Uneori diareea verbală şi gargara teoretică despre lucrurile care se întâmplă zi de zi repugnă. Aceasta adumbreşte capacitatea consumatorului de informaţie de a face ordine în jungla noastră politică, populată de prădători. Imaginaţi-vă, însă, ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, presa ar face grevă, analiştii politici ar lua apă în gură şi nu ar vorbi nimic, dar absolut nimic despre temele majore ale societăţii. În apa tulbure a oligarhiei ar domni liniştea şi pacea mult râvnită.

Presa, aşa cum este ea împărţită, pe paliere politice şi oligarhice, pe interese mercantile şi futile, acaparată şi aservită, cu foarte mici excepţii, nu are cum, în condiţiile unui stat capturat şi mafiotizat să organizeze acţiuni de protest sau, Doamne fereşte, greve!

În schimb, anal-iştii politici au intrat, aproape in corpore, în silenzio stampa, adică într-un aşa-numit regim al tăcerii obligatorii.

Ştiu că oamenii aceștia nu sunt luaţi de pe drumuri, ştiu că ceea ce fac e un angajament,  o acţiune premeditată, e un soi de acceptare a unei tăceri care îmi aminteşte perfect şi identic de tăcerea criminală a lui Zubco şi a asasinilor statului de drept din Pădurea Domnească!

Vorbim, aşadar, de un regim al tăcerii corporative, asociate cu cârdăşia politică. Unul parafat în noul Acord de constituire a monstruoasei coaliţii, în care s-a introdus poate cea mai gravă şi parşivă clauză din toate câte au fost – aceea de neanunţare, ci de “implementare” laşă şi perfidă a unui armistiţiu mediatic între portavocele lui Filat şi Plahotniuc! De ce este oribil pînă la hidoşenie acest troc impardonabil? Pentru că pe o perioadă determinată sau nedeterminată de timp, să admitem că până spre sfârşitul toamnei, societatea va fi privată de o analiză pertinentă, contradictorială, dacă nu tranşantă a informaţiilor despre dezmăţul celor doi oligarhi certaţi cu legea şi bunul simţ. Aceşti anal-işti care-şi rupeau cămăşile de pe ei combătând mafia  lui Plahotniuc, dar şi acei care săreau la beregata lui Filat pentru protecţionism şi alte metehne vamal-fiscale, au ajuns a-şi pune căluşul în gură, la indicaţia creditorului politico-financiar. Pentru câţiva dintre ei, ajunşi întâmplător sau nu în bărcuţa cu motor a lui Filat, am o anume compasiune şi părere de rău. Ştiu ce simt, unii, cu adevărat, știu ce coşmaruri traversează, știu cum pleacă ochii în faţa evidenţelor.

Pentru a dezghioca cele spuse mai sus, să încercăm să facem o simplă radiografie a acestei categorii social-politice, adică să aflăm cine sunt personajele care se erijau în analişti politici, comentatori, liderii de opinie, moralişti şi deţinători de adevăruri în ultimă instanţă. Fără, însă, a da nume şi a atenta la statutul şi integritatea lor dogmatică.

În linii mari, în Republica Moldova există două categorii de analişti, sau formatori de opinie. Câţiva independenţi şi neremuneraţi de către oligarhi şi partidele din spatele acestora, pentru care am toată admiraţia, mai ales pentru verticalitatea şi consecvenţa manifestată de-a lungul anilor, şi, cei mai mulţi, angajaţi în solda partidelor politice, de obicei a celor reprezentative, solide din punct de vedere financiar.

De regulă, spălarea pe creieri a opiniei publice începe imediat după ce ordonatorul de credite, alias şeful de partid, a trasat linia de conduită. De exemplu, când Filat a denunţat Acordul anticonstituţional de constituire a AIE 2, anal-iştii plătiţi din vistieria PLDM au salutat şi încurajat decizia “şăfului”. Şi, dimpotrivă, de pe celălalt mal al Bâcului au sărit nervoşi anal-iştii din solda grasă a Păpuşarului, ocupând spaţiul generos al audiovizualului capturat.

