Tensiuni la INI după dosarul mitei de 400.000 de dolari: MAI confirmă „o formă de nemulțumire”
Mai mulți angajați ai Direcției pentru combaterea criminalității organizate din cadrul Inspectoratului Național de Investigație (INI) și-ar fi depus cererile de demisie, pe fundalul tensiunilor apărute după reținerea unor ofițeri vizați într-un dosar de corupție de proporții.
Informația a fost publicată inițial de Deschide.MD, care scrie că decizia ar fi fost luată în semn de protest față de acțiunile Centrului Național Anticorupție (CNA), după ce mai mulți ofițeri INI au fost reținuți în dosarul privind presupusa mită de 400 de mii de dolari.
Contactați de AGORA, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au confirmat că în cadrul INI există „o formă de nemulțumire”, însă nu au precizat explicit dacă toate cererile de demisie au fost sau nu depuse oficial.
„Avem maximă responsabilitate în legătură cu orice situație care vizează structurile MAI. Prioritatea noastră rămâne continuitatea activității și protejarea stabilității instituționale. Există o formă de nemulțumire a angajaților de la INI care trebuie tratată cu seriozitate și respect față de oamenii din sistem”, a declarat pentru sursa citată ofițerul de presă al MAI, Cătălin Goria.
Acesta a mai subliniat că este important ca situația să fie tratată cu echilibru și responsabilitate, pentru a nu afecta activitatea instituțiilor de forță.
De unde au pornit tensiunile
Situația vine la scurt timp după ce, pe 31 martie, un procuror și trei angajați ai poliției au fost reținuți în urma unor percheziții, fiind bănuiți de complicitate la corupere pasivă.
Potrivit anchetatorilor, aceștia, împreună cu o altă persoană reținută anterior, ar fi pretins 400.000 de dolari pentru a influența adoptarea unei decizii favorabile într-o cauză penală.
Conform materialelor administrate în dosar, bănuiții ar fi susținut că au influență asupra unor persoane din instituțiile de drept și ar fi promis intervenții într-un dosar de spălare de bani.
Toți cei patru au fost reținuți pentru 72 de ore, iar ancheta continuă.




