Șefa DNA, spionată de foști agenți Mossad
Şefa DNA, Laura Coruța Kovesi, a fost spionată de foști agenți Mossad, potrivit Rise Project. Patru cetățeni israelieni sunt anchetați acum de DIICOT pentru spionarea comunicațiilor și tentativă de compromitere a Laurei Codruța Kovesi. Doi dintre suspecți au fost arestați deja în România.
Doi dintre suspecții care ar fi spionat-o pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt Dan Zorella și Avi Yanus, foști ofițeri de informații şi co-fondatori și directori executivi ai firmei israeliene de investigații private Black Cube. În companie a activat şi Meir Dagan – fost director Mossad în perioada 2002-2011. Potrivit procurorilor, cei doi împreună cu mai mulți angajați ai Black Cube, printre care Ron Weiner și David Geclowicz,
„ Au constituit un grup organizat în vederea comiterii mai multor infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice constând în efectuarea de multiple apeluri cu caracter amenințător (…) precum și atacuri de tip phishing (înșelătorii electronice – n.n.) în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii conturilor de poștă electronică, activițăți urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept al conținututului acestuia”, precizează Rise Project.
Ron Weiner și David Geclowicz au fost arestați deja în România. Anchetatorii susţin că Ron Weiner este cel care răspundea efectiv de partea informatică a operațiunii, în timp ce David Geclowicz contacta persoane din anturajul și familia Laurei Codruţa Kovesi. Aceasta ar fi fost monitorizată pe parcursul lunii martie, timp în care au spart trei dintre conturile de email ale apropiaților şefei DNA.
Contactat de RISE Project, procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat că cercetările sunt în faza preliminară. Acesta a adăugat că în acest moment nu ştie cine anume a cerut ca şefa DNA să fie spionată.
Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către cei doi foști ofițeri de informații israelieni, Dan Zorella și Avi Yanus şi are sucursale atât în Londra, cât și în Paris. Compania oferă servicii juridice și de intelligence.
Sursa:digi24.ro