Soldaţii „blindaţi“ ai lui Putin
Trupele de elită ale Rusiei au afişat un nou arsenal de arme individuale, echipamente antiglonţ, emiţătoare radio de ultimă generaţie, dar şi muniţie care penetrează vestele antiglonţ ale inamicilor, stârnind interesul analiştilor militari faţă de noile capabilităţi ale armatei ruse.
Toate aceste ingrediente oferă un important avantaj tactic împotriva forţelor armate ucrainene, slab echipate.
Noua generaţie de armuri purtată de forţele ruse oferă o protecţie excepţională împotriva armelor mici, cred experţii în domeniu, care avertizează că în cazul unei invazii, trupele ruse ar captura mai uşor oraşele ucrainene.
După studierea imaginilor cu temutele forţe de elită Spetsnaz ale Rusiei ocupând Crimeea şi soldaţii care întreţin separatismul în estul Ucrainei, generalul american Robert Scales a observat schimbări în echipamentele acestora, după planul de modernizare început în 2008.
Bugetul militar al Rusiei se ridică la 70 miliarde de dolari în prezent, clasându-se pe locul al treilea în lume în privinţa cheltuielilor militare.
„Sunt mult mai bine echipaţi decât acum cinci ani. Noile lansatoarea de grenade pe care le au sunt excepţionale. Căştile lor sunt mai bune decât cele ale Pentagonului, iar armura lor antiglonţ de asemenea. Au evoluat incredibil“, a declarat Scott Traudt, directorul executiv al unei companii de armament din SUA.
Echipamentele radio sunt montate la casca de protecţie sau sub forma unui guler la gât şi le permit soldaţilor să comunice între ei sau cu centrul de comandă.
Armura este deosebit de importantă deoarece prezintă o nouă provocare pentru producătorii de muniţie şi puşti sau mitraliere. Analiştii consideră că echipamentele antiglonţ ale forţelor ruse ar putea chiar să protejeze împotriva muniţiei standard a NATO de 5.56 milimetri. În acest caz, soldaţii ucraineni vor avea o problemă majoră, întrucât mitralierele lor AK-74 folosesc o muniţie similară.
Ruşii au o nouă armură de tip 6B43, care beneficiază de plăci făcute din titan şi ceramică întărită cu carbură de bor pentru piept şi spate. Mitralierele lor AK-74 folosesc o muniţie de 5.45 milimetri, considerată de experţi „extrem de letală pentru orice tip de armură antiglonţ“.
În timp ce Putin s-a ocupat personal de modernizarea puştilor de asalt, soldaţii americani au trimis numeroase plângeri către Washington cu privire la puştile lor standard M4 cu cartuş de 5.56 milimentri, argumentând că au avut probleme în uciderea inamicilor talibani fără veste. Un studiu al Pentagonului a scos la iveală faptul că dacă soldaţii americani nu ţinteau capul inamicului, acesta se ridica după ce era împuşcat cu mai multe gloanţe de 5.56 milimetri.
În acest moment, mitralierele ucrainene nu pot penetra armurile antiglonţ purtate de trupele ruse. Practic, persoana care poartă o asemenea vestă poate fi împuşcată de 7-8 ori fără să fie ucisă, estimează experţii militari.
Germania, furnizorul noilor tehnologii militare ale Rusiei?
Tehnologia avansată a forţelor speciale ale Rusiei, expusă în timpul anexării peninsulei Crimeea, a suprins întrega lume militară, chiar şi comunitatea de informaţii a Statelor Unite. De-a lungul ultimilor ani, membrele NATO au crezut că o cooperare militară cu Federaţia Rusă poate îmbunătăţi relaţia cu Moscova şi au permis dezvoltarea unor parteneriate în acest sens.
De exemplu, în 2011, furnizorul german de echipamente şi tehnologie militară Rheinmetall a semnat un contract în valoare de 140 milioane de dolari cu Moscova pentru a construi un centru de instrucţie în sud-vestul Rusiei la Mulino, pentru a servi unui număr de peste 30.000 de soldaţi ruşi anual. Deşi centrul va fi finalizat în 2015, oficialii americani au informaţii că Germania antrenează forţele ruse de mai mulţi ani, inclusiv trupele Spetsnaz. Rheinmetall a susţinut proiectul chiar şi după invazia din Crimeea, însă guvernul german a decis sistarea sa, la începutul lunii aprilie.
Potrivit centrului de cercetare din cadrul Congresului american, partenerul rus al grupului Rheinmetall era compania de stat Oboronservis, iar centrul de instrucţie ar fi fost construit pe model celor folosite de forţele germane din Bundeswehr. Rusia anunţa că centrul militar construit de nemţi va avea „cel mai avansat sistem din lume“, în acest domeniu.
Surse din cadrul Senatului american au declarat pentru publicaţia Daily Beast că există informaţii potrivit cărora germanii s-au implicat în furnizarea noilor echipamente ale trupelor de elită, inclusiv a celor de telecomunicaţii. Experţii militari au identificat noi armuri antiglonţ, arme şi muniţie purtate de forţele speciale ruse în Crimeea şi mai recent în estul Ucrainei, unde întreţin mişcările secesioniste
sursa: adevarul.ro