timp să-și examineze pacienții, dacă practic tot timpul doctorița stă la „Elita”. Și aici explicația este evidentă – nu se teme de nimeni și de nimic, vorba directorului.

Multe sunt de scris, dar, sinceră să fiu, cei șapte ani de acasă îi port cu cinste și nu-mi permit să uzez de cuvinte indecente.

Cu un an mai tîrziu, în martie 2011, am bătut iar în ușa șefului Spitalului, Alexei Bivol să aflu ce s-a decis. Și ce credeți? Aceeași murdărie și minciună am auzit din gura lui.

Impusă de situația creată, m-am adresat organelor de drept. Am depus o cerere de deschidere a procesului de judecată pentru rezolvarea problemei mele cu reangajarea în calitate de asistentă medicală. Cazul a fost cercetat de Judecătoria Sîngerei. Și aici am așteptat un an, fiindcă domnul director s-a prezentat doar la o singură ședință și atunci cu dovezi false, iar ceea ce i-a cerut judecătorul n-a mai prezentat. Am obținut cîștig de cauză. Domnul executor judecătoresc primește decizia și se duce la A. Bivol pentru a-l informa că trebuie să fiu angajată. Directorul lipsea în acea zi, fiindcă plecase la Chișinău după ajutor la „cei mai mari”, însă era prezentă „mîna dreaptă” a dumnealui, șefa de Cadre. Acesteia i s-a adus la cunoștință decizia judecătorească. Între timp venise și directorul adjunct al Spitalului, care îi ordonase să mă angajeze. N-a fost așa. Am așteptat în hol și fără să trag cu urechea, am auzit cum șefa de Cadre discută la telefon cu Bivol. „Auziți, a venit doamna Ecaterina cu decizia judecătorească, care obligă să fie angajată. Și domnul vicedirector a zis să scriu ordin de angajare. Eu n-am scris, că doar știu vorba dumneavoastră – cît veți fi director, doamna Ecaterina nu va călca pragul spitalului”. După aproximativ 20 de minute, mă anunță doamna de la cadre că directorul va fi peste 4 zile și atunci voi fi invitată să vorbim.

În una din zilele următoare am fost telefonată la domiciliu de la secția Cadre. Eram așteptată în birou de Alexei Bivol și doamna de la cadre, cu o petiție unde erau scrise minciuni peste minciuni. Mi s-a cerut să confirm actul cu semnătura mea, motivînd în acel scenariu, că dumnealui nu este de acord cu decizia Judecătoriei Sîngerei. Sigur că n-am semnat nimic.

Starea de sănătate deja îmi ceda, puterile mi se epuizau, așa că am fost diagnosticată la Centrul Republican de Cardiologie cu cardiopatie. Profitînd de situație, domnul director își găsește un avocat, îl plătește bine, face recurs de cauză la Curtea de Apel Bălți, unde lucrează cumnatul unei angajate a contabilității Spitalului și anulează decizia luată de Judecătoria Sîngerei. Încă o dovadă că nu se teme de nimic și de nimeni.

Mă întreb îndurerată, ca și alți pățiți, cît mai pot fi suportați cei care se țin cu orice preț de scaunul moale, obținut prin metode necinstite? Cîtă bătaie de joc poate fi? Și, mai ales, familia Bivol, cum e să purtați conștiința murdară, după ce ați rostit jurămîntul lui Hipocrates, cei care ați studiat normele deontologice ale profesiei exercitate și fără nesimțire ponegriți albul halatului pe care îl purtați?

Dumnealor, ajutați de partid, mafie și ademeniți de culoarea banului s-au cuibărit bine în sistemul sănătății Telenești, continuă să batjocorească în cel mai josnic hal persoanele cu durere. Îmi pare nespus de rău că după atîția ani de muncă, am fost huiduită de acest om, cînd lucrurile aveau o rezolvare simplă, omenească, dar fiindcă nu i-am dat mită, am ajuns să nu pot depăși durerea din suflet, în timp ce directorul Alexei Bivol rîde, satanic, cu nesimțire…

Cu respect,

Ecaterina Ursan

Nota redacției:

Publicăm această scrisoare de-a dreptul emoționantă, plină de durere și deznădejde. Este istoria unei doamne trecute prin furcile caudine ale dezmățului, inculturii și bădărăniei ajunse dincolo de limitele omenescului. Este, dacă vreți, la scară personalizată, istoria acestei republici ajunse pe mîna nesimțirii și a nesimțiților, a ticăloșiei și a ticăloșilor. Știm că nu vom obține mare lucru, și totuți, vom insista și vom expedia acest răvaș devastator de sentimental și dureros, semnat de șoția unui simplu judecător de la Telenești, probabil fără pile pe la CSM și instanțele diavolului, personal ministrului Sănătății, Andrei Usatîi, procuraturii generale, Consiliului raional Telenești, Președintelui raionului în cauză, Boris Burcă…