Dacă sunt plătiţi – oficial sau nu – e o chestiune de ordin etico-moral. La urma urmei, fiecare om are nevoie de o bucată de pâine pentru familia sa. Ceea ce deranjează cel mai mult în activitatea lor este această manipulare făţişă, impertinentă, lipsită de scrupule şi chiar venală.

Să aducem în faţă şi câteva exemple. Să ne amintim ce ne spunea anal-istul cu nume convenţional C.V. (ca o rocadă mică a literelor majuscule, nu mari) despre asasinii din Pădurea Domnească, că sunt braconieri VIP, că au corupt instituţiile statului, că trebuie deferiţi justiţiei, că asemenea fapte nu ar fi trecut nepedepsite în democraţiile avansate. Să ne amintim cu câtă înverşunare vorbea respectivul despre autorul, demascat de justiţia britanică, atacurilor raider, Plahotniuc, despre alte crime economice comise de acesta şi (in)justiţia sa de buzunar.

Şi ce sunete produce înfundatul şi inconfundabilul trombon politic de la constituirea monstruoasei coaliţii încoace?

Lamentabilă, greţoasă şi revoltătoare poziţie, ca să nu zic poză!

Totul e sub acest banal semn al OK-ului, totul e cicea şi gigea, oligarhii fură de rup, ca în junglă, nu ca în codru, că acest “Codru” demult a fost pri(h)vatizat, iar tromboniştii lui Filat şi Plahotniuc urmăresc procesul din parterul şi lojele coaliţiei, aplaudând frenetic, într-o surdină asurzitoare, protagoniştii marilor hoţii!

Iată de ce opoziţia din Parlament face spume la gură şi arată cu toate degetele de la mâini şi picioare la hoţii de aeroporturi, moldtelecomuri, termocomuri şi alte obiective economice de miliarde de euro, care urmează a fi prădate de către cei doi oligarhi, iar anal-iştii lor de buzunar tac ca rahatul turcesc în iarbă şi se fac că plouă cu baclavale. Marele jaf care se pune la cale în aceste zile e şi pe conştiinţa tromboniştilor, în special a celor protejaţi de Filat!

Este strigător la cer cum aceştia se fac a nu observa mizeria oligarhiei criminale. Totul este trecut cu vederea, totul este eludat şi călcat în picioare. Nici evidenţele nu mai sunt luate în calcul. Datorită presei s-a demonstrat că Poalelungi şi Tănase au pus la cale atacurile raider, că şeful CSJ a fost prins cu minciuna că, chipurile, pe 7 aprilie nu ar fi fost în Moldova, în realitate fiind aici, iar anal-iştii nici măcar nu doresc să se dea cu părerea, tac ca peştele pe tigaie. Cum să nu reacţionezi şi să nu treci prin furcile caudine sfatul lui Filat dat lui Adrian Nichifor, după ce ultimul a ucis un om trăgând în el cinci gloanţe, practic o rafală de automat Kalaşnikov, şi anume de a fugi şi a se ascunde la Moscova!?

Cum să nu observi promovarea huliganică a judecătorilor raider în fotoliile rezervate magistraţilor (doar rezervate) de la CSJ? Cum să nu iei atitudine faţă de promovarea în calitate de şef de instanţă a judelui din iad, bogătanul de tip ciocoi Oleg Melniciuc, finul de cununie al lui Poalelungi, a nuntaşilor dătători de mită ai lui Corochii şi a celorlalţi membri marcanţi de pe lista Magniţki, promotori activi ai câtor şi mai câtor scheme de devalizare financiară a statului!

Odată cu capitularea lui Filat în faţa mafiei, a venit şi rândul tromboniştilor anal-işti să facă acelaşi lucru.

Ştiu că oamenii aceștia nu sunt luaţi de pe drumuri, ştiu că ceea ce fac e un angajament,  o acţiune premeditată, e un soi de acceptare a unei tăceri care îmi aminteşte perfect şi identic de tăcerea criminală a lui Zubco şi a asasinilor statului de drept din Pădurea Domnească!

E vară, e perioada jafurilor de proporţii.

Silenzio stampa, ragazzi!