Tânăr împușcat la Botanica. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru identificarea unui suspect

Imagine postare

Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital după ce a fost rănit prin împușcare de persoane necunoscute, într-un incident produs pe 22 ianuarie, în curtea unui bloc de locuințe din sectorul Botanica al capitalei. Poliția solicită sprijinul populației pentru identificarea unuia dintre suspecți, un bărbat în vârstă de 28 de ani, implicat în atac.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, imediat după producerea incidentului au fost inițiate măsuri speciale pentru identificarea și reținerea făptașilor. Doi complici au fost reținuți la scurt timp, însă principalul suspect a reușit să fugă.

Oamenii legii susțin că, în momentul în care se desfășurau acțiuni operative de percheziții și reținere, informații despre caz au apărut în spațiul public, fapt ce i-ar fi permis suspectului să se eschiveze și să se refugieze în regiunea transnistreană. Poliția precizează că există indicii că acesta s-ar afla în stânga Nistrului și că ar putea avea asupra sa o armă de foc, ceea ce reprezintă un pericol pentru cetățeni.

Cazul a fost făcut public de deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care a scris pe rețelele sociale că pe bulevardul Decebal au fost mai multe împușcături, iar un tânăr născut în 1999 a fost internat la Urgență cu două plăgi prin împușcare.

Poliția Națională afirmă că postarea deputatului ar fi prejudiciat ancheta și ar fi contribuit la fuga suspectului. Moldova 1 a încercat să obțină o reacție din partea lui Vasile Costiuc, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.

Victima este internată în continuare la Institutul de Medicină Urgentă. Reprezentanții instituției medicale nu au oferit detalii despre starea sa, solicitând ca informațiile să fie cerute ulterior.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii care dețin informații relevante despre suspect sau despre incident să apeleze de urgență Serviciul 112 sau să se adreseze celei mai apropiate subdiviziuni de poliție și să nu încerce să intervină pe cont propriu.