Subvenții cu întârziere: fermierii încep abia acum să-și primească banii pentru investiții făcute în 2024
După luni de așteptare, agricultorii din Republica Moldova încep, în sfârșit, să vadă primele subvenții în conturi. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a reluat achitarea plăților odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pentru anul 2026, însă cele mai multe dintre ele vizează cereri depuse încă în 2024.
Potrivit mold-street.com, doar în primele 20 de zile ale anului 2026, pentru forma de plată post-investiții, AIPA a autorizat 520,15 milioane de lei pentru aproximativ 1.400 de cereri, destinate susținerii producătorilor agricoli care au realizat investiții în urmă cu doi ani.
Au fost aprobate spre finanțare sute de dosare depuse în noiembrie–decembrie 2024, iar sumele variază considerabil: de la câteva mii de lei, în cazul unor companii precum SRL Bioaromatica sau SRL Senatron, până la câteva milioane de lei pentru firme mari precum Nucprod SRL, PB-Nord SRL sau Südzucker Moldova, liderul industriei sfeclei de zahăr.
Deși a reluat plățile, AIPA nu a explicat motivele pentru care subvențiile au fost tergiversate. Instituția susține însă că procesul de examinare a cererilor continuă și că va autoriza în continuare subvențiile solicitate, „conform distribuirii mijloacelor financiare alocate Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR) pentru anul 2026, cu respectarea principiilor de rigoare”.
Pentru anul 2026, mărimea FNDAMR este de 2,33 miliarde de lei, conform Legii bugetului de stat.
Între timp, un raport de audit al Curții de Conturi arată că datoriile statului față de fermieri cresc alarmant de la an la an. În ultimii trei ani, valoarea angajamentelor la plata subvențiilor aproape s-a triplat. Astfel, la finele anului 2022, obligațiile față de fermieri erau de circa 1,29 miliarde de lei. La sfârșitul lui 2023, acestea au ajuns la 1,33 miliarde de lei, iar la finele lui 2024 au urcat la 2,13 miliarde de lei – o creștere de aproape 60% într-un singur an.
Mai mult, la începutul lunii noiembrie 2025, datoriile față de fermieri depășeau deja trei miliarde de lei, adică aproape două bugete anuale ale FNDAMR estimate pentru anii 2026–2027, precizau auditorii.


