Interviu cu președintele Uniunii Cineaștilor, Sergiu Prodan.

În cinematografia moldovenească persistă criza de idei sau criză financiară?

S.P. Cinematografia suferă de-o criză de țară. Este criza înțelegerii necesității acestui fenomen. Nu se vrea dezvoltarea. Acum am impresia că se încearcă să se întreprindă niște pași. Din păcate nu foarte rapizi, dar important este să nu mimăm lucrurile și să le facem așa cum ar trebui. Pentru asta este nevoie de o lege. Un fel de lege am formulat și eu, care a suferit o sumedenie de corectări, amendamente, excluderi în Parlament. Este deja aprobată în prima lectură, să vedem ce vor spune în lectura a doua. Suntem singura țară în Europa de Est care nu are o lege a cinematografiei, nu are o instituție care să se ocupe de problemele cinematografiei și are doar o singură persoană din cadrul Ministerului Culturii responsabilă de acest domeniu, pe lîngă altele care le are pe capul său. Nu știu ce păcate am făcut noi ca să ajungem în starea asta.

În Polonia, toate cinematografele, toate televiziunile, toți cei care activează prin exploatare de film, plătesc 1,5% din încasări în fondul cinematografiei. Fiind o țară cu o populație de aproape 35 milioane, din acest procent se adună 24 milioane de euro pe an, dar la noi, aplicînd acest procent, ar trebui să se adune măcar 2,5 milioane de lei pe an. Astfel ne-am putea face auziți.

E nevoie de concurență, de inițiativă privată. Nu e nevoie de bani, apropo ei sunt. Iată din activitatea de producție de publicitate a studiourilor private, numai impozitele pe care le plătesc acestea la stat deja ar fi suficient pentru a începe finanțarea cinematografiei, a atrage investitori. Suntem leneși și suferim de prostie, de unde vine criza de idei. Cheltuim bani pe orice, numai nu pe cultura națională. Vedeți că și industria nunților s-a dezvoltat considerabil, se plătește pentru asta enorm. Asta înseamnă că bani avem, dar nu știm să-i utilizăm.

Care este atitudinea autorităților când vine vorba despre reformarea cinematografiei?

S.P. Proiectul de lege pe care l-am înaintat a fost avizat la mai multe ministere și acestea au tăiat totul ca să iasă nimic. Partea care a rămas se referă la construirea unui Consiliu Național al Cinematografiei, care să gestioneze toate treburile domeniului, dar nu să producă filmele.

Observ că ministra Culturii, Monica Babuc manifestă tot interesul pentru a pătrunde în esența lucrurilor și să reabilităm sistemul prin pași concreți. Ministerul Culturii a organizat o vizită de lucru în Polonia. Am văzut cum funcționează acolo principiile de existență ale cinematografiei.

Cei care fac legile nu sunt interesați de cultură, de aceea statul nu stimulează dezvoltarea cinematografiei, iar cultura noastră rămîne în urmă.

Ni se reproșează că noi vrem să facem filme în timp ce pensionarii nu au o pensie decentă. Că sunt condiții de criză, dar dacă acel impozit pe care-l plătesc studiourile private l-ar da cinematografiei, cum am mai spus, ar fi un pas înainte. În 1941 Ioan cel Groaznic făcea film în Tașkent, dar mai grele condiții ca în timpul războiului nu știu dacă existau. Nici nu se compară cu vremurile de astăzi.

Asta înseamnă că oamenii care fac legile, neglijează cultura, o scot total din domeniul afacerii și o împing în domeniul binefacerii. De ce? pentru că nu cred, nu vor și nu le trebuie.

În ce condiții cinematografia ar putea să devină o industrie?

S.P. Ca și președinte al Uniunii Cineaștilor aș colabora intens cu acest Centru al Cinematografiei și Ministerul Culturii pentru a crea un sistem care funcționează, fie și cu bani puțini. Mecanismul acesta nu trebuie inventat, pentru că există demult ca să punem pe roate această afacere.

Cinematografia n-o să apară la noi pînă cînd n-o să avem o piață de distribuție în țară. Măcar cît de mică. Nu contează suma de bani sau nivelul la care te afli, ci organizarea sistemului. Nu avem ce face cu filmele. În afară decît spectatorul nostru, filmele făcute de moldoveni nu trebuiesc nimănui.

Cît despre televiziuni, n-am auzit niciun caz să cumpere dreptul de a difuza filmele autohtone. Chiar am întrebat în cadrul unei emisiuni televizate de ce nu cumpără filme și prezentatoarea mi-a răspuns speriată că le promovează, că ne face publicitate.

Spectatori avem, lucru demonstat la premiera filmului ”Culorile”. Planificasem un film pe zi, dar au fost cîte 3-4. Asta demonstrează că lumea vrea să vadă. Într-o săptămînă de proiecție s-au încasat peste 80 de mii de lei, fiind un preț accesibil de 30 de lei, dar dacă ar fi mai multe săli de proiecție prin țară, poate că s-ar scoate toate cheltuielile.

Statul ar trebui să stabilească accize la țigări, băuturi alcoolice și să stimuleze dezvoltarea sălilor de proiecție, dar nu să le creeze. Noi trebuie să creăm condiții ca oamenilor să le fie interesant să vină la filme, să știe unde pot privi filme legal, care nu sunt furate de pe internet sau mai știu eu care surse. Fără a crea aceste săli, cinematografia națională nu are șanse să prindă viață. Responsabili de aceaste măsuri sunt Ministerul Culturii, Uniunea Cineaștilor și Centrul Național al Cinematografiei, care urmează a fi construit.

Distribuitorul de filme din țară nu ar trebui să aibă voie prin lege să dețină și săli de cinema, pentru că el ar aduce filme din străinătate, le-ar distribui doar în sălile sale și ar omorî orice concurență din țară.

Regizorul Valeriu Jereghi spune că ”la noi filmele sunt turnate de niște entuziaști”. Dumneavoastră cum apreciați producțiile autohtone care au apărut pe ecranele cinematografiilor din țară?

S.P. Aici domnul Jereghi are perfectă dreptate. Sau sunt lucrări de licențe ale studenților care absolvesc Academia de Teatru și Arte Plastice, care nu au fost ajutați de nimeni, nici măcar Academia nu s-a implicat. Au făcut filme pe banii proprii, poate chiar din banii părinților. Academia doar cere să le prezinte filmul, fără să-i intereseze în ce condiții este făcut, ceea ce nu este corect. Același Valeriu Jereghi a produs cu banii proprii filmul ”Arrivederci” sau chiar „Culorile”. Statul nu a contribuit cu nimic la producerea acestor pelicule. Acesta este entuziasm pur, nu este vorba de nicio activitate economică. Cu toate că trebuie să fie.

La ce se lucrează acum în atelierul lui Sergiu Prodan?

S.P. În fiecare zi se lucrează la publicități. Din păcate, deocamdată asta este singura componentă din domeniu care stă bine pe piață. Există o piață de distribuție, există o cerere, există un proces de lucru și există o finalitate. Aici este foarte clar de unde vin banii, în ce se investesc, care este rezultatul și care este mecanismul prin care se întorc banii. În present, asta este activitatea de bază. În rest, încercăm iată să mișcăm înainte lucrurile în cinematografie. După filmul ”Culorile”, o să încercăm să-l prezentăm prin țară, vom participa cu el la festivaluri și ne vom apuca de altă peliculă. Este vorba de filmul ”2438 de km sau toate drumurile duc la Roma”. Anul trecut am fost nevoit să opresc lucrările din motive personale, mai ales că lucram paralel și la ”Culorile”. Două filme concomitent să produci e foarte costisitor. Încercăm acum să facem mai multă publicitate, ca să ne iasă bani pentru co-finanțarea filmului.

Nu pot să nu vă întreb cum ați început săptămîna. Știm că v-ați sărbătorit ziua de naștere. Ați împlinit 50 de ani.

S.P. Am început-o bine. Emoții plăcute. I-am simțit pe oamenii dragi aproape și mai ales am simțit încrederea pe care o au în mine. M-au felicitat soția, feciorul, fratele, colegii de muncă. Toată ziua așteptam parcă să se întîmple ceva în interiorul meu, dar mi-am dat seama că senzația vine din subconștient. Totuși îmi dau seama că tot așa mă simțeam cu o jumătate de an în urmă și cred că și peste cîteva luni nu voi suporta vreo schimbare. E o trecere lentă. Starea de bine mi-a fost suficientă și nu aș fi așteptat medalii sau premii de la stat.

Vă mulțumim